Profesori de nota zero

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Cartiene, nici acum, când ni s-a pus adevărul în faţă, nu avem curajul să recunoaştem slăbiciunile societăţii româneşti, laşitatea elitelor conducătoare şi intelectuale. Toţi fug de răspundere, căutând un ţap ispăşitor: guvernul, ministrul, partidul etc. Eronat, dragă Cartiene.

Răspunderea este în primul rând a celui interesat: a familiei, a elevului, a şcolii în care învaţă, a comunităţii şi la urmă a ministrului sau a guvernului. Ne-am învăţat să ne muşamalizăm eşecurile noastre prin pasarea răspunderii. Atât timp cât în România se aplică teza că «Toate muştele fac miere», o să fim o amestecătură amorfă de neterminaţi, aşezată la coada lumii civilizate. De ce am ajuns aşa? Pentru că la noi se aplică proverbul «Copilul cu multe moaşe rămâne cu buricul netăiat»" - mesaj primit de la Darius, ieri, la ora 12.42, în coada comentariului „Cine a picat, de fapt, Bac-ul".

Ce să-i răspund lui Darius? Zic şi eu ca rabinul: şi tu ai dreptate. Dar dacă mă gândesc mai bine, Darius are mare dreptate. În ţara asta nu există niciun vinovat; fiecare dă vina pe alţii. Chiar şi în cele mai flagrante situaţii, recunoaşterea greşelii - care, în fond, ar fi şi primul pas spre îndreptarea ei - este de neconceput.

Dacă un atlet iese pe ultimul loc, vinovaţi sunt adversarii (sigur s-au dopat), vremea (proastă), traseul (cam accidentat), spectatorii (ostili), pantofii (prea strâmţi), maseurul (nu l-a masat cum trebuie), medicul (i-a greşit pastilele), arbitrii (nu se ştie ce-au făcut, dar au făcut ei ceva) şi mulţi, mulţi alţii.

Aşa şi cu Bac-ul: toată lumea e de vină, doar personajele principale - elevii - nu! Sigur că lenea, indolenţa, prostia, şmecheria se decontează cândva, cumva. Ele nu rămân niciodată fără urmări. Iar când se adună toate la un loc, rezultă un Bacalaureat cu peste 100.000 de nepromovaţi.

Cu totul altfel judecăm însă cazurile extreme. De exemplu: liceele cu promovabilitate zero. Aici, vinovăţia migrează clar spre profesori! Să-ţi pice elevii în masă este dovada unui liceu de proastă calitate, cu dascăli care nu-şi fac treaba. Încerc să-mi imaginez un profesor de matematică ai cărui elevi au luat la Bac, fără excepţie, note între 1,00 şi 3,00. Ce poate să-mi explice acest dascăl? Că e prost plătit? Că a avut elevi bătuţi în cap? Nu ţine. O minimă ambiţie profesională l-ar face pe domnul profesor să producă, totuşi, vreo patru-cinci elevi capabili să ia Bac-ul, dintr-o clasă de 25-30 de hăndrălăi.

O sancţiune minimală ar fi ca profesorii ai căror elevi au picat în masă, ba chiar şi cu note din sistemul binar, să fie îndepărtaţi din învăţământ. Tot vorbim, de vreo 15 ani, de evaluarea cadrelor didactice în funcţie de performanţă. Bacalaureatul este cea mai bună ocazie de a evalua performanţa. Şi acum ce facem? Dăm din colţ în colţ să le găsim alibiuri celor care au rămas repetenţi odată cu elevii lor?! Profesorilor de nota unu, în licee cu promovabilitate zero?

Sunt zile în care iresponsabilitatea, în şcoală şi în spaţiul public, se manifestă plenar. Fiecare profesor găseşte justificări pentru că dăscălimea nu-şi respectă meseria, fiecare fost ministru arată cât de bun a fost el şi cât de prost e actualul ministru, fiecare fost preşedinte îşi manifestă indignarea că actualul preşedinte nu face, nu drege, nu e în stare, pe când el, fostul...

Cu aşa raţionamente, în câţiva ani o să mai ia Bac-ul doar elevii olimpici, şi nici aceia toţi!  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite