Despre pasiune şi compromisuri

Alina Chivulescu şi Răzvan Fodor

Pentru Alina Chivulescu şi Răzvan Fodor, „Aniela” este singurul proiect în care sunt implicaţi 100% anul acesta. Ei se iubesc pentru a doua oară pe micul ecran, sunt prieteni buni în viaţa de zi cu zi, iar aniversarea a 12 ani de la apariţia postului Acasă, îi prinde, lesne de înţeles,  în familia de pe platourile de filmare.

Adevărul: Te-ai impus în showbiz prin rolurile pe care le interpretezi în telenovele. Urmăreai telenovele înainte de a ajunge să joci în ele?

Alina Chivulescu: Da, mă uit la seriale, îmi face plăcere să văd poveşti frumoase şi actori buni. 

Te mai putem vedea şi în altfel de producţii - piese de teatru, filme de lung metraj?

Deocamdată nu, acum filmez pentru ,,Aniela".

Ce are ofertant Lulu, personajul pe care-l interpretezi în „Aniela"?

Lulu este un personaj pe care l-am îndrăgit mult, este natural conturată, iubeşte deşi statutul social îi interzice, greşeşte şi astfel învaţă, bârfeşte, dar asta era culoarea epocii, face parte din grupul de ,,cocoane" care află tot ce mişcă-n târg!

Ai învăţat ceva din povestea ei de iubire?

Este frumos să vezi cum cineva luptă cu toate armele pentru iubire, iar lupta pentru ceva atât de frumos este o lecţie pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o înveţe.

Erau diferite relaţiile de amor de atunci faţă cele din prezent?

Erau mai multe piedici sociale, deşi multe se mai păstrează şi azi, se iubea ca şi azi, se trăda ca şi azi, se făceau compromisuri... Dar, din fericire vor exista mereu poveşti frumoase de iubire! 

Ţi-ar fi plăcut să trăieşti în epoca respectivă?

Îmi este greu să-mi imaginez viaţa fără electricitate (atunci era un privilegiu), fără blugi, fără filme, şi acum, fără glumă, viaţa femeilor în epocă era extrem de dificilă, lipsea liberul arbitru.

Cum lucrezi cu Răzvan Fodor? Ce nu-ţi place la el?

Foarte bine, suntem prieteni! Ce nu-mi place: că-mi zice că-s negativistă! 

Cum îţi imaginai viaţa la 20 de ani?

Ştiţi când se amuză Dumnezeu cel mai tare? Când ne facem planuri! Cam asta e valabil şi pentru mine. La 20 de ani n-aveam clar conturat cine eram, am învăţat cu timpul cum să-mi organizez viaţa.

Cum o vezi la 35?

Prin ochii fiului meu, Mika.

Ce a schimbat criza în viaţa ta, cum te-a afectat?

Dramatic este pentru cei care-şi pierd slujbele, pentru pensionarii care se întreabă dacă mai ajunge poştaşul la ei sau când vezi cum arată spitalele. Tabloul ăsta ne atinge pe toţi, la urma urmei.

Ce proiecte ai pentru anul ce tocmai a început?

Deocamdată mă concentrez pe rolul meu din „Aniela".

Cel mai mare regret...

Dispariţia tatălui meu.

Cea mai mare realizare a ta de până acum...

Nimic nu se compară cu momentele când Mika, băiatul meu spune ,,Mă bucur că eşti mama mea!".

Un sfat pentru mamele care-şi cresc singure copiii, aşa cum faci tu.

Se spune că fericirea este o problemă de comparaţie şi atunci când îmi este greu, caut să observ oameni încercaţi crud de viaţă. Atunci realizez că n-am voie să mă plâng, sigur că uneori mai cad, dar îmi amintesc că lucrurile care pot fi rezolvate îşi vor găsi soluţia mai devreme sau mai târziu, iar pentru cele imposibil de rezolvat nu merită să-ţi baţi capul pentru că n-ai ce să rezolvi. Nici asta însă nu funcţionează mereu!

Adevărul: Te-ai consacrat ca solist al unei trupe de succes la vremea respectivă, dar de ani buni ai dat muzica pe roluri în telenovele. Banii te-au împins la acest sacrificiu sau doar trendul (toată lumea crede că se pricepe la orice)?

