Cinema - Recomandări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scenariu de Jacques Tati (unul dintre cei mai mari regizori ai Franţei), animat, la mai bine de patru decenii distanţă de Sylvain Chomet (tânără speranţă a animaţiei europene care,  ca urmare a fabulosului său debut, „Tripletele din Belleville", are deja o mulţime de fani).

Iluzionistul

 O poveste melancolică despre un bătrân iluzionist şi o adolescentă care îl urmează în călătoriile sale prin Irlanda. Delicat şi emotiv, capabil să amestece umorul cu sobrietatea şi derizoriul existenţei cu flăcările mocnite ale amorului, filmul lui Chomet este o animaţie romantică ale cărei tonuri seci şi dialoguri inexistente nu îl fac un produs destinat celor mici. La începutul anilor '60, iluzionistul, de cam multişor trecut de prima tinereţe şi deplin conştient de gusturile în schimbare ale spectatorilor din marile oraşe, porneşte, împreună cu iepurele lui gras, bătrân şi violent spre satele Irlandei. Unde spectacolele lui de magie încă mai au parte de aplauze sincere. O tânără săracă, vrăjită de milostenia bătrânului îl urmează în secret. Pricopsit cu juna orfelină, iluzionistul va încerca să o facă fericită şi să îşi îndulcească, de la distanţă şi cast, singurătatea. Perfect conştient de moştenirea lui Tati, junele Chomet încearcă să regleze mecanismul animat după standardele şi, mai ales, la profunzimile cerute de scenariu. Şi reuşeşte, admirabil, să găsească tonurile juste: de la speranţă la resemnare, de la dorinţă la renunţare, iluzionistul trece printr-o gramă complexă de emoţii pe care, fără a recurge la vreun şiretlic specific filmului animat, Chomet le sugerează spectatorului. Ratează doar din ritm şi, pe alocuri, povestea fragilă devine stagnantă şi repetitivă.

Titlu original: L'Illusionniste
Regia: Sylvain Chomet; Distribuţie (voce): Edith Rankin, Jil Aigrot, Jean-Claude Donda, Frederic Lebon, Tom Urie, Didier Gustin

Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I

Lumea Vrăjitorilor a devenit un loc periculos pentru toţi inamicii Lordului Cap-de-Mort. Devoratorii Morţii devin stă­­­pânii Ministerului Magiei şi ai şcolii Hogwarts, semănând teroarea printre toţi cei care li se opun. Ţinta creaturilor întunericului este Harry Potter, tânărul vrăjitor pe care au misiunea să-l captureze şi să-l ducă Lordului Cap-de-Mort. Unica şansă de supravieţuire a lui Potter este să găsească Horcruxurile, care reprezintă cheia nemuririi duşmanului său de moarte. Atmosfera şi personajele sunt mai tenebroase decât în celelalte părţi ale celebrei serii, eroul apropiindu-se tot mai mult de deznodământul poveştii, confruntarea finală cu Lordul Cap-de-Mort. Ultimul film din seria „Harry Pot­­ter", „Talismanele Morţii: Partea a doua", va intra în cinematografe anul viitor, pe 15 iulie.

Titlu original: Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I
Regie: David Yate; Distribuţie: Emma Watson, Daniel Radcliffe, Ralpf Fiennes, Helena Bonham Carter, Rupert Grint, John Hurt, Steffan Rhodri, Ciaran Hinds, Michelle Fairley, Brendan Gleeson

Europolis

Pe Luca toată lumea îl credea mort de mai bine de cinci decenii, îngropat în cimitirul de la marginea oraşului. Spre stupefacţia tuturor, în micul port al Sulinei soseşte o telegramă, tocmai din Franţa, care îi înştiinţează pe membrii familiei că, de fapt, Luca tocmai a murit. Sora decedatului, Magdalena (interpretată de Adriana Trandafir), împreună cu fiul ei, Nae (Aron Dimeny), pleacă într-o călătorie, în Franţa, pentru a intra în posesia „moştenirii". Cei doi îl întâlnesc pe şamanul Ata, cel mai bun prieten al lui Luca, misteriosul persoanj dezvăluindu-le ultima  dorinţă a acestuia. Moartea lui Luca le marchează destinele celor aflaţi pe urmele sale mai mult decât aceştia şi-ar fi putut imagina. Filmul a obţinut Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul  Internaţional de Film de la Montreal, în 2010.   

Titlu original: Europolis
Regie: Corneliu Gheorghiţă; Distribuţie: Aron Dimeny, Adriana Trandafir, Adina Cartianu, Joseph Otteno, Elena Popa, Dorin Andone, Ionela Nedelea, Sorin Frâncu, Petrică Nicolae

Partir

Suzanne este o femeie de 40 de ani, căsătorită şi mamă a doi adolescenţi. Locuieşte în sudul Franţei şi a renunţat la profesia de fizioterapeut pentru a se dedica creşterii copiilor. Anii au trecut, relaţia cu soţul ei, Samuel, un medic de succes, a devenit o formalitate. Pentru a-şi revigora viaţa intrată într-o perioadă mult prea ternă, Suzane hotărăşte să îşi reia vechea profesie, construindu-şi un cabinet de fizioterapie în curtea din spatele casei. Samuel angajează un imigrant, Ivan, pentru a o ajuta pe soţia sa să-şi amenajeze sala de consultaţii. Între noul venit şi Suzanne ia naştere o relaţie pasională, pe care femeia nu vrea să o nege în faţa lumii. Samuel refuză să accepte „trădarea", astfel că între cei trei adulţi va izbucni un conflict greu de controlat. 

Titlu original:  Partir
Regie: Catherine Corsini; Distribuţie: Kristin Scott Thomas, Yvan Attal, Nichel Ernou, Bernanrd Blancan, Genevieve Casile, Gerard Lartigau, Sergi Lopez, Jonathan Cohen

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite