Busu:„Familia îmi dă puterea să nu mă las!“

Busu, cel care ne aduce în fiecare dimineaţă veştile despre vreme la matinalul de la Pro TV, are un cult pentru familie şi vorbe înţelepte pentru toţi copiii. El va petrece Ziua Copilului alături de cele două fiice, Natalie (6 ani) şi Catinca (10 luni) şi, fireşte alături de Lili, soţia sa.

Adevărul: Ce înseamnă familia pentru tine? 

Busu: Echilibru. Sens. Energie. Puterea să nu mă las, niciodată. 

De ce crezi că şi-a pierdut din importanţă?

De ce credeţi că şi-a pierdut din importanţă respectul pentru şcoală? Pentru morală? Pentru viaţă? Ei, cam din acelaşi motiv şi respectul pentru familie are de suferit şi, din păcate, în loc să catalizeze lucrurile bune care pot exista în viaţa noastră, familia a căzut în derizoriu, ca instituţie şi, din această cauză, relaţiile dintre oameni nu mai au sisteme de referinţă clare.

Cum arată în viziunea ta o lume minunată pentru copii? 

Cel mai important lucru pentru un copil este să-i aibă pe ai lui alături. Din toate punctele de vedere. Orice copil îşi creează lumea minunată doar dacă viaţa lui alături de familie este frumoasă sau măcar normală. Alminteri, lumea minunată a copilului se va transforma în însingurare în gânduri şi creaturi închipuite care-i vor popula imaginaţia şi mai târziu angoasele.

Cum e Busu ca tătic?

Un pic tătic, un pic bunic şi, de foarte multe ori, copil.

În ce constau cele mai faine momente alături de familie? 

Nu există un tipar. Pentru că atunci ar însemna că aş fi prea selectiv şi nu m-aş bucura de toate momentele. Sunt frumoase şi plimbările, sunt frumoase şi momentele mai tensionate dintre noi, sunt frumoase toate realizările lui Natalie şi pofta cu care Catinca descoperă lumea, sunt frumoase şi momentele când râdem prosteşte, şi când, din păcate prea rar, ieşim din Bucureşti, micul Verde de Paris.

Ai două fetiţe, nu-ţi doreşti şi un băiat? 

Nu-mi mai doresc nimic.

Ce transformări a adus în viaţa ta venirea primului copil? 

Când vine un copil începi să înţelegi că nu mai eşti piua întâi, şi nici măcar a doua. Devii a treia, dacă te mai ţin curelele. Îţi dai seama că sistemele de referinţă la care te-ai raportat se prăbuşesc unul câte unul şi, în locul lor, începi să construieşti ceva mult mai important şi durabil.

Dacă copiii dau sens vieţii, ce crezi despre părinţii care-i abandonează?  

Există, probabil, părinţi care sunt nevoiţi să-şi abandoneze copiii gândindu-se că e spre binele lor. Există părinţi care poate-i mai bine că-şi abandonează copiii, pentru că oricum ar fi iresponsabili ca părinţi. Există părinţi care-şi abandonează copiii de frică, din laşitate, dintr-un complex de superioritate, şi până acum am enumerat oameni pe care, din greşeală, i-am numit părinţi. Pe lângă aceştia, există părinţi.

De ce au nevoie copiii de ambii părinţi? 

N-am să dau un răspuns inteligent. Nici măcar înţelept. Pentru că un copil este rodul a doi oameni. Dacă eram copaci...

Nu te sperie vremurile în care trebuie să-ţi creşti copiii?

Ba da...

Cât îi permiţi lui Natalie să se uite la televizor şi să se joace pe internet?

Din fericire nu abuzează de internet, cu televizorul avem noi o problemă, dar când mai face câte o năzbâtie impardonabilă o pedepsim cu embargo tv.

Cum îţi educi fetiţele pentru a răzbi în societatea de azi? 

Le spun adevărul. Încerc să nu fabulez prea mult, în nici un caz nu dramatizez mai tare decât ar fi nevoie, sunt atent la ce-mi oferă şi la ce le place şi, chiar dacă le răsfăţ un pic prea mult, iertaţi-mă, dar nu mă pot abţine. Şi nu uit niciodată că încă sunt copii.

Ce le lipseşte copiilor în prezent? 

Unora le lipseşte ce le-a lipsit copiilor întotdeauna - apropierea părinţilor, altora le lipseşte ce le-au lipsit şi înainte copiilor, lucrurile decente legate de hrană, jucării, condiţii de trai, dar din cauza vieţii trepidante, agitate, stresante, alienante pe care o duc cei mai mulţi dintre noi, multor copii le lipseşte copilăria. Cu jocurile alături de părinţi, cu joaca din faţa blocului, cu prieteni adevăraţi pe care ţi-i faci singur şi nu recomandaţi de condiţia socială, cu mămăiţa şi tătăiţă care-i aşteaptă undeva printr-un sat gata să-i încurajeze să se urce într-un copac şi să mănânce cireşele direct de pe crengi, cu liniştea pe care înainte oamenii o aveau atunci când copiii lor hălăduiau prin cartier ore întregi şi nici o grijă nu aveau...

O prognoză a viitorului copiilor, te rugăm...

Să dea Dumnezeu să facă ceva cu ţara asta! Dar după cum i-am crescut şi după ceea ce văd în jurul lor astăzi... o să le fie cam greu.

Un mesaj a la Busu pentru copiii singuri de ziua lor...

Voi ştiţi că eu sunt puţin nebunatic şi poate că o să vi se pară nebunatic ce vă spun acum. Foarte mulţi dintre oamenii mari ar vrea să aibă momente de singurătate, în care să se gândească la viaţa lor, să se rupă de tot ce e în jur şi să-şi odihnească mintea măcar câteva minute. Ei bine, oamenii mari nu reuşesc prea des asta. Voi nu sunteţi singuri pentru că v-aţi dorit să fiţi singuri, şi nu ştiu dacă oamenii mari, care au făcut să fiţi singuri, merită să fiţi împreună cu ei. Fiţi împreună cu voi înşivă, gândiţi-vă că aveţi la dispoziţie momentele de reflecţie şi de odihnă a minţii pe care oamenii mari nu le au şi, dacă ştiţi să nu urâţi, şi să nu regretaţi, să nu suferiţi şi să nu vreţi răzbunare, n-o să vă mai simţiţi singuri.