Teroriştii lui Iliescu

În urmă cu mai bine de două luni, când am demarat - în „Adevărul“ şi pe B1 TV, la „Naşul“ - serialul-mamut „Sfârşitul Ceauşeştilor“, nu credeam că vom putea răspunde, fără să ne tremure vocea, la întrebarea „Cine-a tras în noi după 22?“.

Acum însă, sunt în măsură s-o spun răspicat: am aflat cine ne-a măcelărit în decembrie ’89!

De tras, au tras mulţi nemernici şi foarte mulţi dobitoci. Majoritatea - şi sub Ceauşescu, şi sub Iliescu - purtau haina militară. Ofiţeraşi de genul locotenentului-major Ionel Zorilă, care şi-a înroşit ţeava kalaşnikovului doborând „terorişti" la Otopeni, au provocat băi de sânge în oraşele-martir ale Revoluţiei. Cei mai mulţi dintre ei au făcut-o dintr-o imensă nebunie, prostie, frică, proastă pregătire.

Decembrie '89 ne-a arătat câţi Moş Teacă mâncau la popota Armatei Române. Dar marii killeri ai Revoluţiei n-au fost aceşti prostovani siniştri, ci indivizii care le-au dat ordin sau care i-au pus faţă-n faţă, să tragă unii în alţii. Aceştia au pus la cale un măcel apocaliptic. Cifrele sunt implacabile: după ora 12.09 a zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a fugit cu elicopterul de pe sediul CC al PCR, au murit de şase ori mai mulţi oameni decât reuşise să lichideze, prin represiune, odiosul regim dictatorial!

Marii criminali aparţin grupului care a preluat puterea după fuga lui Ceauşescu. Generalul Nicolae Militaru pare să fi avut un plan diabolic: uciderea a sute de români prin metoda „trageţi, vin teroriştii!". Nemilosul spion sovietic a creat mai multe ambuscade pe acelaşi calapod: un grup de militari este trimis să apere o instituţie, iar cei care apărau deja acea instituţie erau anunţaţi că vor fi atacaţi de terorişti. De regulă, Militaru şi acoliţii săi îi descriau pe „terorişti" în detaliu: „Sediul MApN va fi atacat de terorişti, care vor veni cu trei ABI-uri" (cazul Trosca); „Pe deasupra unităţii militare de lângă Alba Iulia va zbura un elicopter cu terorişti" (cazul Nuţă-Mihalea); „Aeroportul Otopeni va fi atacat de trei camioane militare pline cu terorişti" (cazul Otopeni).

Diversiunea era susţinută prin anunţuri transmise prin Radio şi Televiziune. Aceste mesaje erau triate şi „băgate pe post" de echipa pro-sovietică a generalului Militaru, în care se distingea alt agent al URSS, contraamiralul Emil „Cico" Dumitrescu.

Un alt personaj-cheie, care aplica la virgulă planul sovietic de lichidare a Ceauşeştilor în urma unui măcel naţional, era Silviu Brucan. Iar liderul politic al acelui grup se numea Ion Iliescu.
Acum, când Ion Iliescu continuă să vorbească despre „teroriştii lui Ceauşescu", sunt în măsură să-i spun: nu, nu erau „teroriştii lui Ceauşescu", ci „teroriştii lui Iliescu"!

Dacă nici în faţa unor probe zdrobitoare nu-şi recunoaşte rolul macabru jucat în decembrie 1989, pe care s-a cocoţat la putere, atunci să asculte de o mie de ori vorbele îndurerate ale tatălui unui tânăr soldat ucis la Otopeni, adresate celor care au comandat măcelul: „Le doresc să nu treacă prin ce trecem noi acum, când ducem la copiii noştri doar lacrimi, flori şi lumânări!".