Pisicile - agenţii secreţi ai Muzeului Ermitaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia este celebră prin serviciile sale secrete. Pentru a preveni deteriorarea operelor de artă de la Ermitaj, autorităţile din Sankt Petersburg au apelat la serviciile unor agenţi mai puţin obişnuiţi.

Celebrul muzeu de artă Ermitaj beneficiază de protecţia unei echipe speciale de „agenţi sub acoperire”, a căror misiune este de a preveni vandalizarea operelor de artă aflate în depozitele muzeului. Galeriile din Sank Petersburg adăpostesc peste trei milioane de exponate, dar spaţiul limitat nu permite ca toate să se bucure de atenţia publicului. Drept urmare, o mare parte aşteaptă în subsoluri să vadă, din nou, „lumina zilei”.

Agenţi sub acoperire

Pentru siguranţa preţioaselor articole, custodele instituţiei a angajat o echipă de exterminatori deosebit de eficienţi: de ani de zile, pe culoarele muzeului, patrule regulate de pisici asigură integritatea obiectelor de artă. De diferite culori şi rase, felinele au misiunea de a stârpi rozătoarele, iar rezultatul muncii lor, de „prevenire a infracţionalităţii”, le asigură hrana de fiecare zi.Foarte puţini dintre vizitatori ştiu că felinele sunt „angajatele serviciilor de securitate”.

Unele apar, nonşalate, pe treptele de la intrare, altele se odihnesc în marea curte a fostului palat. Dar acestea sunt doar cele ce au ca misiune „relaţiile cu publicul”. Majoritatea rămân în anonimatul caracteristic activităţii de „prevenire a infracţio­nalităţii”, în lumea întunecată din subsolurile Ermitajului. Nu trebuie să credeţi ca pisicuţele care păzesc exponatele puse la păstrare sunt angajaţi ai fostului KGB (actualul FSB). Statutul lor de „gardieni ai valorilor culturale ale Maicii Rusia” are adânci rădăcini în istorie.

Un atestat imperial

De peste două secole, felinele Ermitajului sunt prezente la datorie. Împărăteasa Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare, exasperată de multitudinea de rozătoare care infesta palatul, a dat un decret cum ca cele mai destoinice vânătoare de şoareci şi şobolani să fie „de îndată trimise la Palatul imperial”. Şi, aşa, pisicile marelui muzeu au supravieţuit războiului cu Napoleon şi revoluţiei bolşevice.

Au dispărut doar în timpul asediului naziştilor (care, timp de 900 de zile, au încercat, fără succes, să cucerească Leningradul), răpuse probabil de foamea care-i mistuia pe toţi locuitorii oraşului. Potrivit unor angajaţi ai muzeului, imediat după război, la Ermitaj au fost aduse două vagoane de pisici, gata să înlocuiască „garda căzută la datorie”. De atunci, cei mai vechi „agenţi secreţi” ai Rusiei îşi îndeplinesc, fără greş, misiunea.

Ştiaţi că...

image

 ... sub ameninţarea gripei porcine, locuitorii Danemarcei şi-au dat seama că porcii au a­juns de două ori mai mulţi decât ei. Situaţia creată reprezintă consecinţa unei campanii asidue de promovare a creşterii suinelor, ca urmare a epidemiei „vacii nebune”?

 ...girafa nu are nevoie de orelist: cu limba sa de 50 cm lungime, ea îşi poate curăţa, cu uşurinţă, urechile?

 ... caracatiţele sunt cele mai inteligente nevertebrate. Cel mai ciudat este însă faptul că au trei inimi: două alimentează cu sânge sistemul respirator, iar a treia, restul organismului?

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite