Panariţiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înroşirea pielii din jurul unghiei reprezintă, pentru multe persoane, un fleac. O greşeală de manichiură, pedichiură sau o înţepătură banală, care va trece cu timpul. După o zi,

Înroşirea pielii din jurul unghiei reprezintă, pentru multe persoane, un fleac.

O greşeală de manichiură, pedichiură sau o înţepătură banală, care va trece cu timpul. După o zi, două sau chiar cπteva săptămπni, durerea şi inflamaţia degetului de la mπnă sau de la picior ajunge în cele mai multe cazuri insuportabilă.

De-abia atunci puroiul, care a fost în tot acest timp ascuns sub piele, începe să-şi facă apariţia lπngă unghie sau ca o umflătură la suprafaţa pielii. Şi pentru că pπnă în acest moment alcoolul pus pe deget sau frunzele de ceapă sau de varză nu şi-au făcut efectul scontat, a sosit clipa în care se cere ajutorul medicului.

Orice înţepătură sau factor iritativ care acţionează la nivelul degetului poate constitui o poartă de intrare pentru bacterii, care găsesc aici un spaţiu "călduţ" pentru a se dezvolta în voie. Nu numai manichiura sau pedichiura realizate fără responsabilitate sau cu instrumente insuficient sterilizate pot cauza infecţii ale degetelor. Prin simpla smulgere a cuticulelor de la baza unghiei se deschide o uşă pentru ca locul respectiv să fie colonizat rapid de stafilococii care există în mod obişnuit pe piele.

Panariţiul este o afecţiune care nu trece nici de la sine şi nici cu alifii recomandate de persoane neavizate. Incorect tratată, această infecţie de la nivelul degetelor poate evolua rapid spre complicaţii care se pot solda cu infirmităţi. Puroiul acumulat sub piele sau sub unghie îşi găseşte căile pentru a săpa din ce în ce mai adπnc, ajungπnd la nivelul articulaţiilor şi osului.

Care nu-i stau în cale! Inflamaţia osului, a articulaţiilor şi chiar a tendoanelor reprezintă complicaţiile de temut ale panariţiilor, deoarece în multe dintre cazuri rezolvarea nu mai poate fi decπt radicală. Adică amputaţia unei falange a degetului sau anchilozarea articulaţiilor.

De îndată ce se observă o inflamaţie şi o înroşire la baza unghiei, este recomandat consultul medicului de familie. Prin prescrierea unui antibiotic corespunzător, în această fază panariţiul se poate vindeca.

În stadiile avansate, atunci cπnd puroiul este deja instalat, degetul este umflat, dureros şi pulsatil, intervenţia chirurgicală este singura care poate da şanse de vindecare.

Printr-o incizie, colecţia purulentă este drenată. În cazurile grave se poate ajunge la scoaterea unghiei, pentru a îndepărta şi elimina puroiul care s-a extins sub unghie, salvπnd astfel osul.
Nu neglijaţi infecţiile degetelor, care din totală indiferenţă, pot dezvolta complicaţii pe care apoi să le regretaţi.

Scrisoarea săptămπnii

Corina Dragu, Suceava - Am 30 de ani şi doi copii mici.Băiatul de 3 ani şi fetiţa de 8 ani. Noi stăm la curte şi pe timpul verii copiii sunt plini de ciupituri de insecte. Se scarpină şi îşi fac răni pe tot corpul. Ce pot să fac pentru copiii mei să nu mai aibă această problemă? E foarte important să observaţi ce fel de insecte determină aceste ciupituri.

Dacă aveţi pe lπngă casă animale care pot constitui sursă de purici sau căpuşe, atunci chemaţi medicul veterinar pentru a trata animalele şi locul unde ele se adăpostesc. Ciupiturile de păianjen nu sunt de neglijat, mai ales dacă se repetă atπt de des.

Trebuie să trataţi cu responsabilitate şi cauza, dar şi rănile provocare, care se pot infecta rapid. Dezinfecţia lor cu apă şi cu săpun şi prescrierea unui antibiotic şi a unui antihistaminic sunt esenţiale. Consultaţi medicul de familie şi veţi rezolva probema. Multă sănătate.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite