Partidul ca o bandă

Hoţie, bişniţă, şpagă, şmecherie, şmen, ciubuc, bacşiş. E un dicţionar în care ne sufocăm precum peştii într-o baltă plină de mâl; când apa se agită, mâlul se ridică şi transformă balta într-un Auschwitz piscicol.

Aici ne-au adus secole de Bizanţ, Fanar, comunism şi postcomunism. Aceasta este ecuaţia bolnavă a Balcanilor.

Ultimul sediment geologic, depus peste precedentele straturi bolnave ale istoriei acestor locuri, este contemporanul nostru. De 21 de ani, România e supusă unui experiment îngrozitor. După prăbuşirea comunismului, majoritatea populaţiei a sperat că minciuna va lăsa locul adevărului, iar hoţia va fi spulberată de cinste.

Din nefericire, cei 21 de ani de „democraţie originală" (expresia îi aparţine întemeietorului acestei epoci, Ion Iliescu) au adus valuri devastatoare de hoţie. Noua nomenclatură politico-financiară, având rădăcini adânci în comunismul ceauşist, a pornit adevărate campanii de jaf şi prăduire. O armată de termite a devorat tot ce-i stătea în cale. Au picat, rând pe rând, fabricile, băncile, spaţiile comerciale, şantierele, instalaţiile de irigaţii, pădurile, fermele şi tot ce mai mişca în ţara asta. Totul - cu voie de la partid şi cu ridicarea la rang suprem a Măriei Sale, Şpaga.

De atunci, politicienii s-au mai schimbat - unii au dispărut de pe scenă, alţii le-au luat locul -, dar şpaga nu s-a ofilit niciodată. Ba, dimpotrivă, s-a vopsit frumos, în culori europene, şi a prosperat inclusiv după intrarea noastră în UE.

S-au mai schimbat liniile, dar proastele obiceiuri au rămas. Tinerii politicieni au preluat de la înaintaşii lor ce e mai rău. Aşa a ajuns Dan Păsat, acest anonim din marea oaste de proptele a Puterii, o miză de viaţă şi de moarte pentru partidul său. Tânărul deputat PDL (la Revoluţie avea 21 de ani) nu poate fi bănuit că s-a stricat pe vremea ailaltă. Nu comunismul l-a pervertit pe el, ci postcomunismul. Şi îl perverteşte în continuare, dat fiind că o ditamai Cameră a Deputaţilor nu reuşeşte să-l dea pe derbedeu pe mâna procurorilor. Interesul Puterii (PDL-UDMR-UNPR) şi politicianismul Opoziţiei (PSD-PNL-PC) s-au întâlnit într-un obiectiv comun: protejarea acestui individ în faţa Justiţiei. Şi asta, la scurt timp după ce PSD organiza manifestări de stradă pentru eliberarea unui coleg înhăţat de procurori. Şi la câteva luni după ce PDL făcea scut în jurul Monicăi Iacob-Ridzi.

Aceeaşi senzaţie de pervertire postcomunistă o ai când vezi tinereţea hoardelor de şpăgari din vămile patriei. Bătrânii ciubucari i-au învăţat meserie pe mai tinerii lor colegi. Iar rapacitatea acestora nu este cu nimic mai prejos decât cea a înaintaşilor.

Tragedia e că şi corupţia din vămi - ca şi cea din multe alte domenii de activitate - are conexiuni politice. Bună parte din banii strânşi de cei de jos ajung la cei de sus, după principiul „să fie bine pentru toată lumea". Bănuielile au devenit certitudini, iar acum au început să apară şi probe.

Politicienii au infestat totul. E de înţeles de ce s-ar sfâşia pentru putere. Se adună în partide, dar acţionează în haite. Toţi vor să ne salveze de hoţii ăilalţi, dar singurul lor scop este propria prosperitate. Totul pentru partid, totul pentru corupţie!

P.S. Să mă scuze politicienii care nu se încadrează în profilul descris mai sus, dar sunt atât de puţini, încât nici nu contează. Se pierd în haita de şacali.