„Pac-Man“ a împlinit 30 de ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finele săptămânii trecute, jocul-fenomen „Pac-Man“ a împlinit trei decenii de existenţă. Google a marcat aniversarea cu primul logo interactiv din istoria motorului de căutare. 

La 22 mai 1980, în „preistoria" jocurilor computerizate, compania japoneză Namco Bandai lansa „Pakkuman", o aplicaţie de tip arcade, realizată de designerul Toru Iwatani.

După ce a făcut furori în Japonia, „Pakkuman" a fost exportat pe piaţa occidentală, prilej cu care a suferit câteva mici ajustări de imagine şi a fost rebotezat „Pac-Man", pentru a se evita asocierea cu un termen licenţios din limba engleză.

Jocul, în care personajul Pac-Man, direcţionat de jucător, este urmărit de patru fantome colorate (Pinky, Blinky, Inky şi Clyde), a declanşat o revoluţie a genului, a devenit un superstar media şi a trasat direcţia pentru aplicaţiile deceniilor care au urmat.

Succes... explicabil

Popularitatea lui „Pac-Man" s-a datorat nu doar contextului „sărăcăcios" în materie de jocuri, al anilor '80. Într-o perioadă în care majoritatea aplicaţiilor atrăgeau un public exclusiv masculin, Toru Iwatani şi-a propus să extindă piaţa, concepând un joc capabil să le atragă şi pe femei, prin grafica simpatică şi prin tema principală „axată pe ideea de a mânca".

Google a marcat „rotunda" cifră aniversară cu primul logo interactiv din istoria motorului de căutare. Acesta a fost conceput sub forma unui joc „Pac-Man", care a rămas la dispoziţia internauţilor timp de două zile, pe pagina de gardă. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite