Adevarul.ro

Gestul lui Traian Băsescu, de a retrage, prin decret, titlurile de Luptător pentru Victoria Revoluţiei şi Erou-Martir al Revoluţiei Române pentru cinci foşti ofiţeri USLA, are toate datele unei decizii absurde.

Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotună, Adrian Florea, Marin Oană şi Dumitru Coman au mai fost ciuruiţi o dată, la 21 de ani, două luni şi cinci zile după ce fuseseră mitraliaţi în faţa Ministerului Apărării Naţionale.

Celor cinci luptători din Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă li se impută, post-mortem, faptul că au activat în contraspionajul românesc la începutul anilor '80. Niciunde în lume, depistarea spionilor nu se face gâdilându-i pe burtă. Dacă n-au depăşit cadrul legal al vremurilor respective, celor cinci ofiţeri nu le poate fi imputat nimic. Până la urmă, asta era meseria lor: să asculte telefoane, să pună microfoane, să intercepteze corespondenţa, numai să-i „găbjească" pe agenţii străini (mulţi dintre ei, români get-beget). Nu le putem judeca faptele de atunci prin prisma legilor de acum!

Vai de neamul care-şi condamnă contraspionii şi îşi cinsteşte trădătorii! Carevasăzică, generalul Nicolae Militaru, temutul agent sovietic, a fost instalat de Ion Iliescu la cârma Armatei române pe 23 decembrie 1989, apoi s-a bucurat de o pensie liniştită în ciuda numeroaselor crime ordonate la Revoluţie. Ba mai mult, în toamna anului 1996 a fost lăsat să candideze la Preşedinţia României, fără să-l lustreze cineva, cândva, cumva.

În schimb, colonelul Gheorghe Trosca, ofiţerul care a documentat impecabil trădarea lui Militaru, a fost executat o dată în 1989 şi a doua oară în 2011. Ce-o fi mai grav: tu, cetăţean român, să fii agent sovietic sau agent român? Să te afli în slujba unei puteri străine sau în slujba ţării tale, fie ea şi comunistă? De parcă Uniunea Sovietică era o superbă democraţie, şi nu mama comunismului mondial, care ne-a impus şi nouă „ciuma roşie"...

Ce fel de revoluţie e aceea care lichidează contraspionajul ţării şi aduce „la butoane" agenţii unor puteri străine? Şi ce fel de ţară e aceea în care, şi după 21 de ani, morţii sunt răi, iar ucigaşii sunt buni?

Nu cunosc familiile celor opt „uslaşi" ucişi de Militaru sub ochii lui Iliescu, nu ştiu câţi copii au rămas orfani, câte soţii s-au trezit văduve, câţi părinţi îşi plâng şi acum durerea. Dar sunt sigur că renta primită ca urmaşi de eroi-martiri le era de mare ajutor. Acum, că au pierdut-o şi pe asta prin decret prezidenţial, tot ce le rămâne este să privească fotografiile din album şi să se întrebe, cu lacrimi în ochi: şi totuşi, pentru ce au murit...?

Pentru văduvele şi orfanii acelui măcel, seria loviturilor crunte nu s-a încheiat. Iliescu şi Militaru i-au lăsat fără capul familiei, Băsescu îi lasă fără sprijin financiar. Nici nu se gândea actualul preşedinte că va desăvârşi răul făcut de predecesorul său. Poate că, totuşi, o să se răzgândească...

Până atunci, ne va urmări pe toţi privirea aceea îngrozită şi mustrătoare, izvorâtă din doi ochi ce veghează, reci, deasupra unei ţigări înfipte în colţul gurii, totul distribuit pe un cap desprins de trunchi şi aşezat, batjocoritor, pe un TAB al bravei Armate române...