Suedezii pro România
0Trupa scandinavă Biondo conduce în topul preferinţelor publicului pentru Eurovision. Suedezii vor să ne reprezinte ţara în competiţia europeană de la Belgrad. Sâmbătă seară, cea de-a
Trupa scandinavă Biondo conduce în topul preferinţelor publicului pentru Eurovision. Suedezii vor să ne reprezinte ţara în competiţia europeană de la Belgrad.
Sâmbătă seară, cea de-a doua semifinală a concursului "Eurovision" a scos la rampă câteva piese bune şi voci de excepţie, dar şi un juriu care a dus o adevărată campanie anti-Moga. Preferaţii telespectatorilor, dar şi ai juraţilor au fost Biondo, clasaţi primii pentru finala de pe 23 februarie. "Shine" - o piesă de dragoste, cu un mesaj evident, a ajuns foarte uşor la inimile românilor.
La capitolul prezentatori, runda secundă a show-ului Eurovision a fost net superioară celei anterioare. Daniela Nane a lăsat locul liber chiar vineri seară, susţinând că sănătatea îi joacă din nou feste. Numeroasele bâlbe scoase de actriţă pe post, săptămâna trecută, s-au datorat căderilor de calciu. Pe ultima sută de metri, soluţia găsită de organizatori a fost Alina Sorescu.
"M-a sunat domnul Duma vineri la 22.30 şi m-a întrebat dacă am program a doua zi" - ne-a mărturisit solista. Locul lui Berti Barbera în "camera verde" alături de concurenţi a fost luat de vedeta TVR Iuliana Marciuc. Care (cu toate că a fost mai bună), fie din grabă, fie din neatenţie, i-a vitregit de microfon pe suedezii de la Biondo. Tocmai pe ei!
Cătălin Măruţă, dat afară din cadru
Pentru că în concurs a participat bandul emisiunii "Happy Hours", protevistul Cătălin Măruţă a fost pe metereze alături de trupa Zero. La intrare în Televiziunea Publică, fosta vedetă TVR 2 nu a avut nevoie de legitimaţie sau carte de identitate. Ca şi pe vremuri, charismaticul Măruţă a socializat cu toată lumea, ba mai mult, a stat cu favoriţii lui, Zero feat. Marius Moga, în "camera verde". Înainte de transmisiunile în direct, Cătălin era anunţat să iasă din cadru. Pe parcurs, a învăţăt lecţia şi trecea de bunăvoie în spatele camerelor de filmat.
Juriul a vrut VH2 în finală
Deşi Măruţă i-a dat lui Moga ceasul de la mână ca să-i poarte noroc, Zero feat. Marius Moga n-au fost printre preferaţii juriului. "Come this way" - a adunat de la mulţi membri ai juriului un punctaj infim. "Sunt foarte multe piese bune cântate de Biondo sau Nicola. Piesa lui Moga nu e cea mai fericită. "Cred că poate mai mult" - este de părere juratul Mădălin Voicu.
În schimb, membrii juriului şi-au favorizat colegii de generaţie, trupa VH2, scoţând din cărţi Rednex feat. Ro-mania. Finalistul concursului "Megastar", Cătălin Josan, s-a calificat în finală cu două piese, el urmând să renunţe la una dintre ele. Nicola şi-a reorchestrat compoziţia "Fairytale Story" special pentru Eurovision.
În 2003, ea a câştigat preselecţia naţională şi a reprezentat România la competiţia europeană. Paula Seling şi Provincialii mizează pe compoziţia lui Eduard Cârcotă, cel care a compus "Tornero" pentru Mihai Trăistariu... Lupta pentru Belgrad va fi strânsă. Dacă Romania va fi reprezentată de suedezi, vom trăi emoţiile cu aceeaşi intensitate? Păcat că Biondo nu sunt români…