Adevarul.ro

Sunteţi pregătiţi? Începând de azi, plonjăm din nou în istoria recentă a României.

E o incursiune absolut necesară, pregătită laborios şi bazată pe nevoia de a scoate adevărul la iveală. O echipă formată din jurnalişti entuziaşti a strâns documente şi a cules mărturii - unele zguduitoare, altele degradante - despre cel mai sumbru episod al României postcomuniste: mineriada din 13-15 iunie 1990. Pentru cei care se tot străduiesc de 20 de ani să-şi ascundă mizeria, avem un mesaj: n-aţi scăpat, vrăjitoarelor!

Printre cei care investighează evenimentele din urmă cu două decenii se numără câţiva colegi care atunci mergeau la grădiniţă sau la şcoala primară. Mezinul echipei avea doi ani, iar „veteranul" - zece. Între cele două extreme se află reporteri care aveau cinci, şase, şapte ani. Acum sunt numai buni să primească-n faţă replica vreunui ticălos al acelor zile: „Eşti prea mic să înţelegi lucrurile astea... Câţi ani aveai pe vremea aia?". „Doi ani." „Câââţi??? Du-te, măi, băieţică, şi te dă pe tobogan!"

Dar această oaste a copiilor de doi-cinci-şase-şapte-zece ani este invincibilă în faţa ticăloşilor îmbătrâniţi în rele. Generaţia mea cânta în Piaţa Universităţii, îşi scria cu cărbune pe frunte „golan student" şi era sorcovită de mineri cu cabluri de oţel, deci poate fi considerată subiectivă când vorbeşte despre acele zile fascinante şi groteşti. Dar copilul care avea doi-cinci-şase-şapte-zece ani face ochii mari şi întreabă: chiar s-a întâmplat aşa ceva? Candoarea lui naşte o sută de întrebări şi o mie de răspunsuri, iar suma acestora se numeşte adevărul despre mineriadă.

Şi cum se cade ca adevărul să înceapă cu „Adevărul", primul pas este chiar acesta: să descifrăm cu toţii mecanismul unei maşinării de presă care scuipa mizerie şi ură în primăvara-vara anului 1990. Este o şedinţă de exorcizare a casei în care te-ai mutat şi căreia îi bănuieşti trecutul întunecat. Să dai cu agheasmă nu e suficient. Să faci molifte - nici atât. Trebuie să-i descoperi adevărul. Adevărul despre „Adevărul". Să-l descoperi şi să-l spui tuturor, pentru că nimic nu e mai nociv decât ascunderea lui.

Iar despre mineriadă!, ar putea ofta unii. Ţara arde şi baba se piaptănă, or zice alţii. Şi le răspund aşa: lăsaţi baba să se pieptene! Dacă e o bătrânică destoinică, are timp şi să se ferchezuiască, şi să iasă din foc. Dacă e lălâie, nici nu-şi aranjează părul, nici nu scapă de vâlvătaie.

„Adevărul" are timp, spaţiu şi determinare să abordeze marile subiecte ale prezentului, dar şi să scormonească în tainele trecutului. Cele două la un loc - trecutul şi prezentul - ne dau un indiciu despre cum va fi viitorul.

Lăsaţi copiii de doi-cinci-şase-şapte-zece ani să vă intre în casă! Vă vor spune adevărul despre mineriadă.