Ion Iliescu să tacă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi şi-au dat cu părerea despre declaraţiile jignitoare ale lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai.

Printre ei, şi câteva personaje care ar fi făcut mai bine să tacă: Ion Iliescu, Sergiu Andon, Răzvan Theodorescu. Mârlăniile lor la adresa Regelui, în anii '90, au depăşit cu mult grosolănia de acum a lui Băsescu. Măcar pentru că ei nu s-au mulţumit cu vorbele, ci au trecut la fapte (cazul lui Iliescu) sau au susţinut energic abjecţia regimului criptocomunist (ceilalţi doi), inclusiv în raport cu Regele.

Ion Iliescu despre acele vremuri: „Am avut şi noi problemele noastre, eu nu sunt un monarhist. (...) Şi am regretat faptul că în perioada '90-'92 s-a creat o situaţie tensionată, pe care puteam să o evităm şi atunci. Dar, după aceea, noi am stabilit relaţii de dialog normale, care au fost benefice ţării. Deci, ceea ce s-a construit de atunci de ce să fie subminat, deteriorat de momentul de faţă?".

Să fim bine înţeleşi: Ion Iliescu n-a construit nimic, ci doar a distrus! Înainte de a se reconcilia cu Regele Mihai, l-a fugărit pe autostradă ca pe un borfaş şi a asmuţit asupra lui, în imundele fiţuici „Dimineaţa", „Azi", „Europa" şi „România Mare", ca şi la Televiziunea Română condusă de Răzvan Theodorescu, cele mai abjecte haite de vorbeţi şi scribălăi, care l-au îngropat pe fostul suveran sub un potop de calomnii.

Slavă Domnului că avem memorie şi ne amintim încă multe lucruri! De exemplu, că pe 24 decembrie 1990, exact la un an de când grupul Iliescu-Brucan-Militaru-Voican-Roman decidea lichidarea în stil stalinist a lui Ceauşescu, Regele Mihai a fost umilit în Ajunul primului Crăciun pe care spera să-l petreacă pe pământ românesc după un exil de 43 de ani. Iniţial, Regelui i s-a permis să intre în România, dar guvernul condus de Petre Roman şi patronat de Ion Iliescu a organizat o ambuscadă pe autostrada Bucureşti - Piteşti. Regele Mihai a fost ridicat de Poliţie şi dus la Aeroportul Otopeni, de unde a fost expulzat.

Între 1992 şi 1996, când preşedinte al ţării era acelaşi Ion Iliescu, Regelui Mihai i-a fost interzis sistematic să revină în ţară. În 1994, PDSR (partidul lui Iliescu) chiar a cerut Ministerului de Externe să-l declare persona non grata pe fostul suveran. Iliescu a cochetat atunci cu ideea unei legi care să interzică intrarea Regelui în ţară.

Aşa că uşor cu tancul pe scări, tovarăşi! Tancul sovietic, se înţelege. Cel pe lângă care ţopăia fericit, în 1947, adolescentul Ion Iliescu (avea 17 ani) şi căruia-i dădea onorul Valter Roman (tatăl lui Petre Roman), salutând abdicarea forţată a tânărului Rege Mihai.

Dacă Băsescu a greşit - şi a greşit! -, lăsaţi-ne pe noi, ăştia fără rahat în pantaloni, să-i luăm apărarea Regelui Mihai! Nu vă mai băgaţi voi, cei care l-aţi umilit în 45 de ani de comunism şi în primii ani de postcomunism! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite