Maia Morgenstern: „Gloria este, până la urmă, şi rodul hazardului, al întâmplării“
0
Actriţa Maia Morgenstern crede că a rămâne fidel destinului tău este o condiţie esenţială pentru a reuşi. Protagonista din celebrul film „Patimile lui Hristos” este convinsă că adevărurile incomode o ajută să-şi păstreze luciditatea.
Adevărul: Pentru că suntem la Teatrul Evreiesc, spuneţi-ne ce înseamnă pentru cariera dumneavoastră acest loc?
Maia Morgenstern: Permanenţă! Înseamnă că aici am început la vârsta de 18 ani. Eram după un eşec, adică în primul an după ce am dat şi am încercat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, când am dat examenul, nu l-am luat şi m-am angajat la Teatrul Evreiesc de Stat. Aici am fost primită cu braţele deschise în urma unui alt examen, căci şi aici am dat examen.
Pe vremea aceea erau foarte mulţi candidaţi la teatru. Aici am început cartea de muncă, pe care am 29 de ani de muncă şi am început ca figurant corp ansamblu. Şi de atunci nu am mai părăsit Teatrul Evreiesc de Stat indiferent de colaborările ulterioare.
Acum joc şi la Teatrul Naţional, am colaborat şi în ţară şi în străinătate, pe unde a fost nevoie de mine! Iar acum tot pe scena Teatrului Evreiesc, mulţumită direcţiei teatrului, avem posibilitatea de a studia împreună cu studenţii de la Universitatea Hyperion. Învăţăm şi dăm examene chiar pe această scenă şi este chiar o oportunitate!
Ce trebuie unui actor pentru a fi un bun pedagog?
Pentru mine, asta este foarte greu! Este foarte greu pentru că pedagogia este o meserie cumplit de grea. Trebuie să ai o vocaţie nesfârşită pentru a fi pedagog, pentru a şti să transmiţi celorlalţi ceea ce ai învăţat tu, ceea ce ştii tu şi în acelaşi timp pentru a lăsa să se dezvolte în cei tineri personalitatea, pentru a fi ei înşişi, pentru a nu-i dresa.
A fi pedagog înseamnă a nu-i chinui pe studenţi, ci dimpotrivă. Lucrez cu cea mai mare seriozitate cu toată lumea. Nu am simpatii! Acord sprijinul meu fiecărui student şi fiecărei tinere persoane care deschide uşa unei facultăţi de artă.
Toţi vor să fie Hamlet, şi totuşi cum procedaţi cu cei care îşi doresc acest lucru, dar nu au vocaţia necesară?
M-am gândit foarte mult la acest lucru. Este un subiect foarte delicat. Dar până la urmă te întreb, câţi or să fie într-adevăr actori, adică destinul fiecăruia ce va spune mai departe? Va şti fiecare dintre ei, sau dintre noi, să-şi urmeze destinul, în sensul de a-i fi fidel? Va şti fiecare să şi-l înţeleagă? Faptul că trec prin această facultate, că învăţăm împreună să-şi dezvolte imaginaţia şi spiritul creativ, şi puterea de a lucra în echipă şi spiritul, faptul că reuşim să ne transpunem în situaţia unui personaj înseamnă foarte mult. Este, până la urmă, o experienţă de viaţă.
Talentul înseamnă să ai încredere în forţele proprii?
Înseamnă, în primul rând, respect pentru sine! Înseamnă încredere în sine şi nu e deloc aşa de rău! Talentul înseamnă încredere că poţi deveni, că ai motoarele, şi resursele, şi mijloacele, şi perspectivele să devii, să te autodepăşeşti. Încredere în sine nu înseamnă autosuficienţă. Să ne înţelegem exact!
Autosuficienţa duce la plafonare şi izolare spirituală. Autosuficienţa înseamnă să nu mai ştii unde te situezi şi unde eşti în raport cu arta, cu lumea. Da, talentul înseamă încredere că poţi evolua şi, mai ales, că se cuvine să evoluezi.
Care a fost ultimul film bun pe care l-aţi văzut şi ce v-a plăcut?
„The Reader”! Cred că mi-a plăcut tot, de la jocul actorilor, la profunzimea şi subtilitatea mesajului. Cred că este un film care dacă nu sparge tabuuri şi prejudecăţi, în orice caz atinge puncte foarte sensibile.
În teatru, îl aveţi patener de scenă pe fiul dvs., Tudor Aaron Istodor. Cum vă simţiţi în postura de mamă şi colegă?
Nu!! Noi suntem pro-fe-si-o-nişti pe scenă! Din punctul ăsta de vedere suntem privilegiaţi. Ne spunem adevăruri incomode şi avem încredere totală unul în celălalt şi ne face plăcere să ne redescoperim. Ne ajută să ne păstrăm lucizi.
Tudor cred că este la ora actuală fiinţa faţă de care mă deschid cel mai mult ca sinceritate...
Alături de fiul său, Tudor Istodor, la Sala Palatului în deschiderea spectacolului „Mi Soledad“ susţinut de dansatorul Joaquin Cortes
A fost o dorinţă ascunsă a dvs. ca fiul să urmeze tot actoria?
Nu! Şi mărturisesc cu toată sinceritatea că atunci când mi-a spus că va urma Facultatea de Teatru, am îngheţat! Era în clasa a XII-a , era la Colegiul Naţional de Informatică şi pompam meditaţii şi multă atenţie şi abnegaţie, din partea noastră a părinţilor, pentru matematică şi ştiinţele exacte şi.. când mi-a spus am îngheţat, pentru că mă gândeam la altceva.
Dar iubirea mea... Da, cred că-mi iubesc totuşi fiul! ...iubirea mea, spuneam, m-a făcut să-l susţin şi să-l încurajez în alegerea lui, m-a făcut să fiu alături de el şi să am încredere. El cred că este la ora actuală fiinţa faţă de care mă deschid cel mai mult ca sinceritate, ca împărtăşire a emoţiilor, a necazurilor. Cred că el mă cunoaşte cel mai bine!
V-am văzut în „Jocul regilor”, iar scenriul m-a făcut să mă gândesc la relaţia de cuplu şi la schimbările care apar de-a lungul vieţii într-o astfel de relaţie. Care credeţi că este secretul durabilităţii?
Şi asta este o întrebare... Cred că ar trebui să o luăm de la coadă la cap. Ce înseamnă a ţine şi cât suntem de dispuşi să facem sacrificii pentru ca să ţină o relaţie, cât suntem de dispuşi să sacrificăm? Ce înseamnă pentru fiecare ca o relaţie să ţină: a exista ca o relaţie a convenţiei sociale, a statutului social sau există o legătură care este dincolo de ce se cuvine şi ce este unanim acceptat, care face parte din codul etic, codul moralei?
Când înotăm împotriva curentului, vrând-nevrând avem un sentiment de vinovăţie şi de culpabilitate pe care îl rezolvăm sau nu-l rezolvăm. Secretul este... să răspundem dacă merită o legătură a o păstra chiar dacă ea durează artificial. Şi la întrebarea asta răspunde fiecare.
Cum arată o zi obişnuită din viaţa dvs.?
Nici o zi nu e obişnuită!
Ce vă place să faceţi atunci când nu sunteţi la teatru sau pe platoul de filmare?
În ultima vreme am constatat că îmi place tot mai mult să recompun locurile în care trăiesc, şi mai ales, să fac planuri, care, de cele mai multe ori, sunt spulberate pentru că apare o altă prioritate în viaţa mea!
Autosuficienţa duce la plafonare şi izolare spirituală. Înseamnă să nu mai ştii unde eşti în raport cu arta
În ce măsură a face carieră înseamnă şi a avea succes?
Perioada de glorie, până la urmă, este şi rodul hazardului, al întâmplării, dar este şi expresia dedicaţiei. Vezi episodul pictorilor impresionişti. Abundă exemplele de artişti nerecunoscuţi în timpul vieţii lor, care şi-au dedicat viaţa artei. Ce glorie a cunoscut pictorul Van Gogh? De unde?! O sărăcie, o mizerie..! Apoi, după ce a murit, când opera lui a fost descoperită, apreciată, preţul tablourilor lui a crescut vertiginos. Vorbim despre felul în care înţelegi să te dedici artei tale, profesiunii tale şi asta trebuie să fie constant.
Dacă poţi altfel, altceva şi te trage aţa în altă parte, şi e o corvoadă şi munca e un fel de monedă de schimb, e greşit! «Mă duc la teatru, dar aştept gloria, la schimb», asta e o percepţie total bolnavă! Mai devreme sau mai târziu, acest raport se va fractura, îşi va arăta limpede falsitatea. Că te dedici profesiei tale, trebuie să faci asta dintr-o nevoie intrinsecă.Mai departe, lucrurile se vor decanta, iar gloria trebuie să vină ca o consecinţă, eventual.
Sunteţi o persoană optimistă?
Tare îmi place să cred despre mine că sunt o persoană raţională! Îmi doresc, visez, aspir să fiu raţională! Adică, hai să nu facem furtună într-un borcan de apă şi să apreciem lucrurile esenţiale, alea bune ce ni se întâmplă în lumea asta şi pe care putem să le dăruim!
Care sunt proiectele la care lucraţi acum?
La Teatrul Evreiesc de Stat, lucrăm la „Driving Me Crazy”, un film celebru, după care s-a făcut o piesă foarte interesantă. Noi am abordat desigur piesa de teatru. Repetăm de zor , cu toate căldurile astea, pentru ca la mijlocul toamnei să avem premiera. În film... vom vedea! Nu vreau să vorbesc de acum. Sunt unele proiecte, dar acum sunt în fază de pre-producţie şi ...vom vede ce se leagă!
...hai să nu facem furtună într-un borcan de apă şi să apreciem lucrurile esenţiale, alea bune ce ni se întâmplă
Se încarcă comentariile...
