Isteria doamnei în negru

Isterie generală, monşer! Se înjură guvernanţi cu opozanţi, miniştri cu sindicalişti, tocşoiste cu politicieni.

Am auzit-o pe Elena Udrea la Realitatea TV. Vorbea prin telefon, dar de fapt răcnea. Şi a ţinut-o tot aşa, într-un ţipăt isteric, de precupeaţă nervozată. O stresau, probabil, milioanele de euro împrumutate de la bănci şi înfundate în afaceri imobiliare...

Gradul maxim de isterizare a fost atins însă de o activistă de presă: Gabriela Vrânceanu Firea. Duduia are prostul obicei de a-şi împărţi invitaţii în stăpâni, prieteni şi duşmani. Iar când se întâmplă ca un duşman să nu-i accepte aroganţele, iese ciorbă de acid sulfuric. Amintiţi-vă de ameninţarea cu iz de şantaj pe care i-a transmis-o unui membru al CNA care-i amendase o ticăloşie electorală: „Dacă mai îndrăzneşte să pronunţe numele meu în anumite contexte peiorative şi să facă aprecieri la persoana mea, voi spune şi eu pe post, cu martori, cum era scoasă din toaleta «Jurnalului Naţional» când lucra acolo!".

Luni seară, doamna Vrânceanu a oprit diareea verbală a unui duşman - deputatul PDL Cristian Boureanu - scuipându-i în faţă o replică de ţaţă comunală: „Domnule Boureanu, aţi mâncat ceva stricat înainte de emisiune?". Şi a continuat în acelaşi registru: „Aţi mâncat ceva de pe jos sau de la toaletă?". Iar pârţul final l-a tras precum Marghioala din satul Crăcănaţi: „Cine v-a spus că sunteţi băiatul cu mucii-n freză a avut dreptate".

Până aici, în afara unui delir verbal specific politichiei de tembelizor, Boureanu se purtase decent cu gazda emisiunii. La primele ei atacuri, el a răspuns reţinut: „Nu ştiu, am mâncat ceva la dumneavoastră aici"... „Am găsit aici pe masă ce mâncaţi dumneavoastră în fiecare seară"... La cea de-a treia lovitură a devenit însă la fel de mojic ca paukeriţa familiei Voiculescu: „Cumva, amantul dumneavoastră?".

Pentru publicul larg, personajul cu pricina ar fi rămas învăluit în mister. Dialogul a fost rapid şi obscen, înveninat şi mizerabil, astfel încât presupusul amant avea toate şansele să rămână fără chip. Dar a avut grijă ţaţa de la capul microfonului să-i dea şi chip, şi identitate: „Şi dumneavoastră îmi spuneţi de amant. Adică, domnul Tăriceanu e amantul meu?". A urmat un dialog absurd, în care duduia Gabi a mai îndesat numele lui Tăriceanu de două ori în garniţa cu vomă adresată telespectatorilor săi.

Biata Găbiţa!... Cum a fost jignită ea, neprihănita, în timp ce se străduia să-l bage şi pe Tăriceanu în ciorba ei... Să afle toată ţara cine i-ar fi putut fi amant, conform mincinosului de Boureanu! Eeeee, dă bine la CV, nu?! Ce contează dacă-i adevărat sau nu? Important e ca, dacă tot se vorbeşte despre amantlâcuri, să se asorteze cu ceva de cinci stele...

Cam aşa gândesc şi futuristele care ţin prima pagină a tabloidelor. Dar să cadă în păcatul ăsta o ideoloagă care se trage de şireturi cu politicienii? O domniţă care a fost purtător de vorbe al guvernului, în urmă cu un deceniu? O femeie aflată în doliu?

Eu ştiam că o experienţă traumatizantă precum doliul îţi aduce înţelepciune, profunzime, cumpătare. Chiar şi mai multă înţelegere, inclusiv faţă de cei păcătoşi. Doliul nu te face mai rău, ci mai bun. Sigur, cu condiţia ca, în timp, să mai fi rămas ceva bun în structura ta umană...

Altfel, produci episoade precum cel de la Antena 3. Isteria doamnei în negru... Nu e titlul unui film, ci trista parafrază a unui titlu de roman: „Parfumul doamnei în negru" de Gaston Leroux...