Nu plânge, mamă!

Ştirile sunt atât de negre - de la judecători corupţi la interlopi atotputernici, de la cocalari infernali la beizadele tembele, de la economia rahitică la fotbalul sifilitic, de la criză la dializă, de la moartea oamenilor buni la veşnicia celor răi -, încât caut cu disperare o luminiţă de care să mă agăţ, s-o urmez, s-o las să-mi strecoare bucurie în suflet.

Am găsit-o! O ştire ascunsă discret printre nenorociri de toate speţele, ca şi cum s-ar jena să iasă în faţă. Binelui îi este jenă să se afişeze la braţ cu Răul. Iar Binele are chipul unui băieţel care culege flori de pe izlazurile copilăriei sale şi le vinde la oraş, cu un leu sau chiar mai puţin, pentru a strânge bănuţi să meargă la şcoală.

Georgică Butacu are nouă ani şi este elev în clasa a III-a la şcoala din satul Oneaga, judeţul Botoşani. Este orfan de tată şi are o mamă bolnavă. Soarta i-a hărăzit rolul de mezin al unei familii cu şase fraţi. Şi pentru că este cel mai mic, trebuie să se descurce singur. Mai ales că are planuri mari: vrea să se facă şofer şi să colinde ţara de colo-colo, vummm-vuuummm, într-o cabină ferită de frig, de ploaie şi de vânt. Georgică vrea să scape de sărăcie.

Dar pentru asta trebuie să meargă la şcoală, altfel nu se poate. Iar pentru a merge la şcoală, are nevoie de una-alta. De haine, de exemplu. Şi de încălţări. Şi de cărţi. Toate înseamnă bani. Iar Georgică a înţeles că nu are cine să-i dea bani, ci trebuie să-i câştige singur. La nouă ani nu poate ridica betoane. Nici nu e copt să plece prin străinătăţuri, aşa cum fac alţi băieţi mai mari. Soluţia e să câştige bani aproape de casă.

Şi i-a venit o idee: ce-ar fi să vândă flori la oraş? Şi-a făcut calculele ca un om mare: "Câmpul e plin de flori frumoase. Cred că oamenilor de la oraş le place să le pună în vază. Nici nu le dau scump. Un buchet mare este un leu, dar îl dau şi cu mai puţin, că oamenii sunt săraci, ca mine. Jumătate din bani îi dăm pe mâncare, iar cu restul îmi cumpăr pixuri şi caiete pentru şcoală".

Georgică e un băiat necăjit. Nevoia l-a făcut să gândească, la vârsta pantalonilor scurţi, ca un om mare. Suferinţa şi bunătatea mamei sale îi forjează o ambiţie metalică. Trebuie să muncească! Trebuie să câştige bani! Trebuie să meargă la şcoală! Trebuie să scape de sărăcie! Trebuie să se facă şofer! Iar gândul lui secret e ca, într-o bună zi, să-i poată da mamei sale tot ce are nevoie, să n-o mai vadă cum îşi rupe de la gură pentru el...

Nu vrea s-o mai vadă cu ochii în lacrimi, frângându-şi mâinile când îşi trimite băieţelul la şcoală flămând şi cu hainele ponosite... Şi apoi, vorbele ei, când i se destăinuie reporterului... „Lui Georgică îi place la şcoală şi învaţă bine, chiar dacă merge flămând. Colegii îi mai dau din cornurile lor. Îl ţin şi eu cum pot în şcoală, ca măcar el să devină om cu carte şi să-şi facă un rost în viaţă, că destul am suferit eu"...

Georgică întoarce privirea în altă parte. E prea mândru pentru a lăsa să i se vadă în ochi roua unei lacrimi. Nu plânge, mamă, că mă fac eu mare...

Grigore Cartianu este redactor-şef „Adevărul“.