Viggo, în aşteptarea lucrurilor bune

Viggo Morten­sen

Fanii lui Viggo Mortensen, actorul cu ochi albaştri, aer visător şi nume nordic, au prilejul să îl revadă pe marile ecrane în pelicula „Drumul“ (2009), care rulează în această perioadă şi la noi în ţară.

În lumea eclectică a showbizului, Viggo Mortensen a fost dintotdeauna una dintre puţinele prezenţe caracterizate prin discreţie şi foarte mult talent. Newyorkezul cu descendenţă daneză pe linie paternă, care va împlini în luna octombrie 52 de ani, şi-a exprimat de mai multe ori intenţia de a renunţa la film, pentru a se dedica celorlalte preocupări artistice ale sale - poezie, pictură, fotografie şi muzică, pe care le-a descris, în mai multe rânduri, drept extensii ale personalităţii sale.

Din fericire, de fiecare dată s-a răzgândit şi, în ciuda faptului că nu are o activitate la fel de susţinută ca alţi mari actori din generaţia lui, Viggo reuşeşte de fiecare dată să atragă atenţia publicului şi a criticii de specialitate. Una dintre recentele sale reuşite este şi rolul din „Eastern Promises" (2007), pentru care a primit multiple nominalizări la Oscar, la Globurile de Aur şi la Premiile BAFTA.

Ochii albaştri şi aerul visător (care le fac să viseze, la rândul lor, pe admiratoarele sale din întreaga lume) sunt, în cazul lui Viggo, reflexia unui anume fel de a fi, a unei anumite detaşări faţă de convenţiile şi competiţia acerbă din spatele marelui ecran.

„Nu îmi planific cariera. Aştept şi sper ca lucrurile bune să vină de la sine", mărturisea într-un interviu actorul, a cărui celebritate se datorează, de altfel, unui uluitor concurs de împrejurări. Abordat de regizorul Peter Jackson la finele anilor ‘90, pentru a prelua partitura prinţului Aragorn din trilogia „Stăpânul inelelor", Viggo inteţiona să refuze rolul (atribuit iniţial actorului irlandez Stuart Townsend).

Faptul că băieţelul lui i-a mărturisit entuziasmul pentru cărţile lui J.R.R. Tolkien l-a făcut să se răzgândească. Din această combinaţie fericită, imaginarul cinematografic s-a mai îmbogăţit cu o figură emblematică, iar actorul s-a ales cu ceva mai mult decât notorie­tatea internaţională: rolul pe care se gândea să-l refuze i-a adus mari satisfacţii personale, precum şi conştientizarea unor aptitudini de cascador, spadasin şi călăreţ, neexplo­rate în experienţa sa cinematografică anterioară.