60.000 de euro pentru apă şi curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefănel, marele câştigător de la "Dansez pentru tine", poate să înveţe acum în condiţii decente Cei 60.000 de euro puşi în joc de Pro TV pentru emisiunea "Dansez pentru tine" au

Ştefănel, marele câştigător de la "Dansez pentru tine", poate să înveţe acum în condiţii decente

Cei 60.000 de euro puşi în joc de Pro TV pentru emisiunea "Dansez pentru tine" au ajuns la Ştefănel Curugiu, unul dintre cei mai buni elevi ai şcolii din Fâstâci, judeţul Vaslui.

Are doar 14 ani şi viaţa nu a fost prea blândă cu el. Lipsa curentului electric şi a apei curente în casă nu a fost un impediment pentru ca băiatul să aibă rezultate bune la învăţătură. Fiindcă tatăl lucrează în Constanţa şi vine acasă o dată la o lună şi jumătate, Ştefănel rămâne în grija mamei sale vitrege, cu care locuieşte într-o singură cameră.

Pentru el au dansat, în cel de-al cincilea sezon al show-ului, Andreea Bălan şi Petrişor Ruge. Într-o ediţie anterioară, cei doi au obţinut bani pentru ca fratele lui Petrişor, Gheorghe, să aibă un atelier de tâmplărie, după ce a rămas fără două degete la o mână, în urma unui accident.

La emisiunea de vineri seara, locul II a fost ocupat de Smiley şi Adriela, care au luptat pentru Diana Timar, o fetiţă de 11 ani din Bistriţa-Năsăud, cu deficienţă de auz. Premiul a fost de 20.000 de euro.

Andra şi Cornel, cea mai populară pereche

Pe locul III (15.000 de euro) s-a situat perechea Laura Cosoi şi Bogdan Boantă, care au împlinit visul lui Alin Suru, un băiat de 12 ani din Iaşi, care locuieşte cu chirie împreună cu mama, bunica, fratele, mătuşa şi vărul său, într-o casă dărăpănată.

Timp de opt săptămâni, perechea Andreea Bălan - Petrişor a obţinut cel mai mare punctaj din concurs şi a fost votată de 39,11% din telespectatori pentru trofeul "Dansez pentru tine".

Cea mai populară pereche a fost aleasă cea formată din Andra şi Cornel Ogrean, premiul oferit fiind de 10.000 de euro. De această sumă se va bucura micuţul Denis, un băieţel care se poate deplasa doar cu ajutorul cârjelor.

Emisiunea care a îndeplinit visuri, "Dansez pentru tine", a fost din nou lider de audienţă pentru a opta săptămână consecutiv.

Ştefănel, eroul din Fâstâci

Ştefănel Curugiu a fost remarcat în luna noiembrie a anului trecut de către un reporter Pro TV, când făcea un reportaj despre şcoala din Fâstâci, comuna Cozmeşti. Deşi şcoala primise de la guvern aproape 14 miliarde de lei pentru reparaţii, elevii îndurau frigul şi umezeala în sălile de clasă. Fiindcă voia condiţii mai bune pentru colegii săi, Ştefănel a început să dea sfaturi edililor locali despre cum ar fi trebuit să se cheltuiască banii.

Atunci, Pro TV l-a ajutat pe băiat să vină la Bucureşti pentru a sta de vorbă personal cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Impresionat de isteţimea şi curajul lui Ştefănel, politicianul a fost la faţa locului să se convingă de condiţiile în care învăţau elevii din Fâstâci şi a revenit de Crăciun să anunţe că guvernul a alocat alte 14 miliarde pentru repararea şcolii.

"Băiatul nostru ne-a ajutat de la o vârstă aşa de mică"

De când a început cel de-al cincilea sezon al emisiunii, Ştefănel a fost transferat la o şcoală din Capitală, să nu piardă contactul cu materiile, mai ales că este elev în clasa a VIII-a şi trebuie să se pregătească pentru capacitate. Acasă, în satul Fâstâci, în sărăcăcioasa casă din chirpici, au rămas tatăl său, Ştefan Curugiu (39 ani), şi mama sa, Violeta Dudău (35 ani). Cei doi părinţi nu sunt căsătoriţi şi aşteaptă un al doilea copil, Violeta fiind gravidă în luna a noua cu o fetiţă.

"Mă aşteptam ca Ştefănel să ia premiul cel mare, vorbisem cu Petrişor şi mi-a garantat că o să câştige. Nu prea am mania banilor, dar totuşi sunt bine-veniţi. Băiatul nostru ne-a ajutat de la o vârstă aşa de mică", spune tatăl marelui învingător de la "Dansez pentru tine".

Referitor la cei 60.000 de euro câştigaţi, Violeta a declarat pentru "Adevărul" că o parte din ei vor fi folosiţi la terminarea casei în care locuiesc, iar restul vor intra într-un cont bancar, care să îi asigure un viitor lui Ştefănel. "O să-l dăm la o şcoală în oraş, apoi vom mai vedea, totuşi e o sumă mare", spune mama băiatului.

În urmă cu două săptămâni, părinţii marelui învingător au avut parte de o surpriză de proporţii.

Reprezentanţi E.ON Moldova le-au pus curent electric, le-au adus un televizor, un calculator, un frigider şi lustră.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite