Nopţi albe pentru adevăr

Dacă o ţine tot aşa, „Naşul" ne va veni de hac tuturor! Ne va extenua fizic înainte de a apuca să investigăm toate crimele Revoluţiei.

Ieri am recepţionat reproşuri formulate cu simpatie: „Dom'le, ne-aţi omorât! Ne-aţi ţinut până la trei noaptea". Vreo câţiva colegi de redacţie, cu ochi mai roşii decât de obicei, puneau apatia lor pe seama maratonului televizat de pe B1. Victime colaterale ale unui război al naibii de dur: cel pentru aflarea adevărului.

Dar mergem înainte! Nopţile albe de azi acoperă găurile negre din ultimii 20 de ani. Cu emisiuni întinse până spre cântatul cocoşilor, Radu Moraru se asociază ziarului „Adevărul" în efortul colosal de a reconstitui istoria adevărată a acestei ţări. Istorie derulată sub ochii noştri, dar deturnată de indivizi cu mâinile pătate de sânge.

L-am auzit pe Sergiu Nicolaescu reluând una dintre minciunile dragi Domniei-Sale: „Teroriştii care trăgeau de pe acoperişul Palatului Regal erau oamenii lui Iulian Vlad", adică securiştii. Ca un magnetofon dintr-ăla vechi, rusesc, venerabilul regizor a rămas cu mintea blocată în decembrie 1989. Între timp au apărut dovezi clare că lucrurile au stat cu totul altfel, dar degeaba: omul cântă melodia pentru care a fost programat. Încercaţi cu ea la Eurovision, maestre!

Un alt prizonier al propriilor minciuni este Gelu Voican Voiculescu. Omul acesta are un excepţional talent al diversiunii. Când discuţia atinge zone periculoase, misteriosul cioclu al Ceauşeştilor o deturnează spre piste false, cu aerul că vrea să dea o mână de ajutor. Cine l-a ales să joace rolul de revoluţionar-cu-barbă-albă trebuie să fi fost un regizor de mare clasă.

Târziu în noapte l-am auzit pe Cornel Dinu vorbind despre noaptea de 22 spre 23 decembrie, petrecută de el la etajul 11 al TVR. O încăpere în care se mai aflau Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Nina Iliescu. Din când în când mai băga capul şi Gelu Voican Voiculescu. Un telefon la care se înghesuiau trei dintre cei prezenţi. „Roman şi Iliescu vorbeau în limba rusă cu consulul sovietic. Roman, într-o rusă perfectă, chema în ajutor trupele sovietice", a spus Dinu. „Brucan vorbea cu ambasada americană", a mai zis el.

Petre Roman a reacţionat ieri printr-un comunicat violent. „În legătură cu afirmaţiile absolut mincinoase ale lui Cornel Dinu, fac unele precizări lămuritoare. Nu numai că n-am vorbit niciodată, nici în 22 decembrie 1989, nici ulterior, cu vreun consul al ambasadei sovietice, dar este evident că în acele împrejurări ale nopţii de 22 spre 23 decembrie nu aveam nicio calitate şi nici capacitatea de a realiza o asemenea convorbire. În 20 de ani care s-au scurs de atunci, n-a apărut niciun fel de document sau vreo mărturie care să ateste  măcar şi parţial aberaţiile lui Cornel Dinu. Dacă Cornel Dinu are vreo relaţie secretă cu acel consul, să ne spună numele acestuia şi unde l-a cunoscut. Faptul că lansează acum minciuni sfruntate ţine poate de natura comportamentului său, adică iresponsabil şi incompetent. Dacă în conducerea tehnică a echipei Dinamo a comis atâtea «prăpăstii», ce mai contează încă una în legătură cu Revoluţia? Repet, cele anunţate de Cornel Dinu sunt o pură invenţie".

Brrr! Vă daţi seama pe ce muşuroi de furnici am călcat? E greu de spus cine are dreptate în acest schimb de replici ca un răpăit de mitralieră, dar un indiciu există totuşi. În scenariul lui Cornel Dinu se simte un resentiment puternic faţă de Petre Roman şi o admiraţie aproape nesfârşită faţă de Ion Iliescu. Doar pe doamna Nina Iliescu o vede mai capabilă şi mai imaculată.

A fost noaptea cuţitelor lungi. N-a curs însă sânge, ci doar cerneală. Dar cerneala asta are culoarea roşie a sângelui vărsat în decembrie '89...