Cristina Şoloc: „Am un public prieten“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toamna la Costineşti,  alături de fiul ei Alexandru
Toamna la Costineşti, alături de fiul ei Alexandru

Cristina Şoloc are o postură unică în peisajul media din România - de 5 ani prezintă „Moto Magia“ (TVR 2), singura emisiune dedicată motocicliştilor. Astăzi, vedeta se întreabă retoric „Câţi prezentatori se pot lăuda că oriunde în ţară ar da un claxon, cineva îi va sări în ajutor?“

Adevărul TV: Pare o nebunie să te urci pe motor şi să pleci la drum prin România. Cum e viaţa de pe motor?

Cristina Şoloc: Chiar este o nebunie. Şi la propriu şi la figurat. Este şi o nebunie plăcută şi o nebunie neplăcută. Plăcută când simţi în cască mirosul proaspăt de brad, pe un drum de munte, neplăcută când te întâlneşti cu o căruţă sau un tir staţionate fix într-un viraj. Dar mersul pe motor e imposibil de povestit. Trebuie încercat.

Crezi că va ajunge vreodată Bucureştiul precum Parisul, cu sute de motociclişti pe străzi?

Va ajunge, dar vor mai trece mulţi ani până atunci. Toate oraşele cu tendinţa de supraaglomerare se îndreaptă încet, încet, către o singură soluţie: mersul pe două roţi. Când românii vor fi dispuşi să renunţe la confortul oferit de maşină şi să-şi rezolve într-o zi pe două roţi treaba cu care, altfel, şi-ar pierde trei zile, înseamnă că spiritul practic va învinge.

Ai avut evenimente neplăcute cu şoferii de maşini în trafic?

În 6 ani de când conduc motocicleta, am căzut o singură dată în timpul filmărilor, fără urmări. Incidente în trafic n-am avut (slavă Domnului!) şi merg cu motocicleta zilnic, în sezon. Motocicleta este principalul meu mijloc de transport. Deci, dacă mergi civilizat şi prudent, ai şanse mari să te întorci acasă întreg. În plus, cam de trei ani încoace, am remarcat şi o oarecare schimbare în atitudinea şoferilor vis-a-vis de noi. În bine. Înclin să cred că nu ne mai tratează toţi ca pe duşmanii lor din moment ce ne fac loc să ne strecurăm la semafor. A durat ceva să ne obişnuim unii cu alţii...

Faci parte dintr-o comunitate foarte unită, a motocicliştilor. Cât eşti de activă în zona aceasta?

Sunt activă când vine vorba de proiectele umanitare sau de educaţie în trafic ale comunităţii moto. Nu am refuzat niciodată participarea la aşa ceva. Dar motocicliştii se şi distrează foarte mult, iar la „acele proiecte", din păcate, nu prea apuc să particip, din lipsă de timp. Asta e: „samba no, trabajo si!"

Prezinţi emisiunea Moto Magia (TVR 2) de 5 ani. Nu te-ai plictisit, nu ţi-ai dori o altă provocare?

În permanenţă îmi doresc noi provocări, mereu am avut proiecte paralele şi voi avea în continuare, dar viaţa moto şi plictiseala nu pot fi niciodată prezente în aceeaşi frază.

Ce satisfacţii îţi aduce postura de prezentatoare a unei astfel de emisiuni, unică în peisajul media, dedicată în mare măsură bărbaţilor?

Este o postură unică, pentru că suntem singura emisiune moto din România. Aşa că şi publicul nostru este, în mare măsură, unic şi este un public prieten. Mă adresez unei comunităţi de camarazi. Câţi prezentatori se pot lăuda că oriunde în ţară ar da un claxon, cineva îi va sări în ajutor? Cât despre structura noastră de public, avem şi femei care se uită la Moto Magia, pentru că există foarte multe motocicliste în România.

TVR-ul e o umbrelă sigură pe care ai ales-o în detrimentul altor posturi? Ai mai avut în ultima perioadă oferte de la alte posturi de televiziune?

Poate pentru unii TVR-ul o fi umbrelă, nu ştiu... Pentru mine este postul care mi-a dat şansa să fiu creativă, să dezvolt proiecte de suflet, care în alte televiziuni poate nu şi-ar fi găsit locul. Acesta este principalul motiv pentru care am ales să rămân în TVR.

Ce crezi despre peisajul media de astăzi, mai seamănă cu cel din 1999, când ai debutat tu în showbiz?

Este aproape complet tabloidizat. Mai mult nu am ce să comentez.

Cristina Şoloc

Ce ziare citeşti şi la ce fel de emisiuni te uiţi cu plăcere?

Ziare nu mai citesc de vreo şase luni, iar la televizor  mă uit la documentare.



În ultimul timp nu prea ai avut parte de promovare, nici măcar tabloidele nu s-au înghesuit să scormonească prin viaţa ta. Ai idee care sunt impedimentele, care sunt motivele pentru care nu eşti o „vedetă de primă pagină"?

Pentru mine apariţia în ziare nu este un scop în sine. Să le lăsăm pe Bianca Drăguşanu, pe Ţonciu sau pe Simona Sensual să fie vedete de primă pagină, pentru că merită. Au cariere de succes, sunt profesioniste, au valoare... Eu nu mă încadrez în aceste standarde (lol). Şi dacă nici în viitor n-o să mă găsiţi în paginile tabloidelor, înseamnă că, în continuare mă bucur că pot avea o viaţă  privată şi nu vreau să dau de ştire întregii lumi de câte ori mă întorc în pat de pe o parte pe alta sau cât am cheltuit în ultima lună pe pantofi.

Ai un format la care visezi şi care te-ar reprezenta perfect?

Da, există un format pe care l-am dus până în stadiul de episod pilot. Mai rămâne să găsesc şi banii pentru a-l putea produce. Ar zgâlţâi puţin piaţa media de la noi.

Despre ce este vorba, ne poţi da amănunte?

Nu încă, din păcate. Ce fac în cazul în care nu va ieşi nimic?

Cu „Noapte Sfântă în Maramureş" ai cochetat cu regia de film. Cum a fost experienţa?

Toate proiectele la care am lucrat mi s-au părut importante la momentul respectiv, doar că diferenţa o dă satisfacţia care rămâne în urma lor. Iar la acest capitol, de departe câştigător este documentarul „Noapte Sfântă în Maramureş". În primul rând pentru că am reuşit să transmit dincolo de „sticlă" căldura şi sensibilitatea moroşenilor, pentru că am demonstrat că tradiţiile noastre chiar există şi nu doar la sat, că pot fi prezentate şi fără să-ţi lase impresia că e vorba doar de o regie ieftină pusă în scenă când apar turiştii străini sau camerele de filmat, pentru că mi-am creat singură antidotul care-mi vindecă pentru o perioadă dorul de casă şi, nu în ultimul rând, pentru că filmul a fost apreciat de profesioniştii din televiziune.

Ce crezi despre valul de regizori români care au luat premii în ultimii ani?

E plăcut să vezi că mai reuşeşte şi talentul să iasă la suprafaţă în ţara asta.

Cât timp aloci hobby-urilor de când ai devenit mămică?

Destul de mult timp, pentru că principalul meu hobby, de vreo 4 ani şi jumătate, este fiul meu Alexandru. Mă distrez excelent cu fiul meu. Şi el cu mine (mi-a spus asta).

În ce spirit îl creşti pe Alexandru, care sunt valorile pe care încerci să i le imprimi?

În familie încercăm să-i imprimăm spiritul dreptăţii, al onoarei, pentru că şi părinţii lui au fost crescuţi la fel, dar ne străduim şi să-l adaptăm la cerinţele zilei şi-l învăţăm să nu se lase călcat în picioare.

Unde vei fi de Sărbătorile de iarnă?

Ca în fiecare an, de când m-am născut, voi petrece Sărbătorile de iarnă acasă, în Maramureş. De Crăciun, mă întorc în copilărie. Este un sentiment preţios, pe care niciun alt loc din lumea asta nu mi l-ar putea da.

Cristina Şoloc
Cristina Şoloc
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite