Adevarul.ro

Rând pe rând, minciunile lui Ion Iliescu sunt spulberate ca nişte fulgi de păpădie aflaţi în calea crivăţului de la răsărit.

Falsuri vechi de 20 de ani se prăbuşesc în faţa unor dovezi zdrobitoare. Mană cerească pentru istorici, care pot scrie, în sfârşit, istoria aşa cum a fost, nu cum au măsluit-o propagandiştii grupului Iliescu-Brucan.

În ultima parte a anului trecut am putut afirma, cu subiect şi predicat, că generalul Vasile Milea nu a fost erou, ci unul dintre asasinii care au executat orbeşte ordinele lui Ceauşescu. Am demonstrat apoi, cu probe implacabile, că generalul Nicolae Militaru a fost un ucigaş sângeros şi răzbunător, aflat în graţiile lui Iliescu şi în solda sovieticilor.

Astăzi batem încă un cui în coşciugul marii minciuni diversioniste din decembrie 1989. Şi spunem răspicat, să se audă până în dormitorul doamnei Nina: Ion Iliescu a chemat trupele sovietice imediat după ce a ajuns la butoanele puterii! A făcut-o explicit, încă din 23 decembrie, pe „firul roşu" care-l lega de Moscova. Puse cap la cap, mărturiile unor personaje-cheie nu lasă loc de îndoială. Iar un document secret, născut pe filieră de spionaj şi transmis pe cale diplomatică, întăreşte spusele oficialilor români.

Două întrebări sfredelesc orice minte neodihnită. Primo: de ce a făcut Ion Iliescu o asemenea solicitare? Secundo: de ce continuă el să mintă, negând evidenţa? Răspunsurile definesc un personaj care, în 1989, a acceptat să joace un rol nu doar important, ci şi tenebros. Unul care şi-a asumat, precum spionii de profesie, să ducă în mormânt secretele unei operaţiuni concepute la Moscova.

Ca să readucă Armata Roşie pe teritoriul României, după o pauză de 31 de ani, Ion Iliescu putea avea, teoretic, două motivaţii: fie se temea că-i scapă situaţia de sub control şi că astfel pierde puterea abia obţinută (puţin probabil, dat fiindcă avea deja toate pârghiile!), fie socotea că trebuie să plătească un preţ pentru cadoul făcut de sovietici. Iar preţul era introducerea trupelor URSS în România, de unde fuseseră scoase, prin tratative abile, în 1958.

Şansa noastră a fost că Gorbaciov a refuzat. Liderul de la Kremlin, aflat într-o ofensivă de imagine, tocmai retrăsese Armata Roşie din Afganistan, iar strategia sa excludea noi năvăliri militare. De aceea, în România a fost aleasă soluţia invaziei invizibile, prin agenţi secreţi. Ocuparea ţării noastre era destul de evidentă însă la vârf, unde poziţiile-cheie ale noii structuri de putere au revenit unor oameni fideli Moscovei. Mulţi dintre ei erau agenţi dovediţi.

De ce minte Iliescu? Iată o întrebare la care acesta nu ne va răspunde niciodată. Sau, dacă o va face, ne va îmbrobodi cu o nouă minciună.