Afganistanul divizează NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Berlinul nu cedează presiunilor de a-şi implica soldaţii în luptele cu talibanii. Miniştrii apărării din cele 26 de ţări NATO s-au întâlnit, ieri, la Vilnius, în cadrul unei reuniuni

Berlinul nu cedează presiunilor de a-şi implica soldaţii în luptele cu talibanii.

Miniştrii apărării din cele 26 de ţări NATO s-au întâlnit, ieri, la Vilnius, în cadrul unei reuniuni dominate de misiunea din Afganistan.

SUA încearcă să obţină de la aliaţii lor europeni şi, în special, de la Germania o implicare mai mare în sudul Afganistanului, acolo unde soldaţii britanici, olandezi şi canadieni se luptă cu talibanii.

Înainte de reuniunea din capitala Lituaniei, care se va încheia astăzi, secretarul american al apărării, Robert Gates, a declarat că NATO riscă să devină "o alianţă cu două viteze, în care unii sunt dispuşi să lupte şi să moară pentru a asigura securitatea popoarelor, iar alţii nu".

Criticile sunt îndreptate mai ales spre Germania, ţară care refuză să trimită trupe în sud, în ciuda presiunilor de peste Ocean şi a ameninţărilor din partea Canadei, care vrea să îşi retragă soldaţii din zona de conflict. La Vilnius, ministrul german al apărării, Franz Josef Jung, va fi supus însă la presiuni puternice. Gates şi colegul său canadian, Peter Gordon MacKay, intenţionau să aibă o întâlnire în trei.

Tot ieri, secretarul american de stat, Condoleezza Rice, şi omologul britanic, David Miliband, s-au aflat la Kandahar, centrul insurecţiei talibane.


Interconectarea scutului aliat, discutată la Bucureşti


NATO ar putea decide, la summitul de la Bucureşti, ca proiectul scutului american antirachetă din Europa Centrală să fie integrat în sistemul Alianţei, dar declaraţia va fi destul de prudentă, relatează Reuters, citând o sursă din guvernul ceh.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite