Dictatorul somnoros

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe zi ce trece, Crin Antonescu se învârtoşează să devină o glumă proastă a liberalismului românesc.

Indiferent că meliţează la televiziunea prietenului Voiculescu sau că pune de-o şedinţă la partid, Unicul Liberal e arţăgos şi plin de draci. De o vreme-ncoace, gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place.

Marea lui problemă o reprezintă trădătorii din partid. Nici n-a apucat bine să urce în şaua liberală, că le-a şi arătat uşa celor care au îndrăznit să aibă o părere contrară. Nenorocirea e că, pe teme de genul alianţei cu partidul-televiziune avortat de Securitate, trădătorii aceia chiar aveau dreptate.

Eeeeei, dar dreptatea asta-i relativă, aşa că domnişorul Crin a tras primele salve: cine nu e de acord cu deciziile conducerii, valea din partid! Gata cu democraţia, se instituie delictul de opinie! E bine ca fiecare să aibă o părere, dar să coincidă cu cea a şefului; în caz contrar, să-şi înghită limba.

În noul PLD (Partidul Liberal Dictatorial), nimeni nu are voie să-l contrazică pe mareşalul chiulului parlamentar. Acesta este tata, mama şi mam'mare, uneori şi mamiţica. Pe unde scoate însă cămaşa când preacuviosul Felix, pentru care şi-a pus deontologii partidului în cap, îl lasă cu ochii-n soare când i-e lumea mai dragă? Ce le spune el, providenţialul, trădătorilor Adriana Săftoiu, Ludovic Orban şi Varujan Vosganian? Ce-i spune el lui Călin Popescu-Tăriceanu, pe care, atunci când acesta îi era şef,  l-a criticat când şi unde a vrut fără să păţească nimic?

Dar, mai ales, cum îi va explica lui Teodor Meleşcanu - un personaj infinit mai civilizat, capabil să şi dialogheze, nu doar să vocifereze ca o gaiţă şi să-şi dea ochii peste cap - că, deşi sondajul intern l-a confirmat drept cel mai popular candidat al USL în judeţul Prahova, coteria social-liberală merge pe mâna unui PSD-ist? Nu aşa arată, de fapt, adevărata trădare?

Ieri s-a întâmplat însă ceva şi mai grav. Conducerea liberală atent triată l-a înfierat pe Meleşcanu pentru vina de a fi declarat, într-un interviu din „Evenimentul zilei", că „după alegeri, o coabitare cu Traian Băsescu nu ar fi imposibilă". „Să coabiteze din afara PNL!", a tunat portavocea lui Antonescu, deputatul Mihai Voicu, în spiritul taliban care a pus stăpânire pe partid.

Înainte de a-şi face somnul de frumuseţe, domnu' Crin a savurat noua dovadă de intoleranţă liberală. În orbirea pe care doar puterea ţi-o poate da (chiar şi o vremelnică putere în partid), liderul PNL nu realizează că se contrazice flagrant. Parcă zicea că, dacă USL obţine peste 50% din voturi, Băsescu trebuie să-l numească prim-ministru pe Ponta... Carevasăzică, Băsescu preşedinte şi Ponta în fruntea unui guvern PSD-PNL  - oare asta nu s-o numi coabitare?

Infantilismul politic al lui Antonescu este total. Cum crede el că poate guverna România, din 2012 până-n 2014, altfel decât coabitând cu preşedintele ţării, care - îi place, nu-i place - e Traian Băsescu?

În timp ce vituperează împotriva tiranului de la Cotroceni, Crin cel Viteaz şi Sfânt taie şi spânzură în propriul partid, dându-le fiori celor care se întreabă în şoaptă, pe la colţuri: dacă face aşa când e în opoziţie, oare cum o face când ajunge la putere?!

Când nu doarme, Antonescu chiar e dictator. Noroc că mai mult trândăveşte decât munceşte. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite