A fost supusă "testului forţat de virginitate". O tânără egipteancă dezvăluie o experienţă umilitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei luni de la revoluţia din Egipt, apar noi acuzaţii potrivit cărora armata egipteană ar fi supus femeile tinere la "teste de virginitate" umilitoare, într-o încercare de a controla populaţia. Soldaţi fără uniformă au luat cu asalt Piaţa Tahrir, în 9 martie, şi au comis acte de tortură asupra femeilor care manifestau.

O tânără care a participat la protestele din Piaţa Tharir a dezvăluit pentru cotidianul Spiegel experienţa şi tratamentul oribil la care a fost supusă de armată.

Înainte de a descrie modul în care soldaţii în uniformă au lovit-o pe ea şi pe celelalte femei tinere, poruncindu-le să-şi scoată hainele, să se întindă pe spate în faţa soldaţilor şi să desfacă picioarele, pentru ca un bărbat în halat alb să le poată testa virginitatea, tânăra a aprins o ţigară şi a  tras fumul adânc în plămâni.

Salwa Husseini Gouda este o femeie minionă, în vârstă de 20 de ani, cu buzele uşor curbate şi ochi migdalaţi.  Ea poartă blugi şi un văl, împreună cu un top strâns pe corp şi fumează ţigară după ţăgară, o descriu jurnaliştii de la Spiegel.

Soldaţii nu purtau uniforme. "Arătau ca asasini"

"Nu am idee de ce m-au arestat, dintre toţi oamenii aflaţi în Piaţa Tahrir", spune ea. "Stăteam în picioare în faţa unui tanc, la acel moment, poate de aceea. Oricum, oamenii ar trebui să fie atenţi - eu sunt un criminal periculos!" încearcă ea să glumească.

Conform unor martori oculari, soldaţii egipteni au luat cu asalt Tahrir, centrul revoluţiei egiptene, în după-amiaza zilei de 9 martie. Ei nu purtau uniforme. "Arătau ca asasini", spune Husseini Gouda. "M-au făcut curvă şi m-au lovit peste faţă." Ea spune că a fost şocată când grupul ei, alături de alte circa 20 de femei au fost târâte în Muzeul Egiptean. "Nu puteam să cred că armata noastră a fost în spatele acestui atac," continuă Gouda. "Apoi ne-au dus la o închisoare militară."

"Poporul şi armata sunt una"

În ziua arestării tinerei, Hosni Mubarak, preşedintele detronat, se afla în exil în staţiune balneară Sharm el-Sheikh, unde a stat aproape patru săptămâni. Cu o lună înainte de arestare, masele la Tahrir aplaudau armata, care a preluat puterea după ce Mubarak a demisionat.

Tânăra Salwa Husseini Gouda / sursa foto: spiegel.de

sursa foto: spiegel.de

"Poporul şi armata sunt una," au scandat demonstranţii, care au dansat şi au sărbătorit momentul în faţa tancurilor. Oamenii îi priveau cu admiraţie, bărbaţi şi femei, musulmani şi creştini, luptau împreună pentru libertate. 18 zile mai târziu, revoluţia s-a încheiat. Oamenii au fost victorioşi. A fost un triumf care a aparţinut şi femeilor - sau cel puţin aşa părea la momentul respectiv, notează Spiegel.

"Nu am putut să cred"

Când Husseini Gouda a ajuns la inchisoarea militară, pe 9 martie, a fost dusă într-o cameră mică, împreună cu alte două femei. Acolo ele au fost obligate să se dezbrace. Afară, în faţa fereastrei deschise, tânăra a observat un soldat care le făcea poze. "Mi-era teama ca vor folosi imaginile să ne facă să arate ca nişte prostituate", povesteşte ea.

În noaptea aceea, femeile au fost închise într-o celulă şi li s-a dat apă şi pâine cu miros de kerosen. În ziua următoare, au văzut o targă, în hol, în afara celulei lor. Aici, a anunţat un ofiţer, un medic ar inspecta femei necăsătorite pentru a verifica dacă sunt virgine. "Nu am putut să cred", povesteşte tânăra egipteancă. "Am întrebat dacă ar putea fi cel puţin un medic de sex feminin, dar el a spus că nu. O fată care a încercat să se opună fost supusă la electroşocuri" îşi aminteşte egipteanca.

"A fost atât de umilitor"

Doctorul care o controla pe femeie i-a permis să se acopere cu o pătură pentru a se feri de privirile soldaţilor din jur. "A fost atât de umilitor", spune fata. După ce "testele de virginitate" au luat sfârşit, toate femeile au fost obligate să semneze un formular în care declarau dacă au fost sau nu virgine.

Mai multe organizaţii pentru drepturile omului investighează evenimentele care au avut loc în închisoare militară, între 9 şi 13 martie. Amnesty International a cerut autorităţilor egiptene să "oprească tratamentul şocant şi degradant faţă de femeile protestatare." Parlamentul European a calificat "testele forţate de virginitate" drept tortură.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite