Realitatea după Vîntu

Au trecut patru luni de când Sorin Ovidiu Vîntu i-a vândut Realitatea TV lui Elan Schwartzenberg. Timp suficient pentru a constata unele schimbări la postul de ştiri.

Primul mare câştig este acela că imaginea postului nu mai e legată de numele patronului, de ingineriile lui financiare, de tovărăşiile politice sau de hachiţele lui. Vîntu ţinea morţiş să-şi imprime personalitatea - controversată, cu puternic iz penal - asupra unei televiziuni pe care o considera jucăria sa. Apariţiile publice şi stenogramele discuţiilor cu ziariştii săi duseseră canalul TV într-un punct mort, tradus prin scăderea abruptă a credibilităţii. Marele mogul voia să dicteze politica României, să impună guverne şi să instaleze preşedinţi, deşi nimeni nu-l mandatase în acest sens. Iar multe dintre vedetele postului său au acceptat să devină executanţi ai unor planuri diabolice, punându-şi la bătaie propria credibilitate. Acum, această fundătură a Realităţii TV este amintire.

Un alt câştig este normalizarea relaţiilor dintre patron şi manager. N-am auzit ca Elan Schwartzenberg să-l convoace pe Sebastian Ghiţă prin parcări pentru a-l ameninţa că-l îngroapă prin dealurile Moldovei. N-am aflat nici despre răfuieli cu pistoalele pe masă ori cu bodyguarzii la vedere, aşa cum se întâmpla în Casa Presei pe vremea parteneriatului Vîntu - Ghiţă. Deocamdată, lucrurile par să se fi stabilizat, iar asta se simte şi în atmosfera din redacţia Realităţii.

Între timp, principalul canal de ştiri al României a reuşit să recupereze galopant din credibilitatea pierdută anterior. Realitatea TV e pe cale să redevină ceea ce era odinioară: un post echilibrat, care nu face jocul niciunei tabere politice, ci urmăreşte doar interesul publicului. Asta l-a detaşat de concurentul său, Antena 3, care s-a trezit singur pe terenul campaniilor isterice. Astfel, Realitatea reuşeşte să-şi fructifice avantajul de a nu aparţine unui jucător (şi acela grav compromis) din bătălia politică.

Sigur că mai există şi la Realitatea TV poziţionări extreme, stângăcii regretabile sau chiar momente isterice. Dar ele au acum un dozaj acceptabil, din care rezultă o balanţă echilibrată. Nu contează că X e violent anti-Băsescu sau că Y îl susţine pe Băsescu, tot ceea ce contează e că amândoi au ocazia să se exprime. Din confruntarea ideilor rezultă nu doar audienţe spectaculoase, ci şi respect în ochii telespectatorilor.

Salut această repoziţionare a Realităţii pentru că societatea are nevoie de informaţie corectă şi de dezbatere onestă. Iar aici găsesc potrivit să remarc munca lui Eugen Chelemen, care mi-a fost coleg la „Adevărul" în ultimul an. Revenit de o lună la Realitatea, acesta a imprimat canalului TV maimult dinamism, iar audienţele confirmă că se află pe drumul cel bun. Chiar dacă e cam nervos când iese pe televizor (mai nervos chiar şi decât mine!), Eugen face lucruri grozave când se află la butoane.

Cu mai puţine vedete şi cu mai multă bună-credinţă, Realitatea TV pare a-şi trăi a doua tinereţe. Ce-o gândi oare Sorin Ovidiu Vîntu când, cu telecomanda în mână, se uită la fosta sa jucărie?