Reuniune de familie

Olivia Steer, Andi Moisescu şi cei doi fii ai lor, David şi mezinul Luca

Olivia Steer, Andi Moisescu şi cei doi fii ai lor, David şi mezinul Luca, ne invită, în premieră, în viaţa lor ca o sărbătoare continuă.

Adevărul: Care sunt acele obiceiuri de Paşte pe care le respectaţi cu sfinţenie şi pe care ţineţi să le transmiteţi şi copiilor voştri? Vă spălaţi mâinile în apa în care aţi pus un ou înroşit? 

Olivia: În Oradea, an de an mergeam la slujba de Înviere şi luam Lumină de la biserica aflată la un minut de casa alor mei. E, de altfel, singurul obicei cu care am rămas pentru că orădenii nu sunt foarte sofisticaţi la capitolul tradiţii. Sigur, la ţară lucrurile sunt mult mai nuanţate şi probabil că există multe tradiţii frumoase de Paşti în zonele rurale ale Bihorului, dar pe care nu le mai ştiu, din păcate. Dar am de gând să remediez situaţia şi să adopt un obicei pe care îl practică şi bucureştenii, anume cel al spălării mâinilor şi a feţei cu apa în care au stat un ou roşu şi câţiva bănuţi.   

Andi: Obiceiul la care ţinem cel mai mult de Paşte e să fim împreună, întreaga familie. Asta am învăţat, asta predăm mai departe.

Şi care sunt cele mai dragi amintiri din copilărie legate de acest moment?

Olivia: Îmi sunt dragi multe, legate de pregătirile febrile, ouăle roşii, galbene, verzi şi albastre, cozonacii, borşul de miel...

Andi: Mi-e greu să uit câte ouă roşii reuşeam să mâncăm în zilele de Paşte. Nu ştim unde încăpeau atâtea, nu ştiu cum nu ni se făcea rău! Ne încingeam într-o adevărată competiţie de ciocnit ouă şi după aia spuneam: dacă tot le-am spart, acum să le mâncăm.

Cum se transformă bucătăria înainte de Sărbători? Şi cum se împart rolurile? Vin şi ajutoare, o mamă-soacră, de exemplu?

Olivia: La noi, situaţia este mult mai simplificată, de când suntem vegetarieni. Adică nu borş de miel, nu drob sau friptură, nu pască cu brânză ori ouă roşii. Dar să nu se sperie nimeni... voi pune pe masă ouă de Paşti, ouă roşii - de dragul simbolului - şi cozonaci de post cu stafide şi mac, drob de soia şi multe verdeţuri de care piaţa geme acum. Am o reţetă delicioasă de salată boeuf, fără ouă şi carne, despre care un omnivor ar jura că are toate ingredientele tradiţionale. 

Andi: La noi în bucătărie lucrurile sunt foarte clare. Există un bucătar-şef, Olivia, şi un mâncător-şef, Andi. Mă rog, mai nou văd că atentează Luca la cel de-al doilea statut.

Care sunt sentimentele care pun stăpânire pe voi în perioada Sărbătorilor de Paşte?

Olivia: De recunoştinţă, mai mult decât orice. Sunt recunoscătoare că am o familie atât de frumoasă, că suntem sănătoşi, uniţi şi că ne iubim atât.

Andi: Sentimentele care pun stăpânire pe oameni în perioada Paştelui aş zice că sunt sentimentele care ne stăpânesc zi de zi. Cel puţin aşa ne dorim.

Ţineţi post?

Olivia: La mine, cel puţin, e post tot anul. Dar în postul Paştelui ţin şi post negru de două ori pe săptămână. 

Andi: Mulţumită regimului nostru alimentar de zi cu zi, aproape că ţinem post mereu. Prin urmare, suntem oricând pregătiţi să ne spovedim.

Ce mai fac David şi Luca? Cum se dezvoltă relaţia dintre ei?

Olivia: Încep să se înţeleagă şi să împartă preocupări băieţeşti. Important este să crească împreună zi de zi şi inevitabilul se va produce: vor fi cei mai buni prieteni!

Andi: Copiii noştri cresc frumos şi încep să conştientizeze faptul că sunt fraţi. Împart aceeaşi cameră, aceleaşi jucării şi, mai nou, au început să se joace împreună. Luca a început şi el să vorbească şi asta e esenţial în comunicarea dintre ei. Drept urmare, David e tot mai prietenos!

Andi, ce îţi place cel mai mult să faci când ajungi acasă, după o zi de muncă?

Andi: Îmi place să mă las călărit de ambii copii, în acelaşi timp. Mai ales că ei abia aşteaptă momentul.

Cum te întâmpină David şi Luca? E musai să le aduci ceva bun? Te somează?

Andi: E o competiţie între ei. Cine ajunge primul la mine, cine se prinde că am ajuns acasă, căci intru tiptil, pentru a-i surprinde. Dacă lipsesc o zi, din pricina vreunui eveniment care mă scoate din oraş, amândoi aşteaptă să vadă ce le-am adus. Nu cred că mai e nevoie
să adaug. Nu-i dezamăgesc niciodată!

Andi, cum ai vrea să arate presa şi emisiunile TV când copiii tăi vor fi destul de mari ca să devină consumatori de aşa ceva?

Andi: Presa şi televiziunile sunt libere să arate cum vor ele. Copiii mei vor consuma în funcţie de educaţia pe care o primesc de la noi. Iar de asta, să nu existe îndoieli, ne ocupăm foarte serios.

Cum vă retrăiţi copilăria prin propriii voştri copii? 

Olivia: Încerc să le ofer tot ceea ce am avut şi ce n-am avut eu când eram mică. Toate oportunităţile când vine vorba de educaţie, confort din toate punctele de vedere şi toată dragostea din lume. Dar drumul acesta e cu multe capcane; nu de multe ori mă trezesc exagerând în dorinţa de a le oferi „tot ce trebuie". Aşa se face că David şi Luca au mai multe jucării decât ar fi decent şi rezonabil, precum şi mai multe libertăţi decât ar fi sănătos. Acesta este momentul când cobor milităria din pod şi impun reguli noi.

Mai vreţi copii sau doi sunt de ajuns?

Olivia: În utopia personală, văd  familia cu trei copii de vârste foarte apropiate. Şi da, că mă întreabă toată lumea, al treilea copil mi-ar plăcea să fie fetiţă. Dar nu mai cred că e realizabil visul meu, fără ca David şi Luca să nu se simtă teribil de frustraţi că mămica lor nu le acordă toată atenţia.

Andi: Să zicem că, deocamdată, am ajuns la concluzia că ne e foarte bine în patru.   

Cum vă identificaţi cu părinţii voştri, acum că aţi ajuns să cunoaşteţi bucuriile, dar şi încercările prin care trec mamele şi taţii?

Olivia: Cred că vremurile sunt foarte diferite. Pe atunci erau creşele şi grădiniţele de stat cu program prelungit, iar noi eram copiii regimului. Asta însemna că ne vedeam cu toţii doar seara, când petreceam puţin timp împreună. Eu am acum şansa să stau acasă cu amândoi, ceea ce mama nu a avut niciodată.

Andi: Nu încercăm să ne identificăm cu nimeni, încercăm să fim doar nişte părinţi cât mai buni. 

Televiziunile abundă de producţii despre Iisus în această perioadă. Există un film, înscris în această tematică, pe care îl revedeţi cu plăcere în fiecare an?

Olivia: „Isus din Nazareth", al lui Zeffirelli, e preferatul meu.

Andi: Din pricina copiilor şi a desenelor animate, nu prea mai avem acces la televizor. 

Olivia, nu ţi-e dor de TV, de emisiuni? Te vom revedea curând pe micul ecran? 

Desigur că mi-e dor şi, când va fi cazul, vă voi anunţa.

Eşti implicată şi tu în casa de producţie de care se ocupă Andi?

Olivia: Nu. Singura mea legătură cu aceasta a fost pe vremea când realizam „Business Magazin", emisiunea produsă de casa de producţie a lui Andi.

Ai renunţa cu totul la o carieră de dragul copiilor? Cât timp ai vrea să le acorzi?

Olivia: Nu, n-aş renunţa cu totul. Meseria mea e o parte foarte importantă din mine. E ca şi cum mi-ai cere să renunţ pentru totdeauna la unul dintre cele doua picioare pe care le am. Pot să sar într-un picior o vreme şi să ţopai chiar fericită, dacă ştiu că renunţarea are un final pozitiv. Dar subliniez cuvintele „final fericit" şi „o vreme".