Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

Ultimul intrat în malaxorul diabolic este Mihai Răzvan Ungureanu, care în două zile ca premier-desemnat a fost trecut prin toate haznalele Infernului.

Noi, românii, n-am reuşit să tăiem răul de la rădăcină imediat după prăbuşirea regimului Ceauşescu, iar asta ne-a condamnat să trăim într-o ţară otrăvită. Neşansa noastră istorică s-a numit Ion Iliescu, sub a cărui protecţie s-a format mafia postcomunistă a celor mai vicleni comunişti. Atunci s-au deschis marile cangrene ale existenţei noastre libere: hoţie, corupţie, minciună, violenţă, ticăloşie, populism. În loc să ne vindecăm rănile trecutului, le-am lăsat să devină purulente. Nici cel mai priceput chirurg nu mai poate tămădui organismul bolnav, acum, fără a amputa zonele bolnave, uneori şi fără anestezie.

Isteria distructivă se manifestă plenar la televiziunile care, la rândul lor, îşi trag seva din banii obscuri ai dictaturii ceauşiste şi din reţelele tenebroase ale Securităţii. Regimul a căzut, dar tumorile sale au rămas neatinse. Ceauşescu a fost împuşcat, dar pitbullii şi pekinezii săi i-au supravieţuit cu unicul scop de a prelua puterea pentru a se îmbogăţi. De aici ne vin marile suferinţe ale acestor vremuri.

Seria atacurilor la adresa „spionului" Mihai Răzvan Ungureanu a fost declanşată de Crin Antonescu, cel care, de la instalarea în fruntea PNL, a avut o singură preocupare serioasă: să se înconjoare de cât mai mulţi informatori ai Securităţii. Nu i-a fost tocmai uşor, date fiind scurtele pauze active dintre reprizele de somn... Iată un exemplu de eficienţă liberală!

Apoi, asupra lui Ungureanu s-au dezlănţuit toate forţele anarhiste ale societăţii, de la distinşii liberali (foşti colegi de partid cu noul prim-ministru) la patriotul Corneliu Vadim Tudor; de la virtuoşii PSD-işti (unii aflaţi cu un picior în puşcărie) la preacuratul Dan Diaconescu; de la rezerviştii cu pensii de 4.000 de lei la revoluţionarii rămaşi fără indemnizaţie; de la analici care au supt de la stat zeci de milioane de euro fără licitaţie la păcălici furajaţi de moguli generoşi.

Tânărul prim-ministru „nu are calitatea morală de a deţine funcţia pentru care a fost propus", zice un analist din zona aparent civică. „Are o carieră de nomenclaturist", vine completarea. Precizare: în decembrie 1989, Mihai Răzvan Ungureanu avea 21 de ani. Curat nomenclaturist! (În schimb, Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, fiul lui Valter Roman şi alţi stâlpi ai stalinismului românesc ne dau acum lecţii de democraţie, sub privirile binevoitoare ale pupezelor televizioniste.)

Dacă tot vine de la SIE, Mihai Răzvan Ungureanu trebuia să ştie ce va păţi când va intra în arenă. În fond, este şi un test pentru viitorul său politic: în astfel de războaie se forjează marile caractere.

Grigore Cartianu este redactor-şef ''Adevărul''