De ce susţinem Codul Muncii

Când am declanşat campania de prezentare, explicare şi susţinere a noului Cod al Muncii, unii s-au întrebat: ce i-o fi găsit, dom’le, pe ăştia de la „Adevărul“?

Alţii, mai vigilenţi, au depistat chiar şi o coaliţie secretă între ziar şi Guvern. Le e greu, pesemne, să facă diferenţa între a susţine o iniţiativă a Guvernului (în cazul de faţă, Codul Muncii) şi a susţine Guvernul.

Viaţa este mult mai prozaică: un guvern poate fi susţinut doar de acţiunile sale. Populismul şi jocul de imagine sunt ca fondul de ten: îţi ascund bubele, dar nu le vindecă. În cele din urmă, boala erupe, nu mai poate fi dosită prin machiaj. Iar o presă responsabilă, profesionistă, ştie să facă diferenţa între responsabilitate şi demagogie.

Pusă în faţa noului Cod al Muncii, conducerea ziarului „Adevărul" avea la îndemână o soluţie facilă: prezentarea neutră a acestuia. Dar am considerat că merită să facem mai mult! Să ne implicăm. Nu putem rămâne indiferenţi atunci când este în joc viitorul nostru. Iar acest viitor este pus deseori în pericol de populismul deşănţat al televiziunilor gălăgioase şi al politicienilor de duzină. Când vine medicul să-i facă o injecţie copilului tău suferind, nu-i spui odraslei să dea cu pietre în nenea doctoru', ci îi explici că fără injecţie o să-l doară şi mai tare.
Chiar dacă noul Cod este departe de a fi perfect, el liberalizează enorm piaţa muncii. Inevitabil, se întâlneşte cu filosofia liberală a ziarului „Adevărul". Ştiu, e riscant să spui că ai vederi liberale, căci minţile odihnite sunt gata să te asocieze cu vreun partid care îşi agaţă şi un „L" în titulatură. Dar interpretările contează mai puţin decât misiunea publică pe care ţi-o asumi.

„Adevărul" şi-a asumat liberalismul ca soluţie realistă de a scoate România din mizerie şi de a-i oferi şansa unei dezvoltări spectaculoase. Înainte de a împărţi sărăcia generală prin metode socialiste, avem nevoie de bunăstare. Iar bunăstarea nu vine prin încurajarea traiului pe spezele statului, ci prin stimularea iniţiativei private, a productivităţii şi a muncii.

Vom susţine orice acţiune politică înscrisă în aceste coordonate, indiferent de partidul care şi-o asumă. O facem cu convingerea că şansa României este o clasă mijlocie cât mai puternică. Da, avem ambiţia de a fi ziarul clasei mijlocii, de a o promova şi susţine. România are nevoie de sute de mii de întreprinzători, de oameni capabili să creeze locuri de muncă, pentru ei şi pentru alţii. Marii patroni îşi apără interesele şi singuri (au resursele de a o face), angajaţii sunt apăraţi de sindicate, dar micii întreprinzători se află într-o situaţie ingrată.

Ambiţia noastră este să-i ajutăm pe aceşti oameni să devină cât mai mulţi şi cât mai puternici. Atenţie: ei nu sunt un club închis, ci o categorie în continuă formare. Orice om cu mintea deschisă poate deveni mic întreprinzător. Orice student sau licean de azi se poate gândi la mica lui afacere de mâine.

Comunismul s-a definit ca luptă de clasă, capitalismul modern elimină asemenea aberaţii. Liberalismul economic nu-i opune pe patroni angajaţilor. Succesul celor dintâi este o şansă pentru ceilalţi. Cu cât vom avea mai mulţi întreprinzători de succes, cu atât va creşte numărul locurilor de muncă. A-i dori răul patronului, măcinat de demonul ascuns al luptei de clasă, este un mod imbecil de a te sinucide.

Un argument şi pentru bugetari: liberalismul economic întăreşte bugetul statului, asigurându-i resurse de a-şi plăti mai bine salariaţii. Pentru ca profesorul, medicul sau funcţionarul să aibă venituri rezonabile, e nevoie ca economia privată să duduie.

Asta trebuie să ştie toţi liberalii din spectrul politic, indiferent că-şi lipesc în frunte eticheta PNL sau PDL! Altfel, ce diferenţă mai e între ei şi stângiştii de la PSD?