Adevarul.ro

Teodor Mărieş nu-şi riscă viaţa degeaba! Dacă nu făcea el greva foamei, ca gest extrem al revoltei şi disperării, n-am fi aflat acum ce scârnăvii se aflau la comanda „eroicei Armate române".

Acţiunea temerară a revoluţionarului Teodor Mărieş, purtată până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a obligat statul român să desecretizeze unele documente ale Revoluţiei din decembrie 1989. Printre ele, Jurnalele de luptă ale Armatei. Bănuiam că refuzul desecretizării, timp de 20 de ani, s-a bazat pe frica de conţinutul acestor Jurnale de luptă. Acolo trebuie să fie consemnate fapte îngrozitoare, care-i aruncă pe unii generali şi colonei direct în puşcărie, ne-am zis, agăţându-ne de speranţa unor probe zdrobitoare.

Câtă naivitate! Acum, odată cu desecretizarea, aflăm că aceşti bravi ofiţeri ai Armatei române se mai tem doar de ridicol, căci de puşcărie nu le mai e frică de mult. Faptele şi ordinele lor penale au dispărut din Jurnalele de luptă, fiind înlocuite cu consideraţii stupide, specifice unor ticăloşi întârziaţi la minte.

Un document excepţional, demn de antologia prostiei cu epoleţi, este Jurnalul de luptă al Diviziei 70 Aviaţie, întocmit şi semnat de comandantul diviziei, „general-maior Dumitru Drăghin". Veţi vedea puţin mai încolo de ce am pus gradul în ghilimele. Mai întâi, să dăm citire unui pasaj referitor la acţiunile de luptă din ziua de 21 decembrie 1989.

„Marea adunare populară organizată de clanul Ceauşescu în Bucureşti se transformă într-o adunare de contestare a politicii totalitare a regimului comunist. Nemulţumirile de ordin economic, social şi politic antrenează mase mari de oameni în lupta împotriva regimului totalitar. Mari demonstraţii de protest au loc în diferite oraşe ale ţării, principala revendicare fiind aceea a înlăturării dictaturii lui Nicolae Ceauşescu".

Dumnezeule mare! Acest măcelar în haină militară, pe care doar clemenţa lui Ion Iliescu l-a scăpat de cei opt ani de puşcărie primiţi în Justiţie, mai are un pic şi pretinde statutul de erou al Revoluţiei! Aşadar, pe 21 decembrie 1989, când Ceauşescu mătura pe jos cu şeful Armatei - generalul Vasile Milea -, bravul colonel Drăghin (căci colonel era, nu general!) înfiera, în documente oficiale, „clanul Ceauşescu", „regimul totalitar", „dictatura lui Nicolae Ceauşescu" şi „politica totalitară a regimului comunist".

Falsul este mare cât friptura cu care noi, românii, am hrănit asemenea Moş Teacă timp de câteva decenii. Când semnează „general-maior Dumitru Drăghin", bravul ostaş îşi recunoaşte minciuna istorică, evidentă oricum din conţinutul Jurnalului de luptă. De fapt, el a devenit general-maior pe 29 decembrie 1989, deci Jurnalul de luptă a fost completat cu cel puţin opt zile întârziere.

Între timp, Ceauşescu fusese împuşcat (pe 25 decembrie), iar colonelul Drăghin măcelărise 48 de oameni la Otopeni (23 decembrie). Ucigaşul aştepta să fie promovat.

Îl vom mai promova şi noi o dată, mâine, în acest colţ de pagină. Şi pe el, şi pe binefăcătorul său, Ion Iliescu.