Omul potrivit, la locul potrivit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai plăcute prezenţe matinale de la TVR1, Malvina Cservenschi, se consideră o persoană norocoasă. Şi-a ales o meserie care i se potriveşte ca o mănuşă, iar acest lucru o ajută să păstreze echilibrul în tot.

De curând, Malvina Cservenschi a împlinit 30 de ani, şi cu aerul celui care a tras linie şi a făcut bilanţul, povesteşte că lucrurile s-au aşezat nesperat de bine în viaţa ei. „Viaţa mea s-a conturat foarte frumos aici, pe toate planurile, ceea ce mă împlineşte şi îi face fericiţi şi pe ei.

Aproape că nu aş fi crezut într-o transformare atât de măreaţă şi de neaşteptată. E aproape miraculos cum tot ce e frumos pare şi mai frumos, cum tot ce e bine devine şi mai bine, cum tot ce e în neregulă, devine insignifiant", spune Malvina.

„Şansă, noroc şi omul potrivit la locul potrivit", aşa descrie prezentatoarea ştirilor de la TVR 1 formula prin care şi-a început cariera în televi­ziune. Lucrurile păreau stabilite şi hotărâte în viaţa ei, trebuia să plece alături de familia sa în ţara tuturor posibilităţilor, când a fost chemată să dea o probă pentru postul de prezentator TV. Într-o vreme în care toate drumurile şi visele oricărui tânăr mergeau către SUA, ea a lăsat planurile, familia şi a apărut pe micul ecran.

„Şase ani s-au scurs de când am intrat prima dată în Televiziunea Română. Asta s-a întâmplat printr-o coincidenţă fericită, cu toate că intenţia mea nu era aceea de a rămâne. Am fost chemată la un interviu, iar peste o săptămână eram deja pe sticlă. Altfel, aş fi fost alături de familia mea, atunci în New York, acum în Londra", îşi aminteşte prezentatoarea TV.

Cu paşi mici, dar siguri, lucrurile au evoluat. Nu este o persoană controversată, şi, cu siguranţă, modestia este cuvântul de ordine pentru ea. Vedeta TV este de părere că dacă ţi-ai ales acest drum, este important să fii natural şi carismatic. Este o misiune grea aceea de a fi prezentatoarea primului jurnalul de ştiri al zilei. Pregătirile nu se opresc niciodată, munca în echipă face ca lucrurile să se mişte, iar rezultatul să fie pe placut celor mulţi, care privesc de acasă.

„E nevoie de pregătire permanentă şi continuă din toate punctele de vedere, dacă vrei să fii un profesionist, mai ales dacă scopul este acela de a progresa, de a-ţi depăşi limitele. De câteva luni, facem cursuri de dicţie cu doamna Rodica Mandache, care, pe lângă exerciţiile de dicţie, ne predă o adevărată lecţie de viaţă. Învăţăm să fim oameni, să fim mai buni, să ne exteriorizăm simţămintele. Dezbatem, citim, ne cultura­lizăm, învăţăm limbajul corpului", explică Malvina. Pentru jurnalul de dimineaţă, ceasul sună la ora 04.30, astfel, că prezentatoarea TV recunoaşte că televiziunea a devenit pentru ea o a doua casă. Crede că dacă îţi canalizezi toată atenţia asupra lucrurilor pe care le ai de făcut, jurnalul decurge fără probleme, cu atât mai mult cu cât emoţiile nu mai sunt demult o problemă.

„La 07.00 intru în direct cu primele ştiri ale zilei. Înainte însă fac munca de redacţie şi mă pregătesc pentru telejurnal. Suntem o echipă mică, dar foarte activă, energică şi eficientă. Continuăm cu al doilea telejurnal al zilei la ora 9 fix", adaugă Malvina. Aceasta s-a implicat în campanii umanitare, precum: „Fii special!", „Mame de îngeri", despre care spune că au ajutat-o să se descopere pe sine şi să-i ajute pe ceilalţi în acelaşi timp.

„Tot ceea ce fac în mod voluntar, din proprie iniţiativă, mă îmbogăţeşte sufleteşte şi mă înnobilează. Să ajuţi pe alţii, să îi bucuri pe ceilalţi sau să laşi ceva în urma ta este pentru mine unul dintre cele mai importante lucruri ale vieţii. Campania «Fii special» va continua şi anul acesta. Echipa noastră va fi şi mai numeroasă, iar obiectivele noastre mai înalte", ţine să precizeze vedeta TV.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite