Mortul e rău pe listă, dar e bun în urnă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă limba bolşevică a lui Ion Iliescu i-a descris drept „hoarde ieşite din grote primitive“, procurorii care anchetează fraudele de la referendum au obţinut deja o triplă victorie.

Unu: au demonstrat, prin probe zdrobitoare, că uriaşul jaf electoral nu este o legendă, ci crudul adevăr. Doi: le-au băgat spaima-n oase fraudatorilor de profesie, care de-aici înainte vor visa cătuşe ori de câte ori le vor propune trepăduşii partidelor să fure voturi. Trei: le-au dat curaj oamenilor care, deşi ştiau cum s-a fraudat pe uliţele patriei, nu îndrăzneau să-i dea în vileag pe infractori.

Imediat după 29 iulie 2012, „hoarde de reporteri" (ca să-l parafrazez pe Ion Iliescu) „s-au năpustit" asupra câtorva sate din judeţele Teleorman şi Olt, unde fuseseră bătute recorduri de prezenţă la vot. În ciuda râvnei reportericeşti, gazetele şi televiziunile n-au avut parte de mărturii convingătoare. De teama jupânilor locali, majoritatea PSD-işti de-ai lui Liviu Dragnea, oamenii din colbul patriei preferau să tacă. Nu puteau uita o vorbă veche, care prin tradiţie impune tăcere la talpa ţării: gura bate fundul. În fond, reporterii plecau, dar oamenii rămâneau, pe uliţele satelor, la cheremul jupânaşilor lui Dragnea.

Zilele trecute, doi reporteri de la „Evenimentul zilei" au avut inspiraţia de a reveni la locul faptei. Mai exact, în satul Ciuperceni, judeţul Teleorman. Mărturiile obţinute sunt de-a dreptul spectaculoase. De exemplu: „Eu n-am fost la vot, dar am aflat că şi eu, şi soţul, şi băieţii mei apărem pe liste. Cu CNP, cu semnături, cu tot. Dar noi nici n-am călcat pe acolo, că au venit cuscrii şi musafiri la noi acasă. Numai ce avuseserăm nunta băiatului, nu ne ardea nouă de referendum" (Vetuţa Robu, 56 de ani). Sau: „Primarul şi ai lui n-au avut curajul să calce la noi, aicea, în partea asta de sat, unde ştiu că au falsificat cel puţin 140 de semnături. Mie mi-au zis poliţiştii că apar şi eu semnată, şi cumnatul, şi cumnata, şi naşii, şi mai mulţi vecini pe aici" (Maria Burcea).

Povestea devine supranaturală când vorbeşte un pensionar hâtru, Constantin Simion (67 de ani). „M-am crucit când am văzut că tatăl meu, Ion, şi cu mama mea, Rada, s-au sculat din groapă. Păi, ei sunt morţi de 9 şi de 11 ani. Cum să voteze la referendum? Se răsucesc ăia bătrâni în mormânt! Nu mai zic că nici eu, nici nevastă-mea n-am fost la vot, dar după ce-au făcut ăştia de la Primărie... apărem semnaţi".

Numai în Ciuperceni au „votat" peste 30 de morţi, precum şi 170 de oameni cât se poate de vii, dar care nu s-au intersectat cu ştampila de vot pe 29 iulie. Semn că a meritat efortul ca „hoardele de procurori să dea năvală" pe uliţele imaculate ale Ţării lui Dragnea.

Voturile celor de pe lumea cealaltă - Dumnezeu să-i odihnească! - fac parte dintre cele 7,4 milioane trâmbiţate intens de Ministerul Propagandei. În urma reverificărilor solicitate de Curtea Constituţională, morţii au fost scoşi de pe listele electorale (scăzând astfel pragul pentru cvorum), dar voturile lor au rămas în urnă (contribuind la creşterea prezenţei la vot). În fond, nu oamenii contează, ci voturile lor. Fie ele şi voturile unor strigoi.

Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite