Mica Germanie din Sibiu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când credeam că România este patria tristeţii şi a nefericirii, am poposit pentru două zile la Sibiu.

S-a întâmplat în weekend, cu ocazia Târgului de carte găzduit de oraşul ardelean cu pedigree nemţesc: Hermannstadt.

Nu mai fusesem la Sibiu de pe la jumătatea anilor '90, când oraşul avea echipă în prima ligă la fotbal, dar nu ieşise din cenuşiul comunist. Oamenii trăiau cu frică, agăţaţi de o industrie de stat care-şi dădea duhul. În plus, nu scăpaseră de coşmarurile din decembrie 1989, când străzile oraşului erau înroşite de sânge: 99 de morţi şi câteva sute de răniţi, împuşcaţi de lunetişti misterioşi (trupele speciale DIA şi „turiştii" sovietici), mitraliaţi de un colonel nebun (Aurel Dragomir, omul generalului-spion Nicolae Militaru) şi vânaţi din elicopter (la ordinul aceluiaşi Militaru şi cu participarea extraordinară a generalului Iosif Rus, cel ce avea să fie răsplătit de Ion Iliescu cu un post de consilier la Cotroceni).

Sibiul anului 2011 nu mai are nimic din oraşul împovărat al anilor '90! De la taximetristul corect, civilizat şi optimist până la recepţionera de la hotel, atentă şi amabilă, toată lumea respiră un aer de oraş occidental. Iar această senzaţie se amplifică în centrul istoric, acolo unde se află Piaţa Mare şi Piaţa Mică, pline de viaţă şi încărcate de istorie.

Nicăieri, în România, nu există o zonă pietonală atât de relaxată, de frumoasă şi plină de voie bună ca în centrul Sibiului! Sutele de terase, înşirate una după alta cu un bun gust educat în timp, atrag zilnic mii de oameni, până după miezul nopţii. Se vorbeşte româneşte, dar şi nemţeşte, ungureşte, englezeşte sau franţuzeşte. Ici-colo mai vezi un japonez sau un arab, cu camera de filmat agăţată de gât. La fiecare pas, Sibiul respiră tinereţe, chiar şi în grupurile din care nu lipsesc mama, fiica şi bunica. Tinereţea vine din starea de spirit, nu din vârsta înscrisă în paşaport. Este senzaţia pe care o ai, de exemplu, în Műnchen, unde pofta de viaţă este nelipsită în cele 365 de zile ale anului. De altfel, petrecând câteva ore în forfota plăcută din centrul istoric al Sibiului, ai senzaţia că te afli în Marienplatz, „punctul zero" al capitalei bavareze.

Poate că miracolul se datorează Festivalului Internaţional de Teatru, aflat în plină desfăşurare - mi-am zis. Dar tot localnicii m-au lămurit: din 2007, de când a fost Capitala Culturală a Europei, Sibiul este o permanentă scenă a culturii. Sărbătorile de tot felul - de la teatru la film şi de la carte la artă medievală - se succed de la o săptămână la alta, după un calendar bine gândit. Iar urmarea e uluitoare: zecile de hoteluri şi sutele de pensiuni din zona Sibiului sunt pline aproape tot timpul!

Este un miracol strâns legat de industria culturală, dar bine ancorat în economie. Din vorbă în vorbă, am aflat că în Sibiu şi în împrejurimi funcţionează zeci de fabrici, mai ales din industria pieselor auto, rod al investiţiilor străine din ultimii 10-15 ani. Oamenii câştigă binişor, iar bunul-simţ ardelenesc, altoit cu o educaţie nemţească (saşii au cam plecat, dar bunele lor obiceiuri au rămas), îi face să-şi trăiască viaţa cu demnitate şi cu optimism.

N-am putut pleca din Sibiu fără să merg şi pe Strada Revoluţiei. Faţă în faţă, la distanţă de 20 de metri, stau două plăci de marmură. Pe cea din faţa Poliţiei sunt sculptate numele celor 25 de ofiţeri şi subofiţeri ai Ministerului de Interne mitraliaţi pe 22 decembrie 1989. Dincolo, monumentul din faţa Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu" ni-i reaminteşte pe cei 6 militari împuşcaţi în aceeaşi zi. Îndrăgostiţii care se plimbau pe sub teii umbroşi, într-o zi frumoasă din vara lui 2011, nu păreau însă apăsaţi de istoria sângeroasă a locului. Semn că Sibiul, deşi nu şi-a uitat trecutul, şi-a depăşit tristeţea pentru a-şi trăi prezentul şi a-şi construi viitorul.

Când va avea măcar 20 de Sibiuri, România va începe să semene cu Germania. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite