Despre plagiat şi alţi demoni

Forţând limitele limbii române, mă încumet să avansez două superlative: avem cel mai sifilitic guvern şi cel mai mârşav prim-ministru din ultimii 20 de ani.

Au mai fost şi alţi pretendenţi la astfel de titluri, dar nimeni - nici măcar Adrian Năstase - nu a reuşit să ne bombardeze cu atâtea ticăloşii în primele două luni de guvernare. Asta arată o rea-credinţă vecină cu nebunia. Doar din jobenul lui Năstase putea să iasă un asemenea personaj.

Păţania Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) arată că guvernul-mafiot lucrează în cinci trepte. Mai întâi încearcă să te convingă. Dacă nu reuşeşte, trece la ameninţări. Apoi te discreditează, te „reorganizează" şi în final te desfiinţează. Când lucrurile se precipită, demnitarii-interlopi sar peste unele etape şi ajung direct la desfiinţare.

A lichida Consiliul de Atestare cu o zi înainte de discutarea plagiatului lui Ponta, sau chiar în timpul şedinţei, este similar cu a desfiinţa completul de judecată înaintea unei sentinţe definitive. Imaginaţi-vă cum ar fi fost primită o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (sau o Hotărâre a Parlamentului) prin care, cu o zi înainte de pronunţarea sentinţei în dosarul „Năstase - Trofeul Calităţii", era dizolvată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie...

De remarcat varietatea instituţiilor atacate - prin decizii ori prin vorbe - de tribul PSD: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, Curtea Constituţională, ANI, Consiliul Naţional de Atestare, Comisia de Etică etc. După judecători şi procurori, a venit şi vremea dăscălimii universitare. Pentru asta era nevoie de un nou Grăjdan, iar Ponta l-a găsit: Liviu Pop.

O veste proastă pentru grupul de răufăcători „Ponta & asociaţii": pot să desfiinţeze comisii, să înfiereze academicieni, să încerce decredibilizarea celor care le stau în cale, să invoce motive imbecile,  să împroaşte cu minciuni, dar un singur lucru nu-l pot face: să rupă din lucrările lui Ponta zecile de pagini furate! Dacă o vor face, le vor ateriza direct în freză.

Şi ar mai fi de schimbat un lucru: definiţia cuvântului plagiat din dicţionarul limbii române. Nu de alta, dar sună al naibii de acuzator: plagiat = operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală (DEX, 1998). Şi verbul aferent: a plagia = a lua, a fura ideile, expresiile, invenţiile cuiva şi a le prezenta drept creaţii proprii; a publica pe numele său fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt literar (Dicţionarul de neologisme, 1986). De reţinut această asociere: a plagia = a fura. Altfel spus, plagiatorul este un hoţ. Iar în cazul unei teze de doctorat - un hoţ de mare clasă.

Furtul intelectual săvârşit de Victor Ponta nu mai este o infracţiune, ci mobilul unei lungi serii de porcării. La început a fost plagiatul. Au urmat minciuna („nu am plagiat"), sfidarea („nu-mi dau demisia"), abuzul în funcţie (acţiunile rudimentarului ministru Liviu Pop, sluga perfectă), folosirea instituţiilor statului în interes personal (Ministerul Educaţiei, Monitorul Oficial), metodele interlope (ameninţarea, şantajul şi încercarea de discreditare a „judecătorilor"). În efortul disperat de a-şi ascunde târtiţa doctorală, Ponta foloseşte instituţii ale statului ca pe papucii de baie ai Dacianei Sârbu.

Apelând la registrul primitiv al diversiunii, vorbeţii actualei Puteri încearcă să mute discuţia de la vinovăţia lui Ponta la vinovăţia oricui altcuiva - Consiliul de Atestare, Funeriu, Miclea, Băsescu... Nu mai trebuie dezbătută fapta (plagiatul), ci detaliile secundare (cine a livrat presei informaţia despre plagiat?; cui îi foloseşte?; cine îl judecă?).

Şi ajungem la o celebră tactică bolşevică: discreditarea instituţiilor şi a reprezentanţilor acestora. Înalta Curte şi cel puţin o judecătoare - în cazul Năstase. Curtea Constituţională şi doi judecători „incompatibili" - în cazul deciziei privind întâietatea la Consiliul European. CNATDCU şi membrii săi - în cazul plagiatului lui Ponta.

În cel din urmă caz, diversiunea a mers până la a contesta calitatea de „judecători" a membrilor Consiliului, pe motiv că sunt ingineri, lingvişti sau chimişti, şi nu specialişti în Drept. Este ca şi cum ai pretinde că hoţul care fuge cu sacul în spate poate fi prins doar de specialişti în cartofi,  în caz că sacul e plin cu cartofi! Pentru hoţii de porumb trebuie chemaţi experţi în porumb, ca nu cumva să confunde ştiuleţii cu spicele de grâu... În realitate, chestiunea e mult mai simplă: pentru a depista un plagiat într-o lucrare de Drept nu trebuie să fii specialist în Drept, ci doar să cunoşti simptomele plagiatului şi regulile citării corecte.

Pedala bolşevică a discreditării a fost apăsată în mod greţos de PSD în acest weekend. Graţie laboratorului de dezinformări al partidului moşit de Ion Iliescu, am aflat că doi distinşi universitari - academicianul Marius Andruh (preşedintele CNATDCU) şi profesorul Lucian Pintilie - se fac vinovaţi de a fi fost finanţaţi cu milioane de euro pe vremea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Uau, ce grozăvie! - au exclamat pontacii, ocupaţi să producă zgomot pentru a acoperi adevărul. Iar adevărul este acesta: granturile obţinute de profesorii Andruh şi Pintilie au fost câştigate în urma unor concursuri internaţionale, iar banii au mers în cercetare, nicidecum nu au fost duşi acasă. Şi asta s-a întâmplat nu doar pe vremea ministeriatului lui Funeriu, ci în mandatele mai multor miniştri, din guvernări diferite.

Ni s-a mai spus că vreo câţiva membri ai Consiliului Naţional de Atestare ar fi (sau ar fi fost) membri ai PDL. Unul - profesorul Andruh - a dezminţit, devoalând minciuna propagată de PSD. Despre alţii nu ştim nimic. Dar important nu e dacă X sau Y este membru de partid, ci dacă lucrul acesta e legal sau nu. De fapt, asta-i cheia întregului tămbălău creat în jurul CNATDCU: a acţionat Consiliul  în deplină legalitate? Dacă da, adio şi-un praz verde - verdictul de plagiat este implacabil şi nu mai poate fi întors.

Dacă au existat vicii (confirmate de instituţii abilitate, nu de răspândacii de partid!), atunci să se facă oricâte comisii e nevoie, numai să avem un verdict. Oricum, nicio comisie din lume nu poate ascunde hyper-plagiatul lui Ponta. Nu poţi trece pe lângă groapa de gunoi de la Glina fără să-i vezi măreţia hidoasă şi să-i simţi mirosurile pestilenţiale.

De remarcat tactica Guvernului Ponta, aplicată de miniştrii-bidinea de la Educaţie: anihilează Consiliul de Evaluare (considerat „neprietenos") şi schimbă componenţa Comisiei de Etică (prin impunerea unor „oameni de încredere"), astfel încât primul for să nu mai poată sancţiona plagiatele, iar al doilea să amâne judecata până la toamnă. Toate aceste manevre au fost făcute chiar înainte de a fi analizat plagiatul lui Ponta.

Să ne mai mirăm atunci că Guvernul Ponta a nominalizat, în numai două luni, patru miniştri la Educaţie? Miza acestui portofoliu este, iată, mult mai mare decât ne-am fi imaginat. În cazul lui Ponta, o miză personală. Corina Dumitrescu - Ioan Mang - Liviu Pop - Ecaterina Andronescu este cvartetul său de coarde de la Educaţie.

O informaţie utilă: ministrul fără ruşine, Liviu Pop, a plecat de la Educaţie, nu şi din Guvern. Păcăliciul rămâne în Palatul Victoria, ca ministru al dialogului social, primindu-şi răsplata pentru lucrurile murdare făcute întru salvarea lui Victor Ponta.

Şi un cuvânt de final, adresat celor 13+2 membri ai Consiliului Naţional de Evaluare care au judecat vineri cazul Ponta. Vă mulţumim, domnilor profesori! Eu, unul, sunt mândru să fiu contemporan cu dumneavoastră. Aţi dovedit demnitate şi tărie de caracter în condiţiile unor presiuni infernale, exercitate de un ministru inept şi de un guvern grotesc.

Grigore Cartianu redactor-şef "Adevărul"