Despre premii şi alţi demoni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu sunt scriitor, prin urmare nici membru al Uniunii Scriitorilor.

Consider că, pentru a-ţi aroga nobilul titlu de scriitor, trebuie să fii scriitor profesionist, dedicat sută la sută creaţiei literare, şi nu să compui printre picături, atunci când îţi permit activităţile gazetăreşti ori obligaţiile sociale. Cele şase cărţi pe care le-am publicat până acum - vândute în peste 250.000 de exemplare - nu descriu un scriitor dedicat, ci un gazetar tenace şi pasionat. Atât şi nimic mai mult. Va veni, probabil, şi ziua în care lucrurile se vor schimba radical...

Până atunci, îmi permit să observ, de pe margine, agitaţia din lumea noastră literară, comparând-o permanent cu marea scenă a literaturii mondiale. De peste tot răzbat suspine născute din înfrângeri, orgolii şi complexe. Interesele mărunte provoacă scandaluri enorme, propagându-se cu viteza focului care înghite hectare de pădure în bătaia vântoaselor montane. Şi totuşi, din când în când mai aflăm şi câte-o veste bună.

A fost cazul unui anunţ făcut recent de Asociaţia Casa de Cultură, o entitate privată reprezentată de preşedintele său, Mario De Mezzo. Prin comunicatul respectiv, domnul De Mezzo dădea de veste lumii literare - atât scriitorilor consacraţi, cât şi celor aspiranţi - că, graţie colaborării cu un sponsor generos (poftim, îi fac şi reclamă: compania de ţigarete Philip Morris), pune la bătaie un premiu de 10.000 de euro pentru romanul anului 2011. Mario De Mezzo promite că Premiul „Augustin Frăţilă", însoţit de cei 10.000 de euro, va deveni o tradiţie, urmând să fie decernat mulţi ani de aici înainte.

Fără să-l cunosc pe domnul De Mezzo, i-am trimis un gând bun, însoţit de un binemeritat bravo! Ar fi extraordinar ca în România să apară nu una, ci zeci, ba chiar sute de asemenea iniţiative. Dacă s-ar acorda anual câteva zeci sau sute de premii literare cu o componentă financiară consistentă, provenite din surse private - aşa cum se întâmplă pe marile pieţe literare ale Europei -, România ar produce, în următorii 5-10 ani, scriitori de mare calibru şi romane cu potenţial de a se impune în literatura universală. La adăpostul acestor premii sau burse literare - suficient de consistente încât să asigure liniştea financiară şi, astfel, să stimuleze creativitatea câtorva duzini de scriitori -, s-ar forma, cât se poate de natural, un fenomen literar românesc. Ştiu, este un cadru idilic, dar perfect posibil. Un cadru pe care, din păcate, Uniunea Scriitorilor nu l-a creat niciodată. Senzaţia e că nici nu şi-a propus acest lucru, fiind preocupată mai degrabă să asigure un fel de protecţie socială pentru sute de scriitori cu sau fără operă. Premii stimulative n-au fost acordate niciodată, în tranziţia postcomunistă, de către măreaţa Uniune a Scriitorilor!

De aceea, este nefirească ţâfna lui Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii, la adresa premiului anunţat de Mario De Mezzo - preşedinte al Asociaţiei Casa de Cultură, CEO al Grupului Editorial All şi preşedinte al Uniunii Editorilor din România. Pot fi discutate criteriile de selecţie şi de desemnare a câştigătorului premiului, ca şi componenţa diverselor jurii (aşa cum sunt contestate an de an şi Premiile Uniunii Scriitorilor!), dar nu e corect să fie atacată la rădăcină iniţiativa lui Mario De Mezzo.

Înainte de a încerca să decredibilizeze o astfel de iniţiativă, marele critic literar Nicolae Manolescu - a cărui rubrică literară înnobilează ziarul „Adevărul" - ar face mai bine, în calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, să găsească zeci de De Mezzo, în spatele cărora să se afle zeci de sponsori care să acorde zeci de premii de câte 10.000 de euro.

Până una-alta, să reţinem o explicaţie de bun-simţ dată de Mario De Mezzo: „Cred că excelenţa trebuie să ia totul, şi nu doar o bomboană mai mare. Ne-am dorit să oferim un premiu care să încurajeze orice autor, de la orice editură mai mare sau mai mică, din orice colţ al ţării". O filosofie simplă şi eficientă, care la Uniunea Scriitorilor lipseşte cu desăvârşire.

Grigore Cartianu este Director Editorial ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite