Hollywoodul ne fascinează cu formule matematice

Numeroase filme sunt organizate pe baza unor tipare vizuale, exprimabile în formule matematice

Succesul unui film este tributar în mai mică măsură carismei actorilor principali sau unui scenariu de excepţie. Formula ideală este exprimabilă matematic şi se manifestă prin alternanţa ritmică a unor cadre cu o anumită durată, ce mobilizează foarte eficient atenţia spectatorului.

Concluzia aparţine unui grup de cercetători de la Universitatea newyorkeză Cornell, care au supus analizei 150 de blockbustere realizate în Cetatea Filmului între 1935 şi 2005.

Omenii de ştiinţă au constatat că producţiile de dată recentă conţin montaje de cadre de lungimi similare, organizate sub forma unor ti­pare ce survin cu regularitate. Stu­­diul confirmă rezultatele unui experiment din anii ‘90, potrivit căruia montarea informaţiei video sub forma unor tipare repetitive este de natură să capteze atenţia. „Realizatorii de filme şi-au îmbunătăţit modul de asamblare a imaginilor.

Ritmul secvenţelor este conceput de asemenea manieră încât să îi impună privitorului un anumit ritm al atenţiei şi asimilării informaţiei", explică unul din membrii echipei de cercetare, profesorul James Cutting, citat de „Daily Mail". Tiparele sunt deja sesizabile, deşi mai puţin frecvente, în filmele anterioare anilor ‘90, ceea ce ar sugera faptul că realizatorii nu au exploatat în mod deliberat aceste formule. Mai degrabă, cineaştii au copiat de-a lungul timpului o anumită manieră de „asamblare" a filmelor de succes.

Abordarea intuitivă este pe cale să fie înlocuită cu una premeditată, întrucât studiile din domeniul neuro-cinematicii le furnizează realizatorilor noi şi noi informaţii despre modul de reacţie al creierului uman, în raport cu anumite modalităţi de prezentare a imaginii.

„Studiul nostru sugerează că pe parcursul următorilor 50 de ani, mai ales în cazul filmelor de acţiune, industria cinematografică de la Hollywood va dezvolta structuri de secvenţe care vor urma tipare foarte precise", prognozează profesorul James Cutting. Cercetătorii au constatat că două dintre peliculele seriei „Războiul stelelor" - „Răzbunarea Sith" (2005) şi „Imperiul contraatacă" (1996) ilustrează perfect formula identificată.

Dezbaterea rămâne deschisă, pentru că nu este strict suficient să asiguri o anumită secvenţialitate pentru a realiza un film bun. Noile concluzii sunt utile în contextul în care realizatorii explorează noi modalităţi de a capta atenţia spectatorilor şi de a spori intensitatea experienţei cinematografice.