Săftoiu A., Săftoiu C.E.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe scena publică există doi Săftoiu. Doi foşti consilieri prezidenţiali. Doi foşti soţi, ale căror drumuri s-au despărţit în viaţă şi par a se despărţi şi în politică.

Două caractere diametral opuse. După experienţa intensă trăită alături de Traian Băsescu, Adriana şi Claudiu Elwis Săftoiu au migrat spre PNL, în momente şi cu motivaţii diferite.

Carierist şi mediocru, dotat cu o coloană vertebrală flexibilă şi cu verticalitatea râmei, Claudiu Elwis a devenit rapid băiatul de casă al lui George Crin Laurenţiu Antonescu, cel cocoţat în scaunul de Mare Jupân Liberal. Oportunist impecabil, slugă talentată, lacheu perfect, fostul director al SIE (dregătorie din care a fost spulberat de actualul său aliat, Dan Voiculescu) l-a servit pe Crin cu o docilitate rară, care i-a dezgustat pe mulţi dintre vechii liberali, grupaţi în triunghiul Tăriceanu - Orban -Vosganian. Drept urmare, Elwis a fost propulsat într-o altă funcţie care-i permite să-şi arate incompetenţa: director general al Televiziunii Române.

Adriana Săftoiu a ales calea demnităţii, fapt pentru care nu putea scăpa nepedepsită în Era Căcărăilor. În 2008 şi-a câştigat mandatul de deputat bătându-se energic, nu aşteptând sacoşele izbăvitoare ale partidului. Iar în ianuarie 2012 a fost singurul parlamentar liberal care şi-a ţinut promisiunea de a demisiona din Parlament, deşi toţi colegii săi de partid, ca şi aliaţii lor PSD-işti, juraseră că renunţă la mandat pentru a forţa demisia Guvernului Boc.

Prin acest gest - rarisim în politica românescă -, în loc să beneficieze de o apreciere suplimentară din partea conducerii liberale, Adriana Săftoiu şi-a asigurat ostilitatea crescută a lui Antonescu. Acesta n-a ezitat s-o numească, la momentul oportun, „o altă femeie PD-istă, o moralistă second-hand care ţipă ascuţit". Iar acum, când se fac listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, dă asigurări că o candidatură a Adrianei Săftoiu  în numele PNL este „exclusă".

Interesante traiectoriile celor doi Săftoiu! În vreme ce Elwis e paraşutat la conducerea TVR, Adriana nu mai are loc pe listele PNL. E ca şi cum, atunci când îţi faci o echipă de fotbal, îl pui vârf de atac pe ultimul împiedicat de pe scara blocului, dar nu-i găseşti loc lui Hagi! Căci dintotdeauna, în familia Săftoiu, Adriana a fost locomotiva, iar Elwis un biet vagon care, dacă nu e tractat, rugineşte pe linie moartă, cotropit de bălării. Felul în care PNL a ales să-i valorizeze pe cei doi Săftoiu arată ce înţelege Crin Antonescu prin sloganul „Politica bunului-simţ". Întrebarea e: bunul-simţ de a promova un politruc mediocru sau bunul-simţ de a marginaliza un caracter puternic?

Acel „exclus" pronunţat apăsat de Antonescu i-a dat ocazia Adrianei Săftoiu să-i traseze câteva tuşe inspirate (încă) şefului său de partid. „Domnul Antonescu se comportă straniu, ca lovit de amnezie"... Are „un comportament narcisiac si egolatru, excesiv de adaptabil când e vorba să-şi atingă ţelurile"... „Antonescu devenea astfel un Brutus postmodernist"... „Un alt chip al domnului Antonescu - un caracter mic şi ranchiunos, care nu se potrivea deloc cu imaginea publică pe care, cu obstinaţie, începuse să şi-o cultive".

Un portret pentru poste­ritate, făcut unui personaj mărunt, cufundat într-o dulce impostură...

Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite