Adevarul.ro

Prima întâlnire cu Moş Crăciun

16 decembrie 2010, 18:22 |  Autor:  | 

Cuvinte cheie: simona patruleasa, iulia vintur, jojo, ernest, povestioare, tv,

Simona Pătruleasa

Simona Pătruleasa

 

Întrebate dacă îşi amintesc prima întâlnire cu Moşul, vedetele s-au întrecut în povestioare hazlii, despre „marele eveniment“. Bătrânelul cu sacul doldora de cadouri a dăruit amintiri frumoase starurilor de la TV.

Simona Pătruleasa, prezentatoarea ştirilor Kanal D din weekend, de la ora 19.00

Simona a rămas în memorie cu o peripeţie de pe vremea când nici nu împlinise cinci anişori.„Mă pregăteam intens pentru serbarea de Crăciun, învăţam poezioare şi cântecele, repetam pentru scenetă şi emoţiile erau uriaşe de la o zi la alta. Cu cât se apropia întâlnirea cu Moş Crăciun, cu atât emoţiile erau mai mari. Când Moşul a venit la grădiniţă, fratele meu mi-a şoptit, chiar înainte să urc pe scenă să spun rolul, că Moş Crăciun are mâinile şi pantofii la fel ca ale tatălui nostru.

Am fost puţin mirată să aud acestea şi, pe durata rolului meu, în loc să mă uit la public studiam cu atenţie pantofii şi mâinile Moşului. Mi-am dat seama că este tata, mai ales că i-am recunoscut vocea şi am fost dezamăgită că nu era adevăratul Moş Crăciun. Cu toate acestea, nu am renunţat să cred în el şi continui şi acum să mă bucur cu aceeaşi inocenţă de venirea Sărbătorilor şi a Moşului."

Iulia Vântur, prezentatoa­rea ştirilor de la Pro TV, din dimineţile de weekend

Iulia încă păstrează în suflet amintirea vie a Moşului, care i-a dăruit exact dulciurile şi jucăriile pe care i le ceruse. „Cred că eram mult prea mică atunci când l-am întâlnit prima dată pe Moş Crăciun, însă îmi aduc aminte că am mers cu părinţii în parc, în Ajunul Crăciunului. Era o atmosfera de vis, aşa mi se părea atunci, peste tot erau beculeţe, ghirlande, se cântau colinde, iar lângă un brad imens, erau Moş Crăciun cu renii lui.

Am aşteptat cu nerăbdare să ajung în braţele Moşului, să-i spun o poezie şi să-l colind. Am fost lăudată, am primit un pupic şi câteva dulciuri, însă ştiam că în acea noapte va veni să-mi lase cadoul sub brad. Am adormit cu greu în acea noapte, dar m-am trezit prima să văd ce cadou am primit. Am fost tare fericită când l-am deschis! Erau multe dulciuri şi jucăriile, pe care mi le doream."

Adela Popescu, interpreta lui Carmen din serialul „Iubire şi onoare", de la Acasă TV

Adela şi-a adus aminte anul când s-a pitit după uşă şi l-a aşteptat pe Moş. „Ningea foarte frumos. Nu ştiam ora la care vine Moş Crăciun şi l-am aşteptat la uşă, ascunsă. Mi-am repetat cu o săptămână înainte cântecele şi poeziile, am spălat jucăriile şi căţelul. Când a venit, i-am cântat «Domn, domn să-nălţăm». Ţin minte că mi-a adus o găletuşă plină de dulciuri şi o hăină kaki. Consider că sunt printre norocoşii, care i-au cunoscut importanţa lui Moş Crăciun în acea etapă a copilăriei."

Crina Abrudan prezintă ştirile sportive  de la Antena 1

Ce spaimă a trăit Crina atunci când a dat nas în nas cu Moşul, ne-o spune chiar ea. „Aveam trei ani când l-am văzut pentru prima dată pe Moş Crăciun în carne şi oase. Iniţial m-am speriat foarte tare şi am sărit în braţele mamei. Nici nu mă gândeam în acel moment că Moşul era, de fapt, tata. În cele din urmă ne-am împrietenit şi chiar am avut curajul să mă apropii şi să fac o poză singură cu el."

Ernest, moderatorul emisiunii „Ochii din umbră"

Întâlnirea lui Ernest cu Moş Crăciun a fost una plină de emoţii. „Eram în grupa mică la grădiniţa din Petroşani. Eram nişte mici mogâldeţe şi totul în jurul nostru ni se părea impresionant de mare. Toţi „şoimii patriei" erau îmbrăcaţi în veşmânt popular. Urma să cântăm colinde lui Moş Crăciun. Zarva mare şi hărmălaie. Când Moşu' a intrat pe uşă am înmărmurit! N-am mai fost în stare să cântăm de emoţie, dar am stat pe genunchii moşului lângă brad şi am promis să fim cuminţi şi ascultători."

Jojo, vedeta Pro TV, membră a „Serviciului Român de Comedie"

Jojo ne-a povestit şi ea cum a decurs prima întâlnire cu Moş Crăciun. „Îmi amintesc că aveam trei sau patru ani... Moşul venise acasă la unchii mei, iar eu şi vărul meu Silviu (cu un an mai mic) îl aşteptam cu sufletul la gură. Mă pregătisem foarte bine şi abia aşteptam să-i arăt Moşului ce ştiu. Întotdeauna am fost muncitoare şi ambiţioasă, iar întâlnirea cu cea mai importantă figură a copilăriei mele, era un motiv suficient de important pentru a studia şi mai mult.

În sfârşit a sosit! După ce am cântat şi am spus poezii, a sosit şi rândul lui Silviu, care se tot poticnea după „O furnică duce-n spate/ Un grăunte jumătate...". În acel moment m-am trezit vorbind: „Moş Crrrăciun!" (ce-i drept eram cam rârâită!), spun eu, „darr îi dai şi lui?". Moşul a râs înţelegător şi cotrobăind în sacul roşu cu cadouri ne-a dăruit tot ce i-am cerut. Apoi am adăugat: „Moşul arre acelaşi cojoc ca şi tata!"

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTO Finală sexy la „Dansez pentru tine“

    Ziua Naţională a adus românilor care au urmărit Pro TV un maraton de dans şi senzualitate. Octa ...

    Simona Pătruleasa: „Voi reveni la Ştiri după 40 de zile“

    Vedeta Kanal D, care a devenit săptămâna trecută mămica unei fetiţe, este hotărâtă să revină câ ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole