Huidu şi prietenii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul produs de Şerban Huidu le-a dat ocazia multor compatrioţi să-şi exprime sentimentele faţă de nefericitul „cârcotaş“.

Unii arată că-l iubesc fără măsură, alţii că-l urăsc visceral. Puţini sunt cei capabili să fie obiectivi, raţionali, umani. Iar când vorbim despre umanism, trebuie să ne amintim că există nu doar Huidu şi familia sa, ci şi cele trei victime şi familiile lor.

În „cazul Huidu", totul este normal, previzibil, predictibil, nimic nu evadează în aria surprizelor. Parcă am mai văzut acest film. Sau, dacă nu l-am văzut, atunci sigur l-am visat.

Şerban Huidu zice că maşina sa a derapat. E normal: autorul oricărui accident caută să dea vina pe altcineva sau pe altceva. De regulă, în astfel de situaţii, responsabili sunt vremea, şoseaua, maşina, cauciucurile, frânele, semnele de circulaţie, poliţiştii, drumarii, ceilalţi şoferi, criza, Puterea, Opoziţia, ceasul rău, pisica neagră. Va binemerita premiul fairplay al anului şoferul care se va prezenta la Poliţie şi va recunoaşte: da, domnilor, eu sunt de vină; eram obosit, stresat, afumat, am comis-o, pedepsiţi-mă!

Avocatul lui Şerban Huidu caută să-şi scoată clientul basma curată. Şi asta e normal, că de-aia e avocat.

Un martor al accidentului de duminică povesteşte: „Maşina lui Huidu zbura de-i scârţâiau roţile. Avea viteză foarte mare, cred că peste 100 km/oră". E normal: dacă Şerban are o boală, aceea este boala vitezei. Şi-a etalat-o în toate ipostazele: cu motocicleta, cu schiurile, cu maşina. De fiecare dată s-a sfârşit rău.

Colegii de la Prima TV ţin la Şerban atât de mult, încât duminică au uitat lecţia „cum se face o ştire" şi au prezentat accidentul în cheie tendenţioasă, de nu ştiai dacă Huidu i-a tamponat pe cei trei braşoveni sau aceia l-au tamponat pe el. Dar şi asta e normal: înainte de a fi ziarişti, cei de la Prima sunt şi ei oameni.

Mircea Badea jubilează pe ascuns şi grăieşte la vedere: „Pe mine, Huidu nu mă interesează absolut deloc. Nu dau doi bani pe el. Băieţaşul ăsta e un prost". Absolut normal. Un vechi război nu poate fi uitat cu una, cu două. În filosofia de viaţă a lui Badea, ura trebuie manifestată şi la marginea gropii.

Oana Zăvoranu prinde ocazia şi, ca o veritabilă vrăjitoare, mai înfige un cui în capul şi aşa accidentat al lui Huidu: „Este vremea să dispară acest individ care nu foloseşte la nimic bun, doar mai atacă, înjură, bălăcăreşte şi omoară la propriu oameni nevinovaţi. Mi-e silă. Dreptate divină, aşa se cheamă coşmarul pe care trebuie să-l îndure ăsta". Nimic mai normal: la ce te-ai putea aştepta de la Oana Zăvoranu?

Toată lumea se comportă, aşadar, cât se poate de normal. Exact aşa vor acţiona şi judecătorii care, în buna tradiţie a unei normalităţi balcanice, îl vor condamna pe Şerban Huidu, cu maximă severitate, la trei ani cu suspendare. Câte unul pentru fiecare dintre morţii din duminica groazei. 

Grigore Cartianu este Redactor-Şef "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite