Oana Frigescu Badiu: „Sunt o mamă un pic cam posesivă“

Oana Frigescu Badiu, ştirista Observatorului amiezii de la Antena 1, crede că cel mai nimerit dar pentru fiica ei, Maria, ar fi o surioară sau un frăţior; pentru că, peste ani, nimic nu se va compara cu dragostea fraternă.

Adevărul TV: Cum e viaţa de mămică şi cu ce te-a mai surprins Maria în ultima vreme?

Oana Frigescu: Dacă ar trebui să descriu viaţa de mămică într-un singur cuvânt aş alege „frumoasă". Este şi foarte grea, însă satisfacţiile întrec de departe eforturile. De când s-a născut Maria, trăiesc nişte experienţe minunate, încă mi se pare că visez. Are patru luni şi jumătate şi mă surprinde zilnic cu câte o ispravă: primul zâmbet conştient, primul sprijin pe braţe, prima întoarcere pe spate, cheful nebun de a gânguri...

Ce fel de mamă eşti?

Sunt o mămică foarte iubitoare. Îi arăt afecţiunea şi dragostea mea zilnic. Vreau ca Maria să simtă, în primul rând, că este un copil iubit. Şi da, sunt o mamă un pic cam posesivă, mi-e greu s-o las în braţele altcuiva, să o hrănească altcineva. Cât timp nu sunt la lucru, eu vreau să fac totul în ceea ce o priveşte, să mă simtă lângă ea. Altfel, sunt relaxată, am citit foarte mult despre bebeluşi şi despre ce presupune primul an de viaţă şi nu am niciun fel de temeri. În plus, Maria este în grija unui medic pediatru extraordinar.

Ai botezat-o pe Maria chiar de Sfânta Marie. Cum s-a „înţeles" cu apa din cristelniţă?

Maria a iubit apa încă de la prima băiţă. Este ca o răţuşcă, s-ar bălăci continuu. Îi place când e agitaţie în jur, îi captează atenţia oamenii şi culorile puternice. La finalul slujbei, părintele care a creştinat-o ne-a spus că în 20 de ani de când botează, Maria este al doilea copil cuminte.

Ai revenit „pe sticlă" după doar o lună de la naşterea Mariei. De ce graba asta? Nu ţi-ai dorit să petreci mai mult timp cu ea, mai ales în primul an?

Am revenit atât de repede pentru că m-am bucurat de susţinerea familiei şi pentru că îmi iau munca în serios, conştientizând că voi fi, pe viitor, un exemplu pentru fetiţa mea. Îmi doresc să fiu o mamă bună fără a ajunge să-mi ignor propriile nevoi. Exceptând orele pe care le petrec la Observator, Maria se bucură de tot timpul meu. Vorbim, cântăm, ne plimbăm, ascultăm muzică, o răsfăţ, iar ea îmi răspunde cum ştie cel mai bine deocamdată: prin zâmbete largi.

Cine îţi ţine locul acasă?

Când ai un copil, ajungi să profiţi la maximum de fiecare minut. În cazul meu, cariera şi viaţa de familie merg mână în mână, se completează reciproc. Când sunt la Observator, Maria stă cu bona, dar cum revin acasă mă ocup eu de ea. De-abia aştept să ajung, vin într-un suflet acasă. Am zile când dorul pur şi simplu mă inundă, iar drumul de la Antenă spre casă mi se pare interminabil.

Am asistat recent la o grozăvie, odată cu evenimentele tragice de la maternitatea din Giuleşti. Crezi că o asistentă poate fi vinovată pentru tot dezastrul?

Tocmai pentru că sunt om de ştiri, datoria mea este să rămân imparţială. Pot doar să spun că aşa ceva nu ar trebui să se întâmple niciodată într-o ţară cu pretenţii europene.

Ce impact au avut aceste ştiri asupra ta?

M-au emoţionat până la lacrimi. Nu am putut să nu mă pun în locul părinţilor care şi-au pierdut bebeluşii. În astfel de situaţii te întrebi cum de mai găsesc oamenii puterea să meargă mai departe. Suferinţa trebuie să fie cumplită!

Cum a fost experienţa ta în spital la naşterea Mariei? Ai mai naşte în România după ce am văzut cu toţii ce se poate întâmpla?

Am născut la o clinică privată, iar condiţiile nu se pot compara cu ce cele din maternităţile de stat. Atât eu cât şi Maria ne-am bucurat de o mare atenţie şi de servicii de calitate. Într-o maternitate privată nu trebuie să implori să-ţi vezi bebeluşul, nu trebuie să fii „atent" cu personalul...

Îţi mai doreşti copii? Soţul tău se comportă aşa cum ai sperat după venirea pe lume a Mariei?

Îmi doresc un frăţior sau o surioară pentru Maria. E cel mai de preţ dar pe care părinţii îl pot face unui copil. Şi vorbesc din experienţă. Peste ani, nimic nu se compară cu prietenia sinceră a unei surori sau a unui frate, cu faptul că ai cu cine să împarţi bucuriile, necazurile sau o simplă ciocolată.Cât despre Andrei, îi place să se implice în absolut tot ceea ce are legătură cu Maria. Cel mai mult îi place să-i fure zâmbete, însă nu dă înapoi nici de la a schimba scutece. Când are timp, ne însoţeşte în parc şi, în fiecare seară, fără excepţie, îi facem băiţă împreună.

Ai trecut prin depresia postnatală?

Am fost mult mai sensibilă după naştere, însă nu aş putea spune că am atins pragul unei depresii. Poate m-a ajutat într-adevăr faptul că am revenit la muncă.

Sistemul medical la pământ, învăţământul la fel, o economie care agonizează... Nu îţi vine să pleci din ţară? Ce te reţine aici?

Părinţii, prietenii, satisfacţiile profesionale. Nu m-am gândit niciodată să mă stabilesc în altă ţară. Nu cred că e pentru mine. Dorul m-ar aduce înpoi, cu siguranţă.

Ce muzică asculţi, ce filme ai mai văzut în ultima vreme?

„Mozart for Babies" şi „Cutiuţele muzicale". De asta răsună casa până adoarme Maria. După, ascult muzică instrumentală, mă ajută să mă deconectez şi să-mi pun în ordine gândurile. Cât despre filme... nu am mai fost la cinema de dinainte să nasc. Am zis că e mai uşor să vedem un film acasă şi chiar ne-am cumpărat câteva DVD-uri, însă până acum nu am găsit timp pentru asta.

Pari o persoană echilibrată...

Sunt foarte optimistă. Iar acum, de când sunt mamă, mă simt foarte puternică. Echilibrul mi-l aduce familia.

De ce ţi-e foarte dor din trecutul tău?

Mi-aş dori să mă reîntorc în copilărie. Mi-e dor de iernile petrecute la bunici, de cireşul imens care ne aştepta pe mine şi pe sora mea în fiecare an, pe 15 iunie. Mi-e dor de gustul caramelelor de atunci, erau atât de bune că nu mai aveam răbdare să le scot din hârtie şi le mâncam cu tot cu ea...