Preludiul unei aventuri la Hollywood?

La şase ani după plecarea din România, fosta vj-iţă Cristina Cepraga revine în ţară ca actriţă, pentru primul ei rol într-un serial autohton - „Moştenirea“. O puteţi urmări ca soţie de mafiot la Pro TV, din 11 octombrie, de luni până joi, de la ora 22.15.

Adevărul TV: Ai revenit în ţară special pentru rolul din „Moştenirea"?

Cristina Cepraga: Să spunem că este pentru prima dată când revin aşa mult timp în România după mai bine de 6 ani. Este primul serial în care joc în ţară.

N-ai întrerupt niciun proiect pentru a onora această ofertă?

Nu. Când semnez pentru atâtea luni un contract, nu prea pot face simultan alte lucruri .

Cum ţi-a fost în Italia după ce ţi-ai terminat studiile de actorie, cu ce te-ai ocupat acolo?

După şcoala de un an de zile la Cinecitta, am continuat cu studiul la „Lee Strasberg method-Ilza Prestinari" şi „Actor's Studio" cu Michael Margota. Mereu am fost implicată în activităţi artistice, work-shopuri, seminarii, spectacole underground de teatru.

Ai spus că italienii sunt oameni veseli şi mai buni decât românii. Nu te-ai simţit nicio clipă acolo ca printre străini?

Ba da, evident, dar m-am adaptat mai mult la modul lor de viaţă. De fapt, nici nu mai ştiu unde aparţin cu adevărat. Nu mai am noţiunea de ‘acasă'! Pot trăi oriunde, din Amazon şi până în Antananarivo....

Ce te impresionează cel mai tare la modul lor de viaţă?

Lejeritatea lor, nonşalanţa, relaxarea, faptul că ştiu să trăiască realmente liber, fără obsesia de etichete textile sau sociale.

Mulţi telespectatori sunt revoltaţi de cultivarea traiului ţigănesc la televizor şi în media în general. Ai ceva să le transmiţi, având în vedere că faci parte din echipa care ilustrează modul de viaţă al rromilor?

Să spunem că e o întrebare delicată, care conţine, cum s-ar spune în muzică, mulţi bemoli... În general cred că măreţia unei personalităţi constă tocmai în faptul că se poate mula pe situaţii la poli opuşi. Este un proiect în care am decis acum mai multă vreme că voi intra şi acum doar asta contează. E o probă personală să faci faţă diferitelor solicitări profesionale fiind cameleonic şi deopotrivă să te laşi modelat. Să nu uităm că liderii proiectului sunt Gheorghe Visu, Carmen Tănase, Tora Vasilescu, Cristi Iacob, oameni de teatru şi de film cu multă putere de discernământ. Un exemplu care „promovează" această etnie este şi Kusturica, dar şi toată cultura gitană în sine care e la mare căutare şi sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori, regizori, scenarişti, coregrafi etc.

Prin ce anume te-a provocat rolul Rominei, soţia mafiotului Fabrizio (Cristi Iacob)?

Faptul că este un personaj aflat la polul opus faţă de ce am mai jucat până acum, dar şi pentru că totul se filmează într-un ritm extrem de rapid. Se filmează peste 20 de scene pe zi, lucru pe care nu l-am mai făcut vreodată. Cred că e un exerciţiu care îmi va servi mult pe viitor. Ca actor trebuie să ştii să faci cât mai multe lucruri. Să cânţi, să dansezi şi mai ales să joci în orice condiţii. Înainte de acest serial am terminat de jucat într-un film artistic de lung metraj, proiect la care ţin enorm: „Il sale della vita" în regia lui Gianni di Gregorio, unde tocmai joc o fată simplă de la ţară, de numai 24 de ani. Un rol semi comic. Opusul Rominei.

În ce a constat contribuţia ta la scenariu, ai schimbat direcţia perso­najului sau anumite trăsături de caracter?

Probabil că scenaristele au fost „ajutate" de personalitatea mea şi au dat mai multe faţete personajului şi posibilitatea să aibă cam toate emoţiile unei femei.

Cum te-ai pregătit pentru rol, ai cunoscut vreodată vreun mafiot sau vreo soţie de mafiot în realitate?

Nu. Am citit sinopsisul, scenariile şi am vorbit cu regizorii pentru a înţelege ce vor de la mine.

Care este cea mai dificilă scenă pe care ai filmat-o şi care e cea mai comică?

Cu siguranţă faptul că se filmează în ritmul acesta incredibil de rapid este cel mai dur factor. Nu am mai lucrat niciodată în ritmul acesta şi nu e uşor, mai ales când eşti o persoană severă cu tine însăţi. Totuşi este primul meu serial în ţara unde publicul mă vede cum joc. Este o mare responsabilitate.

Cum este atmosfera pe platouri şi cu cine faci echipă bună în pauzele de filmări?

Cu toată lumea, pentru că sunt o fire foarte sociabilă. Iar atmosfera este extrem de plăcută.

În proaspăt lansatul film de lungmetraj „Ces amours la" interpretezi rolul unei cântăreţe de cabaret în Germania anilor '50. Cum a fost colaborarea cu regizorul Claude Lelouch?

A fost o mică scenă, un cameo se zice în italiană, o scenă muzicală în care eram Bardot. Acea scenă, ca şi multe altele filmate în Romania, au fost scoase ulterior. Este fără doar şi poate o experienţă bună de pus la C.V şi o plăcere să fi lucrat chiar şi puţin, cu un premiant de Oscar precum Lelouch.

Când ai fost ultima oară într-un cabaret?

Parcă la Moulin Rouge, acum câţiva ani.

Ai sau nu ambiţia unei cariere la Hollywood? Ai făcut vreun demers în sensul acesta până acum?

Cred că orice actor vrea să joace în producţii internaţionale de asemenea anvergură. Totuşi nu depinde doar de noi actorii, ci sunt mulţi alţi factori în ecuaţie. Deja nu mai e vorba doar de talent, ba chiar de foarte multe ori e vorba de şansă, conjuncturi favorabile şi de a avea o echipă puternică, care să te susţină.

Apropo de Cetatea Filmului, ce actor şi ce regizor admiri şi care este cel mai bun film din ultimii ani după părerea ta?

Sunt prea multe. Pur şi simplu mi-e imposibil să vă dau un nume... Eu asta fac: văd filme şi le văd ca un spectator avid şi dependent de emoţii. Probabil că primele nume ce îmi vin în cap sunt „Once upon a time in America" - Sergio Leone, „Matrimonio al Italiana"- De Sica, „Cele 100 de lovituri" - Truffaut, „Hoţii de bicilete" - De Sica, „Moarte la Venezia" - Visconti, „Teorema" - Pasolini, dar, în general, de la Chaplin, Tarkovski, Chabrol, Fellini la Scorseze, văd orice şi ador să văd tot!

Cum şi unde te vezi peste 5 ani?

Cu mai multe cunoştinţe, mai liniştită şi fericită.