La priveghiul unui ziar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinerea viitoare, pe 8 aprilie – nicio zi mai devreme, niciuna mai târziu –, va apărea ultimul număr al cotidianului „Gândul“.

În redacţie, dar şi printre cititori, a început numărătoarea inversă: 10, 9, 8, 7, 6, 5... Îşi mai aşteaptă intrarea în tipar exact cinci ediţii ale ziarului. Cea de astăzi poartă numărul 1.827. Aşa scrie pe prima pagină: anul VII, numărul 1.827. La numărul 1.832, inima ziarului se va opri. O redacţie onestă, dinamică va deveni muzeu. Calculatoarele vor fi scoase din priză. Agenţiile de presă vor înceta să mai trimită ştiri. Editorialele vor îngheţa într-o ultimă pagină 10...

E trist când moare un ziar. E şi mai trist când ai anul şi decesul. În toamna lui 2009 era aglomeraţie mare pe segmentul presei quality: „Adevărul", „Cotidianul", „Evenimentul zilei", „Gardianul", „Gândul", „Jurnalul Naţional", „România liberă", „Ziua" (le-am scris alfabetic, să nu fie discuţii). Opt titluri, de toate orientările posibile. Apoi au închis taraba unul câte unul. Mai întâi, „Cotidianul". L-au urmat „Ziua" şi „Gardianul". Acum trage obloanele şi „Gândul". Din opt ziare au rămas patru. Şi asta, în numai 15 luni.

Dintre toate, cea mai dureroasă - şi, poate, nedreaptă - este închiderea „Gândului". Aici se formase o echipă frumoasă, cu nume respectabile: Cristian Tudor Popescu, Florin Negruţiu, Marius Niţu, Liliana Ruse, Adrian Cercelescu... Acum, cu toţii îşi regândesc cariera: se alătură altui ziar (dintre cele puţine rămase), continuă în televiziune sau pur şi simplu renunţă şi îşi resetează viaţa. Obosiţi şi dezamăgiţi, ar putea opta şi pentru ultima soluţie, dar ar fi păcat. Nu atât pentru ei, cât pentru public. Nu e uşor să te culci cu scrâşnetul lui CTP, cu verbul lui Negruţiu, cu analizele lui Niţu, cu ironiile lui Cercelescu sau cu ponturile Lilianei Ruse şi să te trezeşti cu sublima lor absenţă. Să-i cauţi şi să nu-i mai găseşti.

E trist când moare un ziar, mai ales unul de candoarea „Gândului". I-am fost, atâţia ani, cititor fidel şi prieten nemărturisit. Nu l-am simţit nici incorect, nici rău intenţionat, ci însoţit de bună-credinţă. Mi-a oferit destule motive de invidie colegială. Ceea ce simt acum seamănă cu pierderea unui prieten drag.

Chiar şi când ziarele mor, important e ca ziariştii să meargă mai departe. Dacă vocile puternice se vor împuţina, atunci vom fi pierduţi cu toţii. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite