O juntă antinaţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an, Raportul pe Justiţie pentru România, întocmit de Comisia Europeană, este devastator. Pentru prima dată din 2007, de când facem parte din Uniunea Europeană, ne aflăm într-o situaţie atât de jenantă, chiar periculoasă, în raport cu „guvernul“ de la Bruxelles.

Prin acest raport ni se pune în faţă oglinda în care ne vedem aşa cum am devenit - galopant şi dureros - în ultimele 17 zile: de o hidoşenie îngrozitoare. Aşa arată chipul României după această clipire dementă a istoriei! Când ne vom dezmetici, va fi prea târziu. Vom constata pagubele şi o vom lua de la capăt, cu speranţa că stricăciunile produse de atacul bezmetic la adresa democraţiei vor fi eliminate în câţiva ani. Alţi câţiva ani din viaţa noastră, pierduţi din cauza unor iresponsabili care au pus mâna pe frâiele Puterii...

Cei doi principali executanţi ai puciului din iulie, Crin Antonescu şi Victor Ponta, au îmbrăcat haina unui naţionalism scârbos, de care s-ar jena până şi Vadim. În discursul lor din ultimele zile, Uniunea Europeană a devenit un fel de bau-bau care atentează la independenţa noastră naţională, iar Jose Manuel Barroso, Angela Merkel, Viviane Reding şi Herman van Rompuy - nişte imperialişti care vor să ne transforme în colonie. De altfel, termenul „colonie" a fost lansat de însuşi Victor Ponta, după care a fost preluat şi meliţat de toată gloata de politruci, pe la televiziuni, de dimineaţa până seara.

După ani de străduinţe în care am încercat să arătăm lumii civilizate o faţă cât de cât frumoasă (chiar dacă fardată pe ici, pe colo), puciştii s-au întors cu spatele, şi-au dat pantalonii jos şi au tratat Europa cu fundul. Este o imagine pe care n-o vom putea şterge cu una, cu două! Chiar şi peste ani de zile, când vom încerca să pătrundem în saloanele lumii bune, ni se va aminti grozăvia din iulie 2012.

Ce a reuşit, de fapt, trioul Ponta-Antonescu-Voiculescu? Să convingă Europa că firava noastră democraţie poate fi spulberată cu un bobârnac. Şi că statul de drept este o iluzie care dispare sub asaltul câtorva ordonanţe de urgenţă. Şi au mai reuşit aceşti trădători ai intereselor naţionale (nu vociferaţi, că vă pun în braţe Codul Penal!) să convingă lumea civilizată că noi, românii, putem fi uneori atât de mărunţi, încât acceptăm să ne călărească indivizi atât de josnici!

Aseară, la RTV, Traian Băsescu a pronunţat pentru prima dată expresia „lovitură de stat". „O lovitură de stat mascată în legi şi ordonanţe", a zis preşedintele ales de români şi suspendat de pucişti. Şi a explicat: „o lovitură de stat modernă, fără militari; faţă de America de Sud, lipsesc doar batalioanele".

Nu trebuie să-l simpatizezi pe Traian Băsescu pentru a constata că are dreptate. O dreptate amară, dureroasă, apăsătoare, pentru că el, Băsescu, pleacă şi îşi vede de bătrâneţile sau de vapoarele sale, dar noi, românii, rămânem să ne ducem viaţa, mai departe, cu puciştii.Până în ziua când le va veni rândul să dea socoteală...

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite