Noi vrem metropolă!

O dezbatere tot mai aprinsă, în mediul politic bucureştean, este modelul de organizare a Capitalei: puterea de decizie să rămână împărţită între Primăria Generală şi primăriile de sector sau să avem o comandă unică, aşa cum se întâmplă în toate marile oraşe ale lumii?

Deşi târzie, ofensiva primarului general Sorin Oprescu este binevenită. Bucureştiul a pierdut deja 21 de ani, nu-şi poate permite să continue într-o formulă haotică. Ajunge cu blocajele dintre Capitală şi sectoare! Ajunge cu şase oraşe diferite într-unul singur! Ce metropolă e aceea în care se ciocnesc viziunea lui Chiliman cu cea a lui Onţanu, filosofia lui Negoiţă cu cea a lui Piedone, strategia lui Vanghelie cu cea a lui Poteraş? Punându-le la un loc, iese o ţigănie în toată regula.

Trecerea la o administraţie unică e necesară, nu însă şi suficientă. Organizată în graniţele ei actuale, Capitala se sufocă. Oraşul cu două milioane de locuitori are nevoie să se extindă într-o zonă metropolitană. A administra aglomeraţia este un drum înfundat. Soluţia constă în expansiunea spre judeţul Ilfov şi chiar spre Dâmboviţa, Giurgiu sau Călăraşi.

În prezent, oraşul Bucureşti are 228 de kilometri pătraţi, echivalentul unui cerc cu raza de 8,5 kilometri şi diametrul de 17 kilometri. A dubla raza cercului, extinzând Capitala - în medie - cu 8,5 kilometri în toate direcţiile, ar mări suprafaţa Bucureştiului de patru ori, ducând-o la peste 900 de kilometri pătraţi. Altfel spus, în jurul actualei Capitale am mai pune alte trei oraşe cu aceeaşi suprafaţă!

Ar rezulta o metropolă aerisită, care ar include comune sau oraşe precum Ciorogârla, Domneşti, Olteni, Bragadiru, Cornetu, Mihăileşti, Măgurele, Jilava, Cernica, Brăneşti, Afumaţi, Otopeni, Săftica, Baloteşti, Mogoşoaia, Buftea, Tărtăşeşti, Crevedia, Chiajna sau Chitila.

Nu vă închipuiţi că acestea ar trebui să devină o aglomerare de blocuri precum cele din Militari, Titan sau Balta Albă! Modelul este cel al oraşelor germane sau franceze, care cuprind nu doar cartiere înghesuite, ci şi comunităţi despărţite de lanuri şi păduri, dar aduse la condiţii de trai urbane.

Asta înseamnă, în primul rând, căi de acces rutier şi feroviar. Nu este un efort ieşit din comun să croieşti 7-8 şosele şi căi ferate radiale - unele deja există! - şi două-trei inele circulare, după modelul actualei centuri a Capitalei.

Restul utilităţilor - canalizare, asfaltări locale, extinderea reţelei electrice - ar veni ca o consecinţă logică. Ba mai mult, există imense fonduri europene pentru proiecte metropolitane. Ce-o fi atât de greu să înţelegem că acesta este viitorul? Chiar trebuie să mai treacă 20 de ani pentru a intra în normalitate?

Rezolvarea problemei nu se află însă doar la primarul Capitalei. În joc trebuie să intre şi Guvernul României, ba chiar şi Parlamentul, pentru a legifera ceea ce Capitala sau judeţele - dominate de interese locale - nu pot şi nici nu vor să facă.

Politicienii care vor institui zona metropolitană Bucureşti vor rămâne în istorie drept părinţii moderni ai unei capitale civilizate. Remarcaţi-vă, domnilor, altfel veţi rămâne nişte pigmei de care peste 50 de ani nu-şi va mai aminti nimeni!