Răzvan Fodor: Odată cu trecerea la telenovele, am devenit o persoană mai cunoscută. Nu pozez în modestul ipocrit. Cred foarte mult în lucrurile care vin, pe care trebuie să le iei, să le respecţi şi să te duci cu ele. Mi-aş fi dorit foarte mult să merg în paralel şi cu un album solo, şi cu teatru, să şi iubesc, să merg şi în vacanţe, să am şi un copil şi să mă duc săptămânal la câte un casting în America. Dar am un principiu: fă un singur lucru bun şi fii mulţumit de el.

Cine te-a convins că eşti un actor bun?

Am un simţ al penibilului foarte bine dezvoltat, care m-a făcut încă de la început să încerc marea cu degetul şi să nu alerg înspre larg neştiind în ce ape mă scald. Nu-ţi imagina că fac meseria asta fără a citi şi a mă interesa de câteva lucruri esenţiale în ce o priveşte sau fără să am mult bun simţ faţă de marii actori care au terminat Institutul şi alături de care am avut onoarea să lucrez. Iar, când am primit câteva confirmări că ceea ce făceam eu era bine, mi-a fost de ajuns.

Pe când un nou concert, lucrezi la vreun proiect muzical?

Lucrez de foarte mult timp, anual am scos melodii şi am recompus altele, dar în ultimele 5 luni am luat-o mai în serios cu albumul. Nu pot să dau încă o dată când va ieşi pe piaţă, dar ştiu că sunt pe drumul cel bun şi îmi place tare mult ce am lucrat până acum.

Ce-ţi place la rolul din „Aniela"?

În copilărie eram fascinat când la televizor erau spectacole de teatru. Îmi plăceau toate piesele lui Caragiale puse pe scenă, sketch-urile amuzante de la Revelion cu „Domnul Goe", „D'ale carnavalului", „O scrisoare pierdută", etc. Îmi place că acum am posibilitatea să joc trăirile unui personaj de la 1900, că am putut să mă „îmbrac" în acea epocă.

Convinge criticii telenovelelor că „Aniela" merită o şansă!

În viaţa mea nu am vrut să conving pe nimeni de absolut nimic, de la viaţa socială (prieteni, femei) până la cea artistică. Nu am vrut să o conving pe mama că sunt un băiat bun, nu am vrut să îmi conving iubitele că sunt cel potrivit, nu am vrut să îmi conving fanii ca spectacolele mele sunt cele mai tari şi toate astea din cauză că nici eu nu mă las convins doar prin vorbe de către nimeni. Trebuie să simţi şi să vibrezi la acel ceva, asta dacă poţi. Iar „Aniela" are mai mult decât „acel ceva"!

Cea mai faină amintire de pe platourile de filmare?

Sunt un om căruia îi place să zâmbească, să râdă, să se distreze în fiecare zi. Nu ştiu dacă e un păcat sau o pată de culoare în tot gri-ul care ne înconjoară, dar amintiri eu îmi creez în fiecare zi, pentru că din ele mă încarc.

Cea mai grea secvenţă pe care ai jucat-o?

Una în care trebuia să sufăr alături de un copil care îşi pierduse mama, o suferinţă la care mi-a fost foarte greu să mă raportez. Dacă trebuie să joci pe îndrăgostitul ştii la ce să te aştepţi, la fel dacă trebuie să râzi, să plângi, să fii nervos, să fii isteric pentru că ai rezonanţe chiar în viaţa ta, în schimb dintr-o înmormântare mi s-a părut că e greu să diseci durerea şi să extragi interpretarea.

Cum colaborezi cu partenera ta de platou?

Foarte bine. În proiectul anterior am lucrat tot împreună şi am avut şi acolo o „idilă". Pe lângă asta, suntem şi foarte buni prieteni.

Ce nu-ţi place la Alina?

Suntem prieteni, iar eu îmi aleg prietenii dintre cei la care îmi place aproape totul.

Cum era iubirea pe vremuri şi cum se iubeşte azi?

În principiu se iubeau tot la fel numai că dragostea şi romantismul aveau alte nuanţe, nuanţe care se rescriu an de an.

Ce crezi despre căsătorie şi despre familie? Ţi le doreşti?

Ar fi anormal să nu mi le doresc, în fond spre asta tindem toţi, nu?

Ce visai la 20 de ani şi cum vezi astăzi viitorul?

Din fericire, ceea ce visam în proporţie de 90% mi s-a îndeplinit, iar viitorul...

Ce proiecte ai pentru 2010?

În afară de "Aniela", nimic concret.

Cea mai mare realizare a ta de până acum?

Suntem construiţi din multe realizări care aduc fiecare bucurii, la vremea lor.