La moartea unui prieten

La numai 62 de ani, după o suferinţă cruntă, a murit Ion Zubaşcu.

Poetul Ion Zubaşcu. Ziaristul Ion Zubaşcu. Maramureşeanul Ion Zubaşcu. Prietenul Ion Zubaşcu. Omul bun Ion Zubaşcu. O parte din tinereţea mea, Ion Zubaşcu.

Destinul a vrut ca el să fie un martir. Destinul şi oamenii răi, oamenii-fiare care l-au lăsat orfan de mic (tatăl său, luptător în rezistenţa anticomunistă din Munţii Ţibleş, a fost omorât în crunta detenţie de la Sighet), l-au hăituit pe când era tânăr profesor şi l-au umilit, în anii din urmă, prin notele otrăvite din dosarul de la CNSAS, în care era pângărită şi memoria mamei sale... Poate că din imensa suferinţă s-a ivit, parşiv, şi necruţătorul cancer de colon care i-a dat lovitura finală. Doar sufletul bun nu i l-a înfrânt nimeni, niciodată.

L-am sunat miercuri dimineaţă să-l invit la lansarea noii mele cărţi. Cu o voce scăzută, s-a scuzat că nu poate, pentru că boala l-a ţintuit la pat. E mai rău decât ultima dată când ne-am văzut, mi-a spus. Şi ne văzuserăm înainte de Paşte.

A acceptat cu greu să-l vizitez după Târgul de carte. Zicea că nu vrea să fie văzut într-o atât de adâncă suferinţă. Să-l ţin minte cum era, nu cum a ajuns, măcinat de boală.

Dar, ca de atâtea ori la hotarul dintre viaţă şi moarte, timpul n-a mai avut răbdare. Sâmbătă dimineaţa, Ion Zubaşcu a spus o ultimă rugăciune, a închis ochii, disciplinat, şi a încremenit pe vecie. După atâta suferinţă, părea pregătit pentru întâlnirea finală.

Şi era pregătit, aşa cum reiese din ultima sa carte pe care a apucat s-o vadă tipărită: „Moarte de om. O poveste de viaţă" (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010). Tăcere! Cuvântă Ion Zubaşcu, nemuritor şi rece.

Testament

„Ion Zubaşcu e numele meu sânt de meserie poet / şi vorbesc pentru lungul şir de strămoşi tăcuţi de pe Valea Izei / mi se pare un nonsens să duci flori la mormântul unui mare poet / doar într-o anume zi şi într-un anume loc peste nişte oase goale / cine vrea să-şi amintească de mine oricând şi oriunde / e destul să-şi ridice o clipă ochii şi inima spre cer / să audă cum cântă cuvintele mele puternice printre stele".

Scrisoare către fiul meu Ilie

„Dragul meu fiu Ilie aseară după ce-am vorbit cu tine pe skype / şi mi-ai spus că la tine la Londra toate sunt bune / m-a năclăit plânsul mamă-ta nu era acasă / cred că eram singur în apartament aşa că am plâns în voie / singur în toată casa am plâns după mine ca după un om mort".

Cărţile, dragile mele cărţi

„Iniţial am crezut că mai am doi sau trei ani / să-mi pot termina măcar proiectele începute / şi să-mi pun cât de cât în ordine / invadatoarea sufocanta arhivă de scriitor / dar speranţele mi-au scăzut odată cu creşterea suferinţelor / acum nu-mi mai socotesc viaţa în zile săptămâni şi luni / ci doar în câte cărţi voi mai putea citi de acum înainte".

Logoterapie

„De când am primit rezultatul biopsiei cu neiertătorul diagnostic / până la tomografia de acum am scris această carte de versuri / m-am simţit umilit să mă ia moartea prin surprindere / şi am vrut eu însumi să surprind moartea scriind aceste cuvinte / sperând până în ultima clipă că mă voi vindeca prin scris / scriind până la capăt citind şi scriind".

Epitaf

„Am trăit tot ceea ce se putea trăi într-o viaţă încercată de om / ca poezia mea să fie deplină nu mi-a mai rămas decât moartea".

Acesta a fost Ion Zubaşcu. Dumnezeu să-l odihnească!