„New Moon“ rulează pe ritmuri „indie“
0
Cea de-a doua peliculă din seria „Twilight“, care se lansează la 20 noiembrie, este deja înconjurată de o atmosferă cu vag parfum de controversă.
Aşteptarea plină de nerăbdare a „Lunii Noi“ a fost recent impulsionată de anunţarea formaţiilor care contribuie la coloana sonoră a filmului. Spre marea uimire a popoarelor, pe lista publicată pe site-ul oficial al Stephaniei Meyer (autoarea „vinovată“ de romanele care stau la baza ecranizării) apar numai trupe şi artişti „indie“ (independenţi).
Numele ilustre care fac oficiile sunt: Thom Yorke, exponentul formaţiei Radiohead, Muse, The Killers, Death Cab For Cutie, Bon Iver, Ok Go, Editors, Band Of Skulls, Alexandre Desplat, Lykke Li, Anya Marina, Black Rebel Motorcycle Club, Hurricane Bells, Sea Wolf şi Grizzly Bear.
Alăturarea de contribuţii este cel puţin bulversantă (deşi din motive complet diferite), atât pentru fanii „hard-core“ ai artiştilor independenţi, cât şi pentru adepţii „fundamentalişti“ ai seriei „Twilight“. Primii se văd oarecum privaţi de exclusivitatea subversivă pe care o promovează muzica „indie“, îndeobşte mai conceptuală, mai densă, mai încărcată de mesaj şi – în general – perfect indigestă şi incomprehensibilă pentru categoriile care pleacă urechea la producţiile mai comerciale.
Cea de-a doua categorie, mult mai eclectică din punct de vedere al mediei de vârstă şi, în mod evident, orientată spre romantism, riscă să rămână pur şi simplu nedumerită... „din principiu“ (dar are şansa să treacă fără prea mari traume peste acest impas, furată de intriga înţesată de amorurile imposibile şi conflictele de interese ale personajelor vampiro-vârcolaco-umanoide).
Soundtrack-ul „Lunii Noi“ consemnează o repetare a istoriei: şi în cazul primei pelicule a seriei, „Twilight“ (2008), trupe precum Radiohead sau Muse, care întrunesc nu doar aprecierea aproape „religioasă“ a milioane de fani, cât şi pe cea a criticii de specialitate, au contribuit cu piese de pe ultimele lor albume, „In Rainbows“, respectiv „Black Holes and Revelations“.
La vremea respectivă, gestul a creat stupoare în rândul fanilor, întrucât s-a considerat că „numele grele“ ale rockului alternativ nu ar trebui să confere legitimitate unei francize care vehiculează un mesaj complet diferit de cel al muzicii. Mişcarea artiştilor „indie“ ar putea fi însă mult mai „gândită & premeditată“ decât pare la prima vedere.
Având în vedere statutul lor independent, sustraşi de sub tutela marilor companii producătoare de muzică, artiştii vizaţi sunt nevoiţi să improvizeze cu graţie şi să îşi găsească propriile mijloace de promovare. Iar o franciză de proporţiile incredibile pe care le-a căpătat „Twilight“, oricât de discutabilă ar fi ea, poate constitui un vehicul extrem de eficient (desigur, cu beneficii reciproce). Întrebarea este însă dacă noua abordare ar putea contribui la reconvertirea unui întreg public, orientat spre producţii muzicale explicit-comerciale, formate din trei acorduri, ritmuri sintetice şi mulţi decibeli. On va voir.