Noi vrem respect! Free Vîntu!

A explodat din nou! Când credeam că ne aşteaptă un weekend liniştit, a fost ridicat Sorin Ovidiu Vîntu.

Principial, sunt împotriva arestărilor preventive, mai ales când acestea capătă aspect de epidemie. Arestarea preventivă este tot o arestare, care are însă o mare hibă: nu se bazează pe o sentinţă judecătorească definitivă, ci pe nişte probe (despre care nu ştim dacă sunt suficiente pentru o viitoare condamnare). De aceea, procurorii ar trebui să apeleze la această procedură în situaţii extreme. De exemplu, când lăsarea în libertate a unui cetăţean ar prejudicia actul juridic. Sau când există indicii că individul vrea să-şi ia tălpăşiţa, aşa cum au procedat doi dintre locotenenţii lui Vîntu în megaescrocheria FNI, Ioana Maria Vlas şi Nicolae Popa.

Aşadar, arestarea preventivă trebuie să constituie excepţia, şi nu regula. În majoritatea covârşitoare a cazurilor, cercetarea trebuie făcută în stare de libertate. Drama e că, de prea multe ori, sunt lăsaţi în libertate infractori siniştri (cel mai recent caz: Clanul Ghenosu din Târgovişte) şi arestaţi preventiv cetăţeni mult mai puţin periculoşi.

Habar n-am dacă în cazul Vîntu se impunea sau nu reţinerea preventivă. Pur şi simplu, nu ştim ce probe există în dosarul întocmit de procurori. Ne vom lămuri astăzi, când argumentele vor fi etalate în instanţă. Sub acest aspect, în puzderia de afirmaţii caraghioase produse ieri pe televiziuni (inclusiv pe cea a lui Vîntu), am reţinut şi o declaraţie de bun-simţ, a deputatei liberale Alina Gorghiu: „Tot ce se discută astăzi este de natură speculativă. Abia mâine vom avea acces la informaţii".

Rezerva faţă de procedura arestării preventive nu-mi stârneşte nici cel mai mic sentiment de compasiune faţă de Sorin Ovidiu Vîntu. Nu pot uita în vecii-vecilor că acest om a fost creierul diabolicului mecanism numit Fondul Naţional de Investiţii (FNI), prin care a nenorocit vreo 300.000 de români. A făcut-o în cel mai pervers mod posibil, folosindu-se de intermediari. A organizat un hold-up naţional, de sute de milioane de dolari, încercând să nu lase urme. Complicităţile unei justiţii cangrenate au făcut ca Vîntu să scape basma curată din acele dosare istorice.

Dar, exact ca în cazul lui Al Capone - care n-a fost arestat pentru numeroasele sale crime, ci pentru evaziune fiscală -, şi Vîntu a fost „agăţat", acum, pentru o (posibilă) infracţiune măruntă în raport cu faptele sale deja prescrise.

Primele trei lucruri care-mi vin în minte despre Vîntu, în afară de FNI şi de Realitatea TV, sunt: „Întăriţi-vă statul!", „Noi vrem respect!" şi „Free Vîntu!". Semnificaţia lor: un îndemn celebru al lui SOV către cetăţenii patriei (el părând că se află pe altă baricadă), o lozincă a grupului mediatico-mitingist Vîntu-Luca şi o adaptare a vestitelor pancarte produse de fanii lui Becali în faţa Judecătoriei Sectorului 1: „Free Gigi!"

Până la închiderea ediţiei n-am auzit ca Tribunalul Municipiului Bucureşti să fie împresurat cu lozinci „Free Vîntu!"