Iubesc Constituţia, dar îi urăsc pe constituţionali!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Succesiunea manevrelor din ultima vreme nu lasă loc pentru dubii: guvernarea Ponta a devenit un pericol la adresa democraţiei din România.

Nu întâmplător, câteva voci din Cetate au transmis semnalul de alarmă.

Gabriel Liiceanu, pe contributor.ro: „Nici un guvern al României nu a reușit, asemeni guvernului Ponta, să inducă în populaţie o isterie mai mare într-un timp mai scurt. Pe acest fundal de Blitzkrieg declarat societăţii civile, instituţiilor statului și Constituţiei României, pe acest fundal de cultivare sistematică a urii și agresivităţii devenită program de guvernare, nimeni, se pare, nu mai poate să-și vadă de treabă. (...) Parcă niciodată n-am văzut cuvintele minţind, punctual, în halul ăsta".

Ion Cristoiu, în „Evenimentul zilei": „Sistemul care l-a pus pe Victor Ponta premier a intrat în alertă, îngrijorat că Dan Voiculescu ar putea fi judecat de Înalta Curte. Şi Victor Ponta, marioneta penalilor din România, s-a executat. Ca şi în cazul Grăjdan, ca şi în alte cazuri trecute sau viitoare. Avem astfel explicaţia uşurinţei cu care USL a acceptat să preia guvernarea înainte de alegerile parlamentare şi, mai ales, în condiţiile în care nu era pregătită pentru aşa ceva. (...) De la preluarea Guvernării, timp de două luni, Victor Ponta n-a luat o singură măsură de administrare a ţării. A fost ocupat cu îndeplinirea misiunii pentru care Sistemul l-a făcut premier: Salvarea Penalilor din ghearele Justiţiei!"

Cristian Tudor Popescu, la Realitatea TV: „Lucrurile încep să arate ca în Germania după victoria naziştilor, după alegerea lui Hitler cancelar al Germaniei. Este aceeaşi sfidare din partea noii puteri de a-şi impune voinţa cu orice preţ. (...) Este vorba de manevre totalitare, de acţiuni sfidătoare, de încălcarea şi dispreţuirea legilor. Sunt semne imposibil de confundat ale totalitarismului - noi nu polemizăm, noi te desfiinţăm. A nu a mai avea acum o atitudine, în această fază, compromite pe oricine. Victor Ponta nu va fi veşnic premier. Toţi cei care acum încearcă să acopere această ruşine naţională se compromit în faţa istoriei".

Ultima frază este esenţială, în condiţiile ticăloşiei pe care o practică o bună parte a industriei media şi o mare parte a clasei politice. E şi o excelentă ocazie de a semnala inconştienţa cu care PNL, prin tele-propagandiştii săi, continuă să fie solidar cu neroziile lui Ponta. E ceva să vezi ditamai liberalii străduindu-se să explice cât de bine face plagiatul la sănătate şi cum creşte PIB-ul când sunt masacrate instituţiile statului de drept...

Aceeaşi logică l-a ghidat şi pe Crin Antonescu, aseară, în sufrageria alianţei sale electorale, Antena 3. Războiul purtat de preşedintele PNL împotriva Curţii Constituţionale a ajuns în faza delirului: „Curtea Constituţională a României este o ruşine!"; „Parlamentul, care a numit şase judecători ai Curţii Constituţionale, are dreptul să-i revoce pe toţi şase!"; „Când tu ai votul Parlamentului, cum să vină Curtea Constituţională să-ţi spună «Nu te duci la Bruxelles!»? Din două, una: ori tu, ori Zegrean!". (Augustin Zegrean este preşedintele Curţii Constituţionale.) Şi fraza sublimă: „Curtea Constituţională să funcţioneze constituţional!", ca şi cum constituţionalitatea o constată domnul Crin, nu însăşi Curtea Constituţională.

Şi Antonescu, şi Ponta transmit un mesaj schizoid: noi respectăm Constituţia, nu însă şi Curtea Constituţională! Şi iată cum „Iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători!" devine „Iubesc Constituţia, dar îi urăsc pe constituţionali!"

Concluzia îi aparţine omului numărul 2 în stat, Vasile Blaga: „Aşa e când laşi copiii să conducă ţara". Copiii prost-crescuţi, aş adăuga eu.

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite