Jurnal de Şatră
0
O seamă de vedete au înfruntat greutăţile vieţii într-o şatră de rromi de lângă Sovata, timp de patru săptămâni, în cadrul reality show-ului de la Kanal D. În ciuda eforturilor depuse, doar patru finalişti au rămas în competiţie. (episodul 5)
Vedetele au fost observate îndeaproape de bulibaşa Mihai Gabor, care, după discuţii aprinse cu membrii şatrei, a decis ca doar patru dintre competitori să intre în marea finală. Este vorba despre C.R.B.L., Ramona Bădescu, Ana Maria Prodan şi Dan Helciug. Aceştia au fost împărţiţi în două tabere: cei care au venit porniţi să schimbe mentalităţi şi obiceiuri şi cei care au dorit doar să găsească un alt stil de viaţă.
Dintre toţi, Ana Maria Prodan a fost cea care s-a declarat complet nemulţumită de situaţia femeii din comunitatea ţigănească. Impresara a venit în casa rromilor hotărâtă să schimbe lucrurile şi a reuşit în doar câteva ore să facă ordine, să impună respect şi disciplină.
Ea a ţinut să-l convingă pe mai marele comunităţii că tradiţiile pot fi păstrate fără a opri copiii să aibă acces la educaţie. „Am descoperit în familia în care am fost eu că nu toţi copiii au şansa să meargă la şcoală, că unii dintre ei nu există decât pentru părinţi, căci nu au acte.
Au o meserie bună şi mi-au demonstrat că sunt meşteri deosebiţi. Cred că au nevoie de cineva care să îi ajute să se adapteze timpurilor noastre”, a declarat Ana Maria. La întoarcerea acasă, soţul ei, Laurenţiu Reghecampf a ţinut să-i declare: „Draga mea, dacă reuşeşti să schimbi mentalitatea ţiganilor despre femeile lor, te iau de nevastă încă o dată şi facem nunta în fiecare an“.
Ramona Bădescu a avut, de asemenea, o atitudine fermă. „Pentru mine faptul că bărbatul mănâncă primul la masă, iar femeile stau în picioare şi-l servesc mi se pare un lucru foarte urât“, a explicat actriţa, care este de părere că nu poţi judeca o comunitate, fără să îi cunoşti tradiţiile şi mentalitatea.
Ceilalţi doi semifinalişti, C.R.B.L. şi Dan Helciug au avut şi ei de trecut peste probe „de foc“, pentru că bulibaşa s-a arătat foarte greu de mulţumit şi foarte pretenţios. Cei doi artişti au fost nevoiţi să-şi arate măsura dibăciei: au pus ţiglă pe casă, au colectat fier vechi şi au prins porcii într-o cursă cu obstacole.
Vă invităm să citiţi în continuare impresiile cu care s-au întors finaliştii şatrei, înapoi la civilizaţie!
Cum te-a marcat traiul în şatră? Cu ce ai rămas - bun sau rău - din această experienţă?
CRBL: Mi-am schimbat părerea generală pe care o aveam despre ţigani şi am început să cânt muzică ţigănească. Nu ştiu de ce, dar mă trezesc fredonând prin casă muzica lor.
Ramona Bădescu: Nu m-a marcat, însă am avut de aflat multe lucruri despre ei, dintre care cu unele nu sunt de acord. Eu nu le-aş mărita pe fete de la 13-14 ani cu un bărbat impus de mine.
Ana Maria Prodan: A fost o provocare enormă şi o lecţie de învăţat şi de predat copiilor mei. Nu se ştie niciodată unde te duce viaţa şi la ce condiţii eşti nevoit să te adaptezi. Nu au fost lucruri rele, totul a fost bine. Nu a fost greu sau uşor, a fost ca în viaţă.
Dan Helciug: Experienţa trăită în şatră nu poate definită într-un singur cuvânt sau într-o propoziţie pentru că a fost complexă, cu momente bune sau mai puţin bune, destul de obositoare, tristă şi veselă. Exact ca în viaţă.
Care a fost cel mai plăcut, respectiv cel mai neplăcut lucru pe care ai fost nevoit să-l faci în şatră?
CRBL: Cel mai plăcut a fost când am lucrat în atelierul de tăblărie, am învăţat să fac burlane, scafe şi diverse alte lucruri din tablă, iar neplăcut a fost să dorm acolo, departe de casa şi de tabieturile mele.
R. B.: Mi-a plăcut foarte mult căldura lor sufletească şi modul în care m-au primit, drept pentru care la sfârşit plângeam şi vorbeam cu lacrimi în ochi. Sunt nişte oameni extraordinari, simpli, nu sunt aşa cum am fi crezut: că miros, că au păduchi în cap... Mi-a displăcut total că a trebuit să cârpesc casa cu pământ galben – nu am putut să bag mâna în acel amestec atât de urât mirositor.
A. M. P.: Mi-a plăcut totul. Le mulţumesc ţiganilor că m-au ales în finală şi că am avut ocazia să petrec încă o săptămână alături de ei. Sunt oameni deosebiţi. Mi-au plăcut copiii şi a fost o mare plăcere să am grijă de ei.
D. H.: În prima săptămână nu mi-a plăcut că a trebuit să mă scufund în noroi până la gât: plouase, iar drumul până la familia gazdă şi curtea erau foarte noroioase. Totul s-a compensat însă prin modul în care am fost primit de către oameni, cu deschiderea şi ospitalitatea lor.
Ai mers în şatră cu anumite prejudecăţi despre rromi, pe care ţi le-ai schimbat ulterior? Sau, dimpotrivă, ţi s-au confirmat cele mai rele aşteptări?
CRBL: Am plecat cu idei preconcepute. Îi băgam pe toţi în aceeaşi oală. Acum am văzut că există diferenţe mari şi sunt unii cărora le place să muncească şi care au reuşit să facă ceva cu viaţa lor, dar şi alţii leneşi cărora le convine mai degrabă să se blazeze în sărăcie decât să pună mâna la muncă.
R. B.: Nu am avut idei preconcepute înainte să vin în şatră şi am luat această vizită ca pe o experienţă pozitivă. Am aflat multe despre tradiţiile şi obiceiurile lor. Am rămas surprinsă puţin neplăcut că în familia de gabori bărbatul trebuie să stea primul la masa, iar femeia trebuie să stea în picioare, să-l servească.
A. M. P.: Cunosc viaţa ţiganilor şi ştiam că sunt diferenţe de la o etnie la alta. Ţiganii gabori muncesc însă au nevoie de un bun organizator între ei. Dacă aş veni eu aici, ca manager, le-aş face un program ca pentru fotbalişti în cantonament – scularea la 6 dimineaţa şi muncă de la 7 dimineaţa până seara la 6. Apoi eu aş pleca cu produsele de cupru şi fier făcute de ei în străinătate să le vând. Ar face o mulţime de bani!
D. H.: Nu pot spune că aveam prejudecăţi, dar când am ajuns acolo am descoperit că sunt diferiţi de cei din sud. Ţiganii gabori au un mare respect pentru tradiţiile lor, sunt muncitori şi foarte ataşaţi de familie. Sunt harnici şi respectuoşi. Te poţi baza pe ei.
Eşti dispus să te implici în acţiuni legate de emanciparea/integrarea comunităţilor de rromi?
CRBL: Eu nu ştiu cât de mult îşi doresc ei asta. Din câte am văzut eu, nu sunt foarte deschişi la schimbare. Iar cei care şi-au dorit au făcut-o singuri fără niciun ajutor. Aşa că, nu ştiu dacă m-aş implica într-o acţiune care nu ar avea şi acordul lor, pentru că de fapt omul nu se schimbă decât dacă vrea el.
R. B.: Dacă aş putea, aş face un reality-show cu rromi integraţi în societatea românilor, ca să-şi dea seama ce înseamnă un bideu, un duş în casă, confortul societăţii moderne pe care nu l-au avut până acum. Nu trebuie să-i judecăm, pentru că poate nu au avut de unde să înveţe. Trebuie să-i ajutăm să se integreze.
A. M. P.: Categoric! Păstrez legătura cu familia bulibaşei, cu Mihai şi Clara Gabor, şi i-am invitat la mine, la Snagov, în vizită. Mi-aş dori să pot schimba ceva în mentalitatea lor, să vină să vadă cum trăim şi poate vor învăţa şi ei ceva de la noi.
D. H.: Lucrez la un serial despre şi cu ţigani şi acum am realizat că nu pot face ceva general, căci ţiganii sunt foarte diferiţi între ei. Am găsit în şatră adevărate personaje pe care mă gândesc că aş putea să le folosesc în proiectul meu. Aşadar, experienţa din şatră a fost pentru mine mai mult documentară.
Se încarcă comentariile...
