Evadarea din iadul urban

Există sute de mii de familii care duc un trai chinuit la oraş. Criza le-a adâncit suferinţa, iar apropierea iernii îi face să simtă tăişul rece al disperării.

Îşi socotesc fiecare bănuţ din pensie, din leafă ori din ajutoare sociale şi ies, inevitabil, pe minus. Nu le ajung banii. Mâncarea se scumpeşte, factura la întreţinere se anunţă apocaliptică. Şi atunci?

Mulţi dintre cei aflaţi în această situaţie au la îndemână o soluţie salvatoare, dar nici nu îndrăznesc să se gândească la ea. Alţii se gândesc, dar nu au curajul de a trece la fapte. Preferă să se chinuiască în continuare, să tremure de frig şi să sufere de foame, în loc să ia o decizie radicală.

Soluţia este mutarea de la oraş la ţară. În România există mii de sate depopulate, cătune aproape părăsite, uliţe pe care două case din trei sunt nelocuite. Multe gospodării sunt scoase la vânzare, la preţuri de nimic, dar nu le cumpără nimeni. Proprietarii lor sunt, de regulă, moştenitori urbani ai bătrânilor care s-au stins. Nici pentru închiriere, pe sume modice, nu se prea găsesc muşterii. Aşa se face că locuinţele se părăginesc, înghiţite de bălării, iar pământurile aferente rămân nemuncite.

Nu oricărui orăşean i se potriveşte această formulă. Dar pentru cel care nu-şi găseşte rostul la oraş, ea poate fi o salvare. Iar a-ţi găsi rostul înseamnă să reuşeşti, prin munca ta, să-ţi asiguri traiul. Ţie şi, dacă este cazul, celor care depind de tine (copii, părinţi etc.).

Soluţia este de-a dreptul miraculoasă pentru cei care deţin proprietăţi în oraşele mari, dar au venituri prea mici pentru traiul urban. Studiu de caz: o familie de bucureşteni cu apartament la bloc. De ce să înduri frigul şi foamea, fără nicio perspectivă de revenire la un trai normal, când tu stai, de fapt, pe un sac de bani? Mai bine vinzi apartamentul cu, să zicem, 60.000 de euro şi cumperi o casă la ţară cu 10.000 de euro (vă asigur că, pe criza asta, veţi găsi şi mai ieftine). Evident, în preţ va intra şi terenul aferent, care poate merge de la câteva mii de metri pătraţi până la câteva hectare. Iar ca să te simţi „ca la tine acasă", mai investeşti 10.000 de euro în diverse amenajări.

Să facem socoteala: rămâi cu 40.000 de euro, ai hrană gratis dacă lucrezi pământul şi nici nu mai stai cu stresul facturii la întreţinere. Încălzirea la ţară este, evident, mai ieftină. Iar din roadele pământului poţi să mai faci şi ceva bani. Marea şansă este însă alta: cu o parte din cei 40.000 de euro puşi deoparte poţi porni o mică afacere.

Toate astea sunt valabile, desigur, pentru cei apţi de muncă. Dar şi pensionarii pot alege calea satului. Decât să pătimească în zgomotul şi mizeria oraşului, suportând frigul şi foamea, mai bine îşi vând apartamentul, îşi cumpără casă într-un sat liniştit şi cu aer curat, iar diferenţa de zeci de mii de euro o pun în bancă. Aceasta le va permite să trăiască liniştiţi restul vieţii, scoţând lunar câte două-trei sute de euro şi beneficiind, evident, de dobândă.

Nu e utopie, ci un plan care poate funcţiona. Cunosc oameni care au procedat aşa şi nu le pare rău. Oameni care au reuşit să depăşească bariera psihologică a unei întrebări dificile: cum să mă mut eu la ţară?!