Partidul Ne-Liberal

Discuţiile pe marginea noului Cod al Muncii au arătat care este diferenţa dintre vorbe şi fapte. Dintre politicieni şi oameni de afaceri. Dintre demagogie şi responsabilitate. Dintre populism liberal şi gândire liberală.

Da, despre liberalism este vorba. Avem o Românie cu inflaţie de partide liberale, dar cu deficit de măsuri liberale. În campaniile electorale din 2008 şi 2009, Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Democrat Liberal (PDL) - care au guvernat separat după ce guvernaseră împreună - s-au întrecut în măsuri anti-liberale. În plină criză economică, unii măreau salariile bugetarilor cu 50%, alţii gonflau pensiile cu 50%. N-aveau bani, dar nici nu-i interesa. Goana după voturi justifica orice nebunie.

Cum populismul nu ţine însă de foame, Guvernul Boc n-a mai putut juca multă vreme farsa bunăstării. Şi atunci, mai mult de nevoie decât de voie, a trecut la redefinirea României. Legea unică a salarizării bugetarilor. Legea pensiilor. Legea educaţiei. Noi Coduri penale şi civile. Noul Cod al Muncii. Şi vârtejul schimbărilor nu se opreşte aici.

În tot acest heirupism guvernamental, justificat de ambiţia - şi de nevoia - de a construi într-un an structuri care ne-au lipsit 20 de ani, scena politică s-a polarizat spontan. Puterea: PDL-UDMR-UNPR-minorităţi. Opoziţia: PSD-PNL-PC-PRM. S-a declanşat războiul surzilor: Puterea n-a vrut să asculte vocea Opoziţiei, Opoziţia a negat aprioric orice iniţiativă a Puterii. Inclusiv pe cele demne de a fi remarcate, apreciate şi chiar susţinute.

Este şi cazul noului Cod al Muncii. Pesemne că oamenii de afaceri din PSD, PNL şi PC s-au bucurat în taină de schimbarea vechiului Cod. Dar când au ajuns la partid sau în studiourile TV, au redevenit politicieni. Şi au zis că noul Cod nu e bun, chiar dacă patronii din ei ar fi zis că e bun. Sau că e mai bun decât precedentul. Este şi aceasta una dintre multele schizofrenii ale României postcomuniste, în care raţiunile economice sunt sufocate de cele politice.

Dintre toate partidele de opoziţie, prestaţia cea mai caraghioasă o are PNL. Să fim bine înţeleşi: PSD îşi urmează doctrina socialist-populistă (social-democrată e prea mult spus), PRM cultivă anarhismul cu nuanţe xenofobe, iar PC are o singură ideologie: banul. Aceste trei partide nu s-au abătut niciun milimetru de la doctrinele lor tradiţionale.

Dar cu PNL se întâmplă lucruri absurde. Chiar din 1990, acest partid s-a declarat de dreapta şi a acţionat multă vreme ca un partid de dreapta. Iar rezultatele au început să se vadă, mai ales în Bucureşti, în Ardeal, la tineri şi la persoanele instruite. Electoratul cu gândire liberală se regăsea într-un partid liberal.

Acum însă, PNL se comportă ca un partid violent anti-liberal. Mai anti-liberal, pe alocuri, chiar şi decât PSD. Dezbaterile pe Codul Muncii au plasat PNL într-un socia­lism ultra-stângist. Asta i se trage, probabil, de la faptul că domnul Crin Antonescu, preşedintele partidului, nu a trăit experienţe marcante în mediul privat - un mediu concurenţial, liberal. Mai mult decât atât: liderului PNL nu prea pare să-i placă munca. Tenacitatea cu care bate recordurile de absenteism în Parlament, mandat după mandat, ne arată un om pentru care a avea serviciu e totuna cu a munci. Or, în capitalismul liberal acestea sunt două noţiuni total diferite.

Mâine îi vom explica domnului Antonescu de ce „Adevărul", spre deosebire de actualul PNL, chiar are vederi liberale